
Un bărbat încă tânăr îmi povestește: «Acum câțiva ani, în menajul meu au intervenit neînțelegeri. Găseam că soția mea era prea rece și trăiam unul lângă altul lipsiți de tandrețe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calitățile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulțumit pentru "atenție" și i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuși. După vreo șase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult și care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soția mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soția mea de a-și dezvălui cele mai bune calități ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soția mea și plin de recunoștință față de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenție definită, dar cu o siguranță de somnambul, un anumit sertar și primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre cărți
- citate despre calități
- citate despre zile
- citate despre tinerețe
- citate despre soție
- citate despre seară
- citate despre recunoștință
- citate despre promisiuni
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Ar trebui să mă mai nasc o dată ca, într-un fel sau altul, să pot să-i răsplătesc mai mult decât am făcut-o, devotamentul pe care l-a avut soția mea față de mine și de familia noastră. A fost norocul meu, a fost coloana de care am încercat să mă agăț pentru a construi ceva. Și trebuie să recunosc cu toată cinstea și corectitudinea că uneori acest lucru s-a întâmplat văduvind-o de unele momente de relaxare pe care le merita din plin.
citat din Alexandru Arșinel
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre răsplată, citate despre relaxare, citate despre noroc, citate despre naștere, citate despre familie sau citate despre căsătorie

Am fost invitat într-o zi de o familie tânără și în cursul vizitei, proaspăta căsătorită mi-a povestit râzând că a doua zi după întoarcerea din călătoria de nuntă se dusese să-și vadă o soră care nu era măritată, ca s-o ia, ca și altădată, la cumpărături, soțul ei fiind ocupat cu afacerile sale. Deodată ea zări de cealaltă parte a străzii un domn și puțin surprinsă, îi spuse surorii sale: "Ia uite, domnul L.", fără a-și fi dat seama că domnul nu era altul decât bărbatul cu care se căsătorise în urmă cu câteva săptămâni. Povestirea mi-a lăsat o impresie penibilă, dar nu voiam să cred în concluzia care mi se părea că rezultă. Istorioara mi-a revenit în minte după scurgerea mai multor ani, când am aflat că, într-adevăr, căsătoria tinerilor mei a avut o încheiere dintre cele mai nefericite.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre săptămâni, citate despre superlative, citate despre soț, citate despre sfârșit, citate despre nuntă sau citate despre nefericire
Soția: Iubitule, m-ai dezamăgit... Ce să fac cu o amărâtă de felicitare?
Soțul: M-am luat după tine, femeie, m-am împiedicat și am nimerit peste dragostea ta...
Soția: Ehei, soțule drag, pe unde se află cavalerul care a făgăduit că-mi va săruta întreaga viață picioarele?
Soțul: Sub tălpile tale, iubito...
replici din Felicitări provocatoare, scenariu de Costel Pricopie (2006)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- umor despre iubire
- umor despre căsătorie
- umor despre viață
- umor despre sărut
- umor despre soție
- umor despre soț
- umor despre promisiuni
- umor despre picioare
- umor despre femei
Frasier: Acum trei luni, locuiam în Boston. Mă părăsise soția, a fost un chin. Apoi, s-a întors la mine, ceea ce a fost o tortură. În plus, ca psihiatru, mă plafonasem. Așa că am pus capăt căsniciei mele și m-am întors în orașul natal, Seattle. Seahawks e echipa cea mai tare!
replică din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihiatrie, citate despre oraș sau citate despre Boston
Pe la ora 6 dimineața m-am întors acasă frânt de oboseală și flămând mort. Familia mea dormea, drept pentru care soția a zbierat la mine în timp ce mă descălțam: "Mai încet, nesimțitule!" Peste câteva zile am fost chemat la sediul cooperativei "Umorul la domiciliu".
Ion Băieșu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre moarte, citate despre dimineață sau citate despre acasă
Era ceva răutăcios, ceva care rănea
și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
și asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre viață, poezii despre revoltă, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre negru sau poezii despre imagine

