Iată şi un exemplu de combinare a unei amnezii cu o eroare: cineva care, uitând prima dată de o întâlnire şi ferm hotărât să n-o uite data următoare, s-a prezentat totuşi la o a doua întâlnire la o altă oră decât cea fixată. Unul din prietenii mei, care se ocupă de ştiinţă şi totodată de literatură, mi-a povestit de un caz întru totul analog din propria sa viaţă. "Am acceptat acum câţiva ani – îmi spunea el – o funcţie în comitetul unei anumite asociaţii literare, gândindu-mă că asociaţia ar putea ajuta într-o zi să fie reprezentată una din dramele scrise de mine. În fiecare vineri asistam, de altfel fără mare interes, la şedinţele comitetului. Cu câteva luni în urmă am primit asigurarea că voi fi jucat la teatrul din F. Şi din acel moment am uitat cu regularitate să mă duc la amintitele şedinţe. Dar după ce am citit ceea ce aţi scris despre astfel de lucruri, m-am ruşinat de procedeul meu şi mi-am spus cu reproş că n-ar fi frumos din partea mea să absentez de la şedinţe din clipa în care nu mai aveam nevoie de ajutorul pe care contasem. Am luat deci hotărârea ca vinerea viitoare să nu mai lipsesc. M-am gândit tot timpul la aceasta până în ziua în care am ajuns în faţa uşii sălii de şedinţe. Şi nu mică mi-a fost mirarea găsind-o închisă, pentru că şedinţa avusese loc în ajun. Într-adevăr, mă înşelasem în ceea ce priveşte ziua: era deja sâmbătă!"

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să trăiţi, domnule comandant! M-am prezentat, după cum aţi ordonat. Vă rog să mă scuzaţi pentru întârziere şi pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuşi... Ia loc, Lia, te rog! Nu eşti pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe şedinţa, în sfârşit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar aţi menţionat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideţi acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunţ... Bine. În cazul ăsta, fiind toţi prezenţi, putem începe şedinţa noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observaţia pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnişoară consilier, aşa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reuşit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră şedinţă. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, ştiţi cu toţii din ce cauză anume, din aceeaşi cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia şedinţă, nu a doua.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru anii douăzeci

mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
luptându-mă îndelung cu mine

devorat de o silă imensă de ceea ce devenisem
m-am dispreţuit cu sete pentru cea mai mare parte a decadei

ca să pot supravieţui acestei bătălii
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
înghiţind somnifere şi îmbătându-mă crunt de câte ori am putut

am petrecut prima jumătate a anilor mei douăzeci
învăţând la şcoli alese
şi citind, haotic şi plin de entuziasm
tot ce mi-a picat în mână

apoi am petrecut a doua jumătate a anilor mei douăzeci
uitând aproape tot ce am învăţat şi am citit
în prima jumătate a anilor mei douăzeci

mi-am petrecut o bună parte a anilor mei douăzeci
consumând, fără discriminare, haşiş
şi marijuana
pe unde am apucat

în ultima parte a anilor mei douăzeci
am fost îndrăgostit nebuneşte de o himeră
pe care o mai visez uneori
şi mă umple de tristeţe de fiecare dată

am început prima parte a anilor mei treizeci
făcând pace cu mine -
lumea zice că e doar un firav armistiţiu care n-o să dureze prea mult

acum îmi petrec prima parte a anilor mei treizeci
muncind până la epuizare
şi îmbătându-mă de câte ori pot

îmi mai petrec prima parte a anilor mei treizeci
mergând la prostituate o dată pe săptămână
şi scriind câte două poezii pe lună
cu o regularitate de ceas helvetic

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost invitat într-o zi de o familie tânără şi în cursul vizitei, proaspăta căsătorită mi-a povestit râzând că a doua zi după întoarcerea din călătoria de nuntă se dusese să-şi vadă o soră care nu era măritată, ca s-o ia, ca şi altădată, la cumpărături, soţul ei fiind ocupat cu afacerile sale. Deodată ea zări de cealaltă parte a străzii un domn şi puţin surprinsă, îi spuse surorii sale: "Ia uite, domnul L.", fără a-şi fi dat seama că domnul nu era altul decât bărbatul cu care se căsătorise în urmă cu câteva săptămâni. Povestirea mi-a lăsat o impresie penibilă, dar nu voiam să cred în concluzia care mi se părea că rezultă. Istorioara mi-a revenit în minte după scurgerea mai multor ani, când am aflat că, într-adevăr, căsătoria tinerilor mei a avut o încheiere dintre cele mai nefericite.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramiştilor, după ce şi-au citit lucrările în sala de şedinţe a tribunalului

