Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Lucian se gândea des la "bătrânul" său prieten și-și dădea seama că exagerase, ignorându-l; se simțea prost din acest motiv. Și nu știa cum să rezolve această problemă, pentru că încă nu uitase faptul că geneticianul îi refuzase cerința de a-l ajuta, sau măcar de a încerca acest lucru. Pentru a se revanșa față de bătrânul său prieten, se ocupă de unul singur de tortul pregătit pentru onomastica acestuia, cu mâna stângă, fără ajutorul roboților șefi. Petrecu destul de mult timp în bucătăria navei, neglijând alte aspecte, dar colegii nu-l solicitară deloc.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Lia își îndreptă privirea în aceeași direcție; Don Juan încă părea nervos, nu se calmase. O clipă doar îl fixă necruțător pe "bătrân", spre care se uită "urât", dar își îndreptă brusc atenția în altă parte, fără a spune nimic, însă privirea lui cea expresivă spunea destule, toate reproșurile îndreptându-se în mod vizibil spre vechiul său prieten, geneticianul echipajului, care-i refuzase oferta de a-l ajuta. Dar comandantul se retrase tăcut spre bucătăria navei, singur.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, înceapă râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iar timpul își urmă cursul său firesc, fără întrerupere. Colegii comandantului deja nu se mai ocupau deloc de completarea jurnalului de bord al navei; comozi, abandonaseră acest aspect, lăsându-l doar în grija lui. Dar pe el nu-l deranja acest lucru; conștiincios, se așeza la masă, completând cu stânga, detaliat, zi de zi, tot ceea ce era mai important și merita fie consemnat în paginile acestui raport, fără a uita nici un amănunt, semnând, în încheiere: "Completat de comandantul misiunii, Lucian Enka."

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Acasă la familia Enka era destulă liniște, în limita posibilităților: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puțina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuți: tânărul comandant, părinții și bunicii acestuia, chiar și bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaș, nu deranja pe nimeni, căci toți îl iubeau și-l răsfățau, chiar și blondul. Își revăzuse în acea zi și vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul și doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstrușnicul papagal o văzuse pentru ultima oară, iar în curând același lucru se va petrece și-n cazul "șefului". Pentru că nu-și dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalți însă... Chiar și Nero părea abătut și nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimțea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu știa sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simțea dulăul negru și nu se înșela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ca de obicei în această casă, cina fu servită de simpaticul băiat, care se ocupa cu mare atenție de acest lucru, pentru ultima oară, în această seară. Bunicii, nostalgici, îl priveau cu drag. Părinții, destul de mohorâți și triști, îl sorbeau din priviri. Blondul, deși conștient că nu era fiul lui, simțea totuși va pierde pe cineva drag; băiatul îi "intrase" la inimă (indiscutabil, îl iubea nespus de mult). Dar acest lucru nu era deloc neobișnuit, cunoscut fiind faptul că băiatul avea, în general, "lipici", nu doar la fete... Deci cum să nu-l fi îndrăgit chiar și acest domn blond care-l crescuse de mic, îi veghease copilăria; ar fi fost imposibil... Iar Iulian Enka resimțea în aceste ultime ore mai mult ca oricând dragostea imensă care se înfiripase de-a lungul timpului între el și acest băiat. Cum să se despartă de el, pentru următorii 13 ani, cel puțin?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian ajunse în față. Privi spre Lia; ea era acolo... Își ridică privirea albastră și-l zări; nu doar pe el, ci și urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în fața Comisiei. Se încruntă ușor și-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; știa bine fetele nu-l sărutaseră deloc, așa că nu încercă să se șteargă; nici măcar nu intenționa acest lucru. Lia mai privi spre el și repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea -mi arate? Sau -mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat nițeluș?" se gândi Lucian și ridică ușor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puțin, dar ce știa ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Și nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea știa... Președintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreședintele se afla acolo. Domnul Sever Forțan își ridică privirea spre sală și-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulțumire ce-i lumina chipul tânărului, știindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea și nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind -i provoace acesteia suferințe, se temea acum de modul în care ar reacționa băiatul la aflarea unei asemenea noutăți. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puțin, așa-l avea totuși aproape: era Lucian, elevul său favorit și simțea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenții. Pentru el, era totuși, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu frumusețea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Și din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simțise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deși părea ea nu i-ar agrea deloc prezența lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susținea cu tărie că nu-i plăcea caracterul și felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-și piardă calmul, sau obișnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era ușor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales -i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat fie foarte rezervat în gesturi, păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah – și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu și Lucian Enka ieșiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămași pe puntea principală, mai ales noilor colegi, Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deși poate nimeni nu înțelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel față de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezența mărețului vehicul spațial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată și fiu – dar nu amândoi cunoșteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Și, Nis... Altădată, te rog mult, nu-mi mai permite te jignesc de față cu ceilalți, oprește-mă la timp, înainte spun ce n-ar trebui despre tine, ceva ce apoi am regret! Pentru că oricât de bun prieten ți-aș fi, sau tocmai din acest motiv, n-ar trebui vorbesc urât despre tine de față cu ceilalți. Pricepi, mă, nărodule?! Dă-mi peste nas, dacă e nevoie!