Iată și un exemplu de combinare a unei amnezii cu o eroare: cineva care, uitând prima dată de o întâlnire și ferm hotărât să n-o uite data următoare, s-a prezentat totuși la o a doua întâlnire la o altă oră decât cea fixată. Unul din prietenii mei, care se ocupă de știință și totodată de literatură, mi-a povestit de un caz întru totul analog din propria sa viață. "Am acceptat acum câțiva ani îmi spunea el o funcție în comitetul unei anumite asociații literare, gândindu-mă că asociația ar putea ajuta într-o zi să fie reprezentată una din dramele scrise de mine. În fiecare vineri asistam, de altfel fără mare interes, la ședințele comitetului. Cu câteva luni în urmă am primit asigurarea că voi fi jucat la teatrul din F. Și din acel moment am uitat cu regularitate să mă duc la amintitele ședințe. Dar după ce am citit ceea ce ați scris despre astfel de lucruri, m-am rușinat de procedeul meu și mi-am spus cu reproș că n-ar fi frumos din partea mea să absentez de la ședințe din clipa în care nu mai aveam nevoie de ajutorul pe care contasem. Am luat deci hotărârea ca vinerea viitoare să nu mai lipsesc. M-am gândit tot timpul la aceasta până în ziua în care am ajuns în fața ușii sălii de ședințe. Și nu mică mi-a fost mirarea găsind-o închisă, pentru că ședința avusese loc în ajun. Într-adevăr, mă înșelasem în ceea ce privește ziua: era deja sâmbătă!"
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre literatură, citate despre ajutor, citate despre știință, citate despre viață, citate despre teatru, citate despre rușine, citate despre prietenie sau citate despre jocuri

Mama mea mi-a spus că nu am deschis ochii timp de opt zile după ce m-am născut, dar după aceea, primul lucru pe care l-am văzut a fost un inel de logodnă. Am fost captivată.
citat din Elizabeth Taylor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre mamă sau citate despre logodnă

Cartea este opiul Occidentului. Cartea ne devoră. Va veni o vreme când toți vom ajunge bibliotecari. Cărțile ne omoară. Credeți-mă pe mine, care m-am închinat, m-am dat lor cu totul. Avem prea multe cărți și de prea multe feluri.
citat celebru din Anatole France
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre droguri sau citate despre biblioteci
Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei că vreau să fiu și eu ca ei. Iar la grădiniță dansam. Făceam dansuri populare și îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi că există școli speciale la care trebuie să mergi ca să ajungi profesionist. Fără să știe mama și tata, m-am dus la o audiție. Apoi m-am întors acasă și i-am anunțat că eu o să merg la o școală de balet și coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.
Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dans, citate despre școală, citate despre artă, citate despre Rusia, citate despre început, citate despre tată sau citate despre plajă

Voi cita un caz de uitare iterativă: E. Jones povestește că, din motive pe care le ignoră, lăsase odată pe biroul său, timp de câteva zile, o scrisoare pe care o redactase. Într-o zi s-a decis s-o expedieze, dar i-a fost returnată de "dead letter office" (serviciul de scrisori neexpediate), pentru că uitase să scrie adresa. Reparând această scăpare, a dus din nou scrisoarea la poștă, dar de data aceasta a pus-o netimbrată. Abia atunci a fost nevoit să-și mărturisească faptul că, în fond, nu ținea câtuși de puțin să expedieze scrisoarea cu pricina.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scrisori, citate de Sigmund Freud despre timp, citate despre uitare, citate de Sigmund Freud despre uitare, citate despre serviciu, citate despre poștă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Cei mai mulți dintre colegii mei de clasă nu aveau simțul fantasticului. Luau lucrurile așa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăiește și care este o femeie plină de imaginație, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginație. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărți să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, și avea dreptate. Cartea m-a speriat și am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Așa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărți, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim povești despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înțelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.
Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lectură, citate despre încurajare, citate despre sperieturi, citate despre simțuri, citate despre popularitate sau citate despre plante

