În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi. Deci, nu visase că ea ar fi acolo şi nici nu i se păruse lui; ea era, într-adevăr, acolo. Observând că ea se trezea, se opri în prag, fără a înainta în interiorul rezervei, privind spre ea, cu aceeaşi admiraţie neprefăcută, ca întotdeauna.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, când se trezi, Lucian nu-şi dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi ştiut ce-l aştepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos aşezată. O privi neîncrezător, dar cele şase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmiţătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu emoţie crescândă, urcă treptele navei. Trapa se deschise automat la apropierea ei, poftind-o spre interior. Intră. Trapa se închise în urma ei. În ochi i se înfăţişă imaginea atât de familiară a punţii principale, care era pustie în acel moment. Nu era nimeni acolo, dar nici nu se aşteptase să găsească pe cineva, Lucian fiind singura persoană de la bord. Îşi roti privirea, admirând aspectul ordonat din interior. Desigur, colegul ei se îngrijise cu mare atenţie de nava lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ajunse în dreptul rezervei ei şi fără a sta pe gânduri, intră. Găsi totul neschimbat, nemişcat; nimeni nu se atinsese de lucrurile ei, totul era exact aşa cum lăsase în urmă cu şase luni, însă era ordine şi curăţenie, ceea ce semnifica faptul că totuşi umblaseră şi pe acolo, evident, pentru a întreţine curăţenia, dar avuseseră grijă să nu lase urme. Ieşi din rezerva ei, mulţumită de aspectul acesteia şi-şi continuă drumul spre puntea principală, unde ajunse în scurt timp. Se aşeză pe un fotoliu, făcându-se comodă.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse sus, iar trapa navei se deschise automat, aşteptând ca el să intre. Nu se opri şovăitor, ci doar pentru a se întoarce şi a face un ultim semn cu mâna către toţi cei adunaţi acolo şi pentru cei aflaţi acasă, în faţa ecranelor TV. Apoi intră, trapa închizându-se automat în urma lui; deocamdată era singur pe puntea principală, dar crainicul deja îl anunţa pe al doilea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porni spre treptele "Pacifis"-ului, întrebându-se dacă o va mai găsi pe Lia acolo. Oare ea-l aşteptase sau deja plecase între timp? Avea să afle în curând răspunsul la întrebare. La apropierea lui, trapa navei se deschise automat. Pe puntea principală, în uniformă albastră, se afla acea făptură cu chip angelic, ce-i pusese inima pe jar de mai bine de un an: domnişoara psihiatru Lia. Nu plecase, deci...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocamdată, încă mai puteau trimite fotografiile şi observaţiile făcute spre Terra, atâta timp cât încă se aflau în sistemul solar, iar până în acel moment, nu-i depăşiseră graniţele; se aflau între Marte şi Jupiter, în apropierea centurii de asteroizi, a căror provenienţă se presupunea că ar fi fost o planetă, care s-ar fi sfărâmat în bucăţele, plătind astfel preţul pentru apropierea faţă de Jupiter, gigantul sistemului solar. Desigur, era doar o teorie, susţinută de unii şi contrazisă de alţii, dar oricare ar fi fost provenienţa lor, erau acolo, iar cei şapte tineri îi puteau vedea şi observa cu atenţie, studiindu-i cu aparatura de la bord.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ar fi intenţionat să intre în rezerva ei. Simţindu-se însă urmărită de privirile celorlalţi, nu procedă astfel. Nehotărâtă, se opri totuşi în dreptul uşii cu iniţialele E. L. Cum Lucian nu blocase uşa, aceasta se deschise automat la apropierea ei. Neavând altă alternativă, Lia intră. Lucian tresări, surprins. Era cu spatele la ea şi fără cămaşă, cu bustul gol; probabil intenţiona să se schimbe de uniformă. Brusc, se întoarse să vadă cine-l deranjase. După o scurtă exclamaţie de uimire, ea-şi închise ochii şi se îndreptă spre uşă, pentru a părăsi degrabă încăperea, murmurând în şoaptă "Scuze..." Nu văzuse decât ca o părere că el n-ar avea cămaşa...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot gândindu-se la aceste amănunte, ajunse în sfârşit în faţa uşii cabinetului domnului Eugen Manea, al cărui nume era înscris cu majuscule pe uşa care se deschise automat, iar Lia pătrunse timidă în interiorul cabinetului, unde, spre surprinderea ei, nu se afla nimeni. Nici urmă de instructor, de membrii de bază ai echipajului... Încăpe-rea era goală, dar după cum îşi amintea din mesajul de pe monitorul computerului din cabinetul ei, mesaj pe care-l citise de mai multe ori, aici va trebui să-i aştepte pe ceilalţi trei candidaţi care vor reuşi să treacă testele cu succes. Asta însemna că ea era prima care reuşise?! De abia în acel moment îşi dădu seama de acest amănunt, ceea ce o determină să afişeze un zâmbet scurt, de mândrie, deşi n-o vedea nimeni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva

poezie de Istrati ion din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului opri în faţa Institutului. Cei doi body-guarzi se pregătiră să coboare, dar glasul lui Lucian îi opri; rămaseră în maşină, pe bancheta din spate, privind nedumeriţi cum el, Lucian, cobora. De ce? Habar n-aveau! El însă ştia ce avea de gând. O observase pe domnişoara Petra Neţoiu, "Ucigaşa" şi se îndrepta spre ea. Petra surâse; îi convenea propunerea şi rămase să aştepte sosirea colegilor săi, în timp ce Lucian îi explică portarului tot ceea ce trebuia să ştie. Portarul pricepu şi fu de acord, doar nu era să se împotrivească; n-ar fi avut motive. Prin urmare, rămânea doar ca toţi să sosească, iar Petra să-i anunţe că puteau să intre în Institut. Mai întâi vorbi cu body-guarzii lui Nistor – Cosmin Vântu, zis "Uraganul" şi Jean Pistol, zis "Glonţul" şi ai Liei – Florin Neamţu, zis "Nemilosul" şi Bogdan Trană, zis "Temutul", pe care-i zări prin apropiere; noroc că aceştia patru nu plecaseră încă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tete

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva.

poezie de Istrati din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Virgil Stancu, părând încă nedumerit, privi o clipă, în timp ce-şi ţinea fiica în braţe, spre tânărul comandant. Nu cu mult timp în urmă, acesta îi promisese că va păstra distanţa faţă de fiica lui, că n-o va deranja cu nimic în toată această lungă perioadă a misiunii. Ce se întâmplase oare între timp, atât de repede?! Privind însă spre acel băiat, inexplicabil, avu aceeaşi impresie bună despre el; tânărul îi inspira multă încredere şi admiraţie, deci, îşi stăpâni impulsul cu care plecase de acasă, de a-l lua serios la rost pe acest băiat; acum nu mai avea de gând să procedeze astfel. Dar nici pe fiica lui n-o putea certa. Valeria şi Virgil Stancu porniră spre uşa Comisiei, însă nu intrară direct; doamna Stancu bătu discret de câteva ori. Ieşi Horaţiu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bineînţeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafaţa Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deşi aparatura era destul de modernă, sofisticată; existenţa planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spaţială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde şti...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!