Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a direc...
Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-și vorbiră deloc, deși body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă mașină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu știau ce să-și spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamație, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia își amintea de enorma ei greșeală, cu reclamația și regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieși și-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deși avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în mașina directorului, iar după ce urcară și body-guarzii, porni mașina spre casă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.