Nistor: Lasă, șefu', că nu m-ai jignit deloc! Nu-i nevoie -ți dau peste nas! Nu trebuie te simți vinovat de chestia asta, deci n-ai ce regreta. Zău... E-n ordine! Tot prieteni suntem. Bine?!
Lucian: Exact, prieteni... Sigur, nu s-ar putea altfel. Dar între prieteni, n-ar trebui existe astfel de manifestări, deci, repet, nu-mi da voie mă port urât cu tine, pentru că nu meriți! Ești un tip de treabă...
Nistor: Sigur, șefu'... Am priceput. Eu sunt marfă! Da' nici tu nu ești prost, în nici un caz!
Lucian: Ba, când mă port urât cu tine, fără motiv, chiar sunt, foarte prost, știi... Hai, pa!
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu... Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nu se luminase încă de ziuă, deși suprafața Proximei era veșnic albă și încețoșată. În sfârșit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-și dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-și închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră i se păruse numai ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură i se părea doar, asta probabil din cauză n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei spui Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Așa-i mult mai bine. Mă bucur, Lucian, pentru decizia înțeleaptă pe care ai luat-o la timp. E bine știi te descurci în asemenea situații, ai o anumită autoritate asupra lor, deși n-aș fi crezut, după felul în care te porți de obicei cu colegii tăi...
Lucian: Sigur, Nick... Prieten, prieten; coleg, coleg; dar în cazurile de strictă necesitate, sunt totuși comandantul lor, iar ei trebuie înțeleagă acest lucru și să-mi dea ascultare, atunci când e nevoie.
Nick: Bine, Lucian. Perfect! Iar când ne vom întoarce la nava voastră, vă veți lăsa cu toții armele pe care le aveți acolo; toate armele... Și nu le veți mai lua niciodată asupra voastră, pentru că aici, pe această planetă, nu veți avea niciodată nevoie de ele, nici în oraș, nici în pădure, nici în altă parte. Trebuie înțelegeți acest lucru, vă rog!
Lucian: Desigur, Nick. Regret cele întâmplate și-mi cer scuze în numele meu și al colegilor mei. Promit că nu se va mai repeta. Te ascultăm și ne supunem condițiilor tale.
Nick: În regulă, Lucian. Așa este, într-adevăr, mult mai bine! Iar colegii tăi ar trebui -ți mulțumească și să înțeleagă după acest mic incident, numai datorită ție rămânem în continuare prieteni.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex privi și el spre "Ucigașă", tăcut și îngândurat. Simțea că nu-și găsește cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-și exprime recunoștința față de această ființă, o domnișoară body-guard, o tipă care știa să-și facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admirație, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea scape cu orice preț, doar din cauză că se temea de reacția colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecția unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, da, avea nevoie de protecția unei tipe ca ea și că se simțea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecție, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigașa" nu accepta cu ușurință asi-gure protecție unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoștea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire și simți brusc o foarte mare admirație pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeș, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deși nu-și dădea seama de ce, simțea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea și nu credea greșește, că acest Enka Lucian era tare bun și sufletist și-i părea rău -n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînțelegerii cu părinții lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Mda... Nu pot spun decât voi încerca, dar nu-ți promit nimic. Tot ceea ce-ți pot spune sigur e mi-ai trezit curiozitatea în privința existenței jurnalului Liei și poate că din această cauză mă voi întoarce printre colegii mei; poate-ți voi urma sfatul, pentu vreau aflu cât mai multe despre acest presupus jurnal...