În această sală-n care
V-au servit cu un cogniac,
Luat-au alţii, închisoare,
Până şi... un sfert de veac.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocăţeşti (aprilie 2002)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a fost scris cu patimă trebuie acum examinat cu un ochi critic, corectat, amplificat şi, ceea ce este cel mai important, condensat pentru a se potrivi cu tiparele cerute de formă. Uneori trebuie să fiu nemilos, să distrug lucruri care au fost scrise cu dragoste şi inspiraţie. Deşi nu pot să mă plâng de puterea imaginaţiei, n-am avut îndemânarea necesară în mânuirea formelor. Numai o muncă perseverentă mi-a permis în cele din urmă să realizez o formă care, într-o oarecare măsură, corespunde cu conţinutul. În trecut am fost neglijent. Nu mi-am dat seama de marea importanţă pe care o are această examinare critică a schiţei preliminare. Din anumite motive, episoadele succesive erau însăilate unul de altul şi cusăturile se vedeau întotdeauna. A fost un defect serios şi abia după câţiva ani buni am reuşit să-l corectez. Dar compoziţiile mele nu vor fi niciodată exemple bune de formă, pentru că nu pot decât să corectez ceea ce este greşit în natura mea muzicală - mi-e imposibil s-o schimb din temelii.

Piotr Ilici Ceaikovski în Scrisoare către Nadejda von Meck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Şi aşa a fost. A început cea de-a patra eră a Pământului de Mijloc. Iar Frăţia Inelului... deşi unită pentru totdeauna de prietenie şi de iubire... a luat sfârşit. La treisprezece luni de la ziua in care Gandalf ne-a trimis în lunga noastră călătorie... ne aflam din nou în faţa unei privelişti binecunoscute. Eram acasă. Cum îţi reiei obiceiurile vieţii de dinainte? Cum mergi mai departe... când în adâncul inimii începi să înţelegi... că nu mai e cale de întoarcere? Sunt lucruri pe care timpul nu le poate rezolva... răni adânci... care rămân. Bilbo mi-a spus odată că rolul său în această poveste se va încheia... că fiecare dintre noi facem la un moment dat parte din poveste. Cea a lui Bilbo luase acum sfârşit. Nu vor mai fi şi alte călătorii pentru el... mai puţin una. Dragul de Sam. Tu nu vei putea fi mereu de ambele părţi. Va trebui să fii cu totul într-o singură parte. Mai atât de multe de făcut şi de trăit. Rolul tău din poveste va continua.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 noiembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpâna unei case îşi întâmpină invitatul cu cuvintele: "Cum?! Aşadar astăzi trebuia să veniţi? Am uitat cu desăvârşire că v-am invitat pentru astăzi." Sau un tânăr obligat să mărturisească fetei pe care o iubeşte că a uitat să vină la ultima întâlnire fixată: decât să facă asemenea mărturie, el va născoci obstacolele cele mai neverosimile care, după ce l-au împiedicat să fie punctual, l-au pus şi în imposibilitatea de a-i da de ştire.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în camera de la mansardă, am luat hotărârea de a scrie câte o povestire despre fiecare lucru pe care îl ştiu. Şi întotdeauna când am scris m-am străduit să ţin seama de hotărârea luată, ceea ce a fost pentru mine o disciplină severă şi folositoare.

Ernest Hemingway în Sărbătoare de neuitat (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste şedinţe i se păreau absolut inutile comandantului misiunii, de aceea nici nu-şi dădea prea mult interesul în realizarea raportului său, necesar şedinţelor, însă îşi întocmea, scriind mereu cu stânga, raportul pe care să-l prezinte în cadrul şedinţelor. Ar fi vrut să renunţe la aceste şedinţe, dar nu se putea împotrivi dorinţei colegilor săi, dacă ei doreau să desfăşoare lunar asemenea şedinţe.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sală de şedinţe

Sala de şedinţe

Încăpere foarte mare
Unde merge fiecare
Fericit c-o să asculte...
Vorbe multe.

definiţie epigramatică de Constantin Sachelaride din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!