Părinții mei... cred că soția e un lux pe care un bărbat și-l poate permite numai după ce a ajuns să aibă un trai confortabil. Am o părere proastă despre concepția asta asupra relației dintre un bărbat și soția lui, fiindcă în felul ăsta soția se deosebește de prostituată numai în virtutea contractului pe viață pe care și-l poate asigura din partea bărbatului, datorită statutului ei social favorabil.
Albert Einstein în The Love Letters (6 august 1900)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bărbați, citate de Albert Einstein despre viață, citate despre prostituție, citate despre prostie, citate de Albert Einstein despre prostie, citate despre asigurări sau citate de Albert Einstein despre asigurări

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e și o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămașă albă călcată, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins și-am căzut. Când m-am uitat pe cămașă, eram negru. M-am întors furibund și l-am bătut măr pe primul care mi-a ieșit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăușul clasei.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre negru, citate despre groază, citate despre devenire, citate despre delicatețe, citate despre apărare, citate despre alb sau citate despre agresiune

Într-o seară, am mers pe străzi și am adus cu noi patru oameni. Printre ei era o femeie care era foarte bolnavă. Le-am spus surorilor: "Aveți voi grijă de ceilalți trei, eu voi avea grijă de această femeie". Am ajutat-o să se întindă pe un pat și am observat pe fața ei un zâmbet fericit. Ea mi-a luat mâna și a spus doar atât: "Mulțumesc". Apoi a murit. Nu am putut să o ajut, dar mi-am analizat conștiința în fața ei. M-am întrebat: "Ce aș fi spus eu dacă aș fi fost în locul ei?" Răspunsul meu era foarte simplu, aș fi încercat să îi atrag atenția asupra mea. I-aș fi spus: "Mi-e foame, sunt pe moarte, mi-e frig, mă doare" sau altceva asemănător. Dar ea mi-a dăruit mult mai mult: iubirea ei plină de recunoștință. Și a murit cu un zâmbet pe față.
citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre mâini, citate despre mulțumire, citate despre iubire, citate despre fericire, citate despre femei sau citate despre conștiință

Balanța cu un singur talger
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Dușmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învățat să le țip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Și faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuși să mențină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine și rău
Va fi balanța din urmă,
Ci între a fi fost și a nu fi fost.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vinovăție, poezii despre păduri, poezii despre ocean, poezii despre muzee, poezii despre iubire, poezii despre frunze, poezii despre fluvii sau poezii despre dușmănie
Corpul îi este gârbovit, mersul șovăielnic, dinții au căzut, vederea se stinge, surzenia crește , ai săi nu dau atenție vorbelor sale, soția nu-l ascultă: Vai de omul care îmbătrânește! Chiar și fiul său se poartă dușmănos cu el!
citat din Bhartrhari
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dușmănie, citate despre dinți, citate despre creștere sau citate despre corp

Este o lege care poruncește bărbatului să-și iubească soția, iar soția să facă ceea ce dorește bărbatul.
citat clasic din Euripide
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Euripide despre bărbați, citate despre legi, citate de Euripide despre legi, citate de Euripide despre iubire sau citate despre dorințe

Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de brațele mamei mele.
Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut că zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre suflet sau poezii despre nebunie
Deschizând calculatorul pentru a vă răspunde, m-am oprit din drum pentru a verifica ceva într-o carte a Tatălui meu. Și cartea s-a deschis de la sine la un trifoi cu patru foi, găsit de el și pus în carte. De câte ori el călca într-o livadă, după câțiva pași se apleca și culegea un trifoi cu patru foi. Era aproape miraculos. Poate că și acum e un semn bun, de început.
începutul de la Tatăl meu, Lucian Blaga de Dorli Blaga (2015)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calculatoare