Sonya: Nu presupus, sigur are unul, jurnalul există; l-am văzut. Nu te-aș minți în privința asta. N-aș avea nici un interes, nu crezi?
Lucian: Nu știu ce mai cred și ce nu. Aș vrea fiu sigur, mă conving, am certitudinea ar fi așa.
Sonya: Dar poți face acest lucru, ți-am spus cum.
Lucian: Am reținut; și-ți mulțumesc pentru sfat.
Sonya: Nu trebuie -mi mulțumești, Lucian. A fost plăcerea mea.
Lucian: Ciudată plăcere...
Sonya: De asta-ți sunt prietenă, te ajut. Prietenii se ajută între ei, chiar și pe Terra, nu-i așa?
Lucian: Sigur că se ajută.
Sonya: Asta încerc și eu acum, te ajut, deși e atât de greu acest lucru...
Lucian: Mersi pentru intenție. E frumos din partea ta, deși modalitatea de aajuta e cam dură.
Sonya: Dură sau nu, ar trebui -ți convină.
Lucian: N-am spus că nu mi-ar conveni...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ah, tati... Nu știu ce mai cred... Înțeleg doar am geșit în privința lui, din nou, spunându-i acele cuvinte... În plus, n-a fost deloc prima dată când l-aș fi jignit în felul acesta, de față cu colegii noștri.
To Kuny: Cum, adică?
Lia: Ah, tati, nu știu de ce, însă mereu am fost foarte agresivă cu el, deși, în realitate, nu asta îmi doream. El e atât de dificil, nu-l înțeleg... Iar eu nu știu cum să mă port în prezența lui și greșesc mereu față de el, destul de des...
To Kuny: Destul de des... Deci, s-a mai întâmplat să-l jignești în mod asemănător?
Lia: Da; și nu doar o singură dată. Încă din primele zile, pe Terra, de când am devenit colegi, înainte de plecarea în misiune... La început, când am aflat el va fi unul dintre colegii mei, am cerut mă retrag din echipaj, doar din cauza lui, dar domnul profesor Eugen Manea, mirându-se de faptul că m-ar deranja ceva din comportamentul lui Lucian, mi-a spus că nu mai e posibil mă retrag, că nu mai e timp suficient pentru a-mi putea găsi un înlocuitor, sau pentru a organiza alt concurs... Apoi, puțin mai târziu, imediat după oficializarea misiunii, când s-a anunțat el va fi comandantul nostru, i-am reproșat, tot în prezența colegilor noștri, exact același lucru pe care i l-am spus și acum, însă atunci nu a reacționat așa, ca acum... Cu puțin timp înainte de lansarea navei în misiune, l-am reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului, care a declanșat o anchetă severă în cazul lui; solicitasem destituirea lui din funcția de comandant al misiunii și excluderea lui definitivă din echipaj, justificând ar avea un comportament necorespunzător poziției sale, mai ales față de domnișoare.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi și colegii tăi tot așa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine și colegii mei ne privește doar pe noi și vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvați-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând -ți reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpățânat ești... Zău, ar trebui ...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, renunțăm de bună-voie la acest subiect.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Încerca -i ajute pe colegii care greșeau, dar aceștia nu-i acceptau ajutorul oferit dezinteresat, doar din bunătatea lui sufletească, de care dădea dovadă. Aproape sălbăticiți, unii dintre colegi nici măcar nu-și dădeau seama de semnificația acestor cuvinte. Dar Dan nu le căuta vreo vină, știa că totul se întâmpla datorită mediului dur cu care și el se confruntase. Însă el rezistase; și va rezista și-n continuare, așa cum își propusese. Dorea reușească realizeze ceva în viață, nu să-și bată joc de trecerea lui pe acest Pământ. Și n-ar putea reuși, dacă se lăsa pradă ispitelor.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook