Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur și Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise ușa casei, așteptând să intre; dulăul îl urmă, deși anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare și își dădu seama ce intenționa fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât și cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie și când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Își privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.