Marck şi Andrada se îndreaptă spre locuinţa profesorului. La vederea celor doi tineri, profesorul Costa râde încântat. Era cocoţat pe o scară pentru a putea ajunge la ultimul rând de butoane a unui panou de comandă, plin de computere. Marck a trecut într-o încăpere alăturată, după ce i-a adresat un salut scurt bătrânului, lăsându-i pe cei doi singuri, cu studiile lor. În glasul piţigăiat şi peltic al bătrânului cercetător se simte afecţiunea pentru fată.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nu ar putea să precizeze unde stătuse ascuns Marck, era maestru în camuflaj, tehnici de luptă, arte marţiale etc. Merg în laborator, unde Andrada rămâne mai multe ore. Acolo timpul şi spaţiul nu mai aveau sens, dispăreau, tânăra uită de tot. Se concentrează numai asupra studiului, se pierde printre experimente, până când vocea lui Marck o trezeşte la realitate, anunţând-o că e timpul să meargă la profesorul Costa.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se ridică grăbită de pe canapea şi părăseşte foişorul. În acel moment sesizează prezenţa lui Marck în apropierea ei, chiar dacă nu-l vede. Tânărul este omul ei de încredere, este asistentul ei, garda de corp, o însoţea pretutindeni încă din copilărie. Marck este mai mare cu şapte ani decât ea, este un bărbat înalt, blond cu ochi albaştri, cu părul tuns scurt, are un corp atletic. Este ca o maşinărie de luptă, lângă el se simte în siguranţă. Bărbatul îşi face apariţia, parcă răsărise din pământ. O însoţeşte tăcut.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu, Andrada părea protejată de un glob de cristal. Era intangibilă fizic, dar şi mental. Doar Marck era prin preajma ei permanent, fără să-i stea în cale, era o prezenţă nevăzută, discretă, o umbră. Când îl întreba dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, Marck răspundea mereu "Nu am nevoie de nimic, sunt fericit alături de dumneavoastră".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul aleii, ascunsă printre vegetale, era o uşă de lemn, pe care Daniko intră fluierând într-un antreu în care ştia că este Marck, fără să poată preciza unde este ascuns, pentru că nu-l vede, doar îl simte. Pătrunde în laborator, acolo Andrada piveşte atentă un monitor, părul ei lung, şaten, cârlionţat, este prins la spate cu o eşarfă pastelată, poartă o rochie lungă imprimată în aceleaşi nuanţe pastel.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, mintea profesorului Costa s-a oprit, nu mai aleargă, se concentrează numai asupra acelui subiect. Nu se mai gândeşte la altceva, nu mai socoteşte, nu mai analizează, se gândeşte numai la Andrada, este îngrijorat pentru ea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se îndreaptă spre profesor şi îi strânge mâna, iar acesta îi răspunde cu căldură. Bătrânul firav şi cocoşat pozează ca un culturist, se preface că îşi încordează muşchii ofiliţi, arătând ca un clovn. După care se reculege şi începe să se mişte cu viteză prin cameră, răsfoind hârtii sau tastând la repezeală câte ceva pe calculator.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia privi cu drag, nostalgic, spre Magda, care se afla alături de Dora Bercea, prietena ei. Între timp, dădu mâna cu directorul, primarul şi preşedintele. De la fiecare n-auzi decât: "Succes, domnişoară!"; restul nu reuşi să înţeleagă. Mulţumi şi porni spre trepte. Şi ea se întoarse pentru ultimul salut adresat mulţimii, dar mai ales părinţilor ei, ghicind cât de îndurerat le putea fi chipul în acele momente.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânului Cotnar

Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul
Vrun prinţ de viţă nobilă, ca el,
Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,
Ci veneticul de pripas: sifonul!

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Antologia epigramei româneşti (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După intervievarea celor şapte tineri, oficializarea misiunii chiar se putea considera încheiată. Toţi reporterii şi persoanele oficiale invitate plecaseră în jurul orei 21.00, zona rachetodromului fiind mai liberă de abia în jurul orei 21.30. Mai rămăseseră doar cei şapte tineri, părinţii acestora, domnul profesor Manea şi directorul. Plecase chiar şi Adela, cu părinţii ei. Evident, lunganul îşi luase rămas bun de la ei, doar el îi invitase. Acum, la acea oră, era mai puţină aglomeraţie, iar cei rămaşi se pregăteau şi ei de plecare spre casă. Înainte însă de a se retrage cu toţii, profesorul Manea îi îndemnă pe cei şapte tineri să mai intre puţin în nava lor, pe puntea principală, singuri, părinţii lor rămânând afară, să-i aştepte, iar ei procedară întocmai.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânului epigramist Radu D. Rosetti, care a adresat o epigramă usturătoare domnişoarei Mărăcineanu

Eu pătrund nespusa dramă
Orişice mi-ai descânta:
Îi făcuşi o epigramă
Fiindcă n'o mai poţi curta...

epigramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hod Putt

Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoţ cu Indienii şi care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului
Şi datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă şi de sărăcie
Şi văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill şi a altora,
Am tâlhărit un călător într-o Noapte lângă Lăstarişul lui Proctor,
Ucigându-l din greşeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat şi spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manea Eugen, urmat de cei patru tineri, nu ajunsese încă în zona rachetodromului, dar nici mult nu aveau până acolo. Gardianul de la intrare nu-i reţinu şi iată-i pe cei patru tineri intrând pe rând, Mihai fiind ultimul, pentru că se simţea dator să acorde prioritate fetelor, într-o zonă a Institutului de a cărei existenţă ştiau doar; nu avuseseră ocazia să pătrundă până în acel moment pe acolo, accesul fiind foarte restrictiv. De data aceasta nu-i reţinu nimeni. Înaltă, "Pacifis" li se înfăţişă în toată splendoarea ei albastră. Câteva clipe, admirară uimiţi măreţia vehiculului spaţial, rămânând mult în urma profesorului, care deja ajunsese la trepte, pregătindu-se să urce grabnic spre puntea principală. Privind însă în urmă, îi observă pe cei patru tineri, rămaşi pe loc, nu departe de intrarea rachetodromului, cu privirile fixate asupra navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec final

aş putea să-ncap într-o gutuie,
auriu să ningă dinspre sfinţi
şi gustându-i coaja amăruie
îngerii să strângă ceru-n dinţi.

ochii mei căprui într-o castană
aş putea să îi închid cu dor,
cântecul să-l dau de bună seamă
marelui, bătrânului condor.

într-un măr să îi ofer seminţei
alt lăcaş - memoria părtaşă
rugilor, iertării, biruinţei...
inima s-o-nchid într-o măceaşă.

peste timp, când nu voi mai putea
în al vieţii rost să mă divid,
o să trec prin Univers nu stea,
nu un punct, nu o idee... Vid!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu cred în hazard, ci într-o rânduială universală, socot că, poate, tocmai ei vor citi aceste rânduri cu atenţie, cu dragoste şi cu nostalgie, pentru a-şi readuce lângă ei pe Tante Alix, atunci când glasul ei va fi amuţit. Sper că fiicele mele, Maricica, Flo, Marianna, Rory, ca şi fiii mei trecuţi de 40 ani, vor înţelege de ce nu le-am adresat aceste gânduri. Ei sunt formaţi. Ei sunt călăuzele celor tineri sub 40 de ani. Dar dacă mă scrutez bine, descopăr în mine un singur gest: vă iau pe toţi în braţe şi vă iubesc şi cred în voi şi în viitorul ce-l pregătiţi.

Alice Voinescu în Scrisori către fiul şi fiica mea, Motto (3 iunie 1955)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. De asemenea, ne impunea respect figura delicată a profesorului de matematică, Bălănescu, a profesorului Lichendorf, a cărui candoare faţă de lejerităţile noastre copilăreşti depăşea orice limită. La chimie, am avut un profesor foarte prestant şi cât se poate de zelos în predarea acestui obiect; Tănase,... la geografie, severul profesor Cazacu – apoi, după profesorul Stolniceanu, care avea un neasemuit dar de povestit, în afară de obiect – profesorul Ştefan Chesim.

citat celebru din Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!