Lia ar fi intenţionat să intre în rezerva ei. Simţindu-se însă urmărită de privirile celorlalţi, nu procedă astfel. Nehotărâtă, se opri totuşi în dreptul uşii cu iniţialele E. L. Cum Lucian nu blocase uşa, aceasta se deschise automat la apropierea ei. Neavând altă alternativă, Lia intră. Lucian tresări, surprins. Era cu spatele la ea şi fără cămaşă, cu bustul gol; probabil intenţiona să se schimbe de uniformă. Brusc, se întoarse să vadă cine-l deranjase. După o scurtă exclamaţie de uimire, ea-şi închise ochii şi se îndreptă spre uşă, pentru a părăsi degrabă încăperea, murmurând în şoaptă "Scuze..." Nu văzuse decât ca o părere că el n-ar avea cămaşa...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se retrase, deşi era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezenţa i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-şi saluta colegii. Apoi porni doctoriţa Stela, micuţa blondină Maria, pregătindu-se şi Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Uşa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepţia lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenţiona să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuşi să-l anunţe şi pe Lucian de intenţia ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian porni spre navă, urcă treptele, iar înainte de a intra pe puntea principală, se opri şovăielnic. Încercă să-şi mai aranjeze puţin ţinuta, dacă mai putea fi aranjat ceva în ţinuta lui. Intră totuşi, pentru că nu avea încotro. De cum se deschise trapa, privirile colegilor săi se îndreptară brusc spre el. Surprinşi, îl cercetară cu atenţie. Bineînţeles că-şi dăduseră seama că era vorba despre el. Primul care comentă amuzat pe seama aspectului său se dovedi a fi Alex, apoi continuă chiar Nis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse sus, iar trapa navei se deschise automat, aşteptând ca el să intre. Nu se opri şovăitor, ci doar pentru a se întoarce şi a face un ultim semn cu mâna către toţi cei adunaţi acolo şi pentru cei aflaţi acasă, în faţa ecranelor TV. Apoi intră, trapa închizându-se automat în urma lui; deocamdată era singur pe puntea principală, dar crainicul deja îl anunţa pe al doilea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi. Deci, nu visase că ea ar fi acolo şi nici nu i se păruse lui; ea era, într-adevăr, acolo. Observând că ea se trezea, se opri în prag, fără a înainta în interiorul rezervei, privind spre ea, cu aceeaşi admiraţie neprefăcută, ca întotdeauna.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas singur pe puntea principală a navei albastre, Lucian nu mai întocmea subiecte pentru testele celor zece candidaţi de care se ocupa el. Nu intenţiona deloc să plece spre casă. Pentru el, opţiunea era clară: Rămânea la Institut! Îi era mai greu să hotărască dacă să rămână în nava lui, să doarmă în rezerva ce-i revenea lui, cea cu iniţialele E. L., sau să-l deranjeze pe director din nou, solicitându-i camera aceea mică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu emoţie crescândă, urcă treptele navei. Trapa se deschise automat la apropierea ei, poftind-o spre interior. Intră. Trapa se închise în urma ei. În ochi i se înfăţişă imaginea atât de familiară a punţii principale, care era pustie în acel moment. Nu era nimeni acolo, dar nici nu se aşteptase să găsească pe cineva, Lucian fiind singura persoană de la bord. Îşi roti privirea, admirând aspectul ordonat din interior. Desigur, colegul ei se îngrijise cu mare atenţie de nava lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, cuvintele Liei îl indispuseseră pe comandant; domnişoara Barbie... Îi vorbise mereu pe un ton deloc indulgent... Fără a adăuga nimic altceva, porni de data aceasta el însuşi spre culoarul cu rezerve, intrând în cea cu iniţialele E. L.; ceilalţi nici n-avură timp să reacţioneze în vreun fel... Brusc însă, se dezmeticiră şi-şi întoarseră privirile acuzatoare spre colega lor, domnişoara consilier...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum auzi glasul directorului, Lucian simţi brusc cum teama de a-şi vedea mama se risipeşte ca un abur, de parcă cele câteva cuvinte rostite cu fermitate şi blândeţe de directorul Institutului aveau o putere magică asupra preferatului acestuia. Impulsionat de acele cuvinte, Lucian intră fără a mai şovăi în încăperea în care se afla mama lui. De cum auzi uşa deschizându-se, Diana Enka se ridică în picioare, iar în momentul în care-şi zări fiul, o bucurie imensă îi lumină chipul. Se năpusti spre el cu braţele deschise; uitase orice supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai şi Lucian porniră spre locul în care se aflau roboţii. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboţi, care vor fi roboţii echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepţia lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioşi, chiar şi domnul Manea. Dar nu roboţii erau emoţionaţi, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalţi o să le placă de roboţii lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalţi ce părere vor avea? Şi directorul?! Şi dânsul fusese de acord ca aceştia să fie roboţii misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeaşi părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv nelinişte în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se putu abţine să nu privească spre ea; iată câte îndura doar din cauza ei... Ea repetă discret gestul, indicându-i insistent obrazul. "Iarăşi sunt neobrăzat?! Acum de ce-aş mai fi oare? Ce-am mai făcut?" se întrebă el în gând, nedumerit, încruntându-se; nu înţelegea deloc. Merse după Horaţiu. Acesta îl conduse până în dreptul unei uşi pe care i-o deschise doar; dincolo de ea se afla domnul Doru Dragoste, profesorul de istorie, actualmente preşedintele Comisiei de Disciplină a Institutului Astronomic... Uşa se închise însă în urma lui; nu prea zgomotos, dar se închise. Încăperea nu era foarte spaţioasă, iar domnul Dragoste se afla la un birou. Pe birou – o mulţime de dosare, iar mai în spate, pe câteva rafturi etajate, altele. Doru Dragoste îşi ridică ochii asupra lui Lucian; avea dom' profesor o privire tocmai potrivită numelui său; blândă, călduroasă... Iar vocea era şi ea tot pe măsură...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi ceilalţi îşi vedeau în linişte de treabă şi nu păreau deloc indiscreţi sau curioşi să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnişoara consilier, totuşi, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă şi se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau iniţialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt şi privind uşa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnişoara, va intra puţin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, îşi îndreptă atenţia spre tânăra domnişoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-şi ridice privirea spre acel domn blond, deşi glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, maimuţica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise şi nici că părea dispus să mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian îşi întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea să spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simţea ceva pentru el? Lucian se încruntă şi rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălaşă, simpatică, dar inima lui îi aparţinea în întregime celeilalte colege, domnişoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui şi simţea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr şi Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră că pe lângă ei trecuse un micuţ intrus, dar aveau să afle de îndată, pentru că mititelul, cu blăniţa gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a intra în bloc, Lucian asigură maşina directorului; oricum, aceasta avea chiar şi pază, de moment ce cei patru nu urcau cu ei la etajul doi. Rikky încă stătea pe umărul tânărului şi nu părea dispus a părăsi curând acel loc. Ajunseră la etajul doi. Blonda nu sună la uşă, ci deschise, doar avea un rând de chei. Intrară, după cum spusese Maria, cât mai repede, pentru ca animalele din interior să nu iasă pe scările blocului, ci să rămână în interior. Lucian nu se mai aplecă să se descalţe. Simţindu-i prezenţa, dulăul negru apăru, dând bucuros din coadă. Băiatul se aplecă spre el, pentru a-l întâmpina; Rikky nu zbură nici acum de pe umărul său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Încă mă mai pot considera membru al echipajului?
Traian: Bineînţeles; eşti comandantul! Nu s-a modificat nimic din cauza celor petrecute; n-a fost vina ta. Ai uniforma la tine?
Lucian: Cred că da; era în rucsac, pe care l-am protejat mereu, să nu-l pierd sau să se rupă. Am avut mare grijă de el.
Traian: Bine, va trebui să te îmbraci cât mai curând în uniformă. Poţi merge în rezerva ta...
Lucian: Dom' director, nu s-ar putea să mă schimb la dumneavoastră, în cameră; n-aş vrea să mă vadă colegii aşa...
Traian: Regret, Luci, nu se poate la mine acum. În biroul meu se află deja numeroase personalităţi, care mă aşteaptă şi nu pot fi deranjate. Cred că şi apartamentul meu este cam ocupat. Mai bine să te vadă colegii astfel, decât acei domni...
Lucian: Atunci, dacă ieşiţi dumneavoastră şi dom' profesor, m-aş schimba chiar aici, în jeep.
Traian: Nu se poate, Luci, trebuie să te cureţi înainte, altfel vei murdări uniforma. Eşti roşu de tot, n-ai observat? Doar o batistă n-ar face faţă.
Lucian: Aveţi dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul nu se împotrivi ca acestea să fie transportate, după dorinţa elevilor săi, la bordul navei albastre; se îndreptă însă spre alte pachete care tocmai fuseseră coborâte dintr-unul din Tiruri. Lucian se încruntă; pachetele i se păreau cunoscute – îi aparţineau. Îl însoţi deci pe domnul Manea, spre norocul lui, doar el; ceilalţi, colegii săi, rămăseseră să se joace cu caraghioasele animale de pluş ale blondinei. Se amuzau, aruncând cu ele de la unul la altul, găsind asemănări între ele şi ei. Maria nu se supără deloc; dimpotrivă, participa şi ea la "joc". Profesorul Eugen Manea desfăcu un pachet care părea mai uşor; ochii i se măriră de uimire, când văzu hăinuţe pentru păpuşi, iar iniţialele de pe pachetele respective, E. L., îl lămuriseră asupra posesorului acelor pachete.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!