Andrada se îndreaptă spre profesor şi îi strânge mâna, iar acesta îi răspunde cu căldură. Bătrânul firav şi cocoşat pozează ca un culturist, se preface că îşi încordează muşchii ofiliţi, arătând ca un clovn. După care se reculege şi începe să se mişte cu viteză prin cameră, răsfoind hârtii sau tastând la repezeală câte ceva pe calculator.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marck şi Andrada se îndreaptă spre locuinţa profesorului. La vederea celor doi tineri, profesorul Costa râde încântat. Era cocoţat pe o scară pentru a putea ajunge la ultimul rând de butoane a unui panou de comandă, plin de computere. Marck a trecut într-o încăpere alăturată, după ce i-a adresat un salut scurt bătrânului, lăsându-i pe cei doi singuri, cu studiile lor. În glasul piţigăiat şi peltic al bătrânului cercetător se simte afecţiunea pentru fată.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu, Andrada părea protejată de un glob de cristal. Era intangibilă fizic, dar şi mental. Doar Marck era prin preajma ei permanent, fără să-i stea în cale, era o prezenţă nevăzută, discretă, o umbră. Când îl întreba dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, Marck răspundea mereu "Nu am nevoie de nimic, sunt fericit alături de dumneavoastră".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko devenise medicul raţional şi rece, ca şi cum tipul jovial, pus pe şotii, poate îndrăgostit, care intrase mai înainte în cameră nici nu mai exista; vorbea calm, autoritar.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada nu era în foişorul din grădină, de aceea Daniko s-a îndreptat spre laborator, pe o alee îngustă fomată din minuscule pietre de râu. Zâmbea fericit, continua să fluiere şi să imite câţiva paşi de dans, ca un adevărat dansator profesionist, făcea câteva piruete, rupea cu vârful degetelor câteva frunze în timpul rotaţiilor sale energice.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, mintea profesorului Costa s-a oprit, nu mai aleargă, se concentrează numai asupra acelui subiect. Nu se mai gândeşte la altceva, nu mai socoteşte, nu mai analizează, se gândeşte numai la Andrada, este îngrijorat pentru ea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada schimbă subiectul cu graţie. Ştia că Daniko era un cuceritor, un medic talentat, un profesionist, cu care avea o relaţie strict profesională. Vorbeau ore în şir despre experimentele la care lucrau, iar când Daniko încerca o ieşire din decor, complimente şi alte linguşeli, discuţia dintre ei se termina brusc, ea nu avea timp de pierdut aiurea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko oftează dramatic şi face o reverenţă în faţa fetei. Tânărul se relaxase şi zâmbea fermecător, concentrarea impregnată pe chipul lui în timpul discuţiei cu Andrada îi transformaseră fizionomia, părea atât de rece, de dur, rigiditatea trăsăturilor lui dispăru la încheierea conversaţiei ştiinţifice, redevenind figura carismatică, uşor distrată, cu care cucerea oamenii.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada este împreună cu tatăl ei în grădina casei lor, în unul din puţinele momente, pe care nu şi le petrece în laborator. Discută relaxaţi despre ultimele experimente şi rezultatele la care reuşiseră să ajungă. Sunt aşezaţi pe o canapea confortabilă din foişorul de lemn, înconjurat de arbuşti de genul Hydrangea, hortensia care este înflorită toată vara, cu inflorescenţele ei mari, asemănătoare unor bulgări de flori catifelate, ciclamen şi turcoaz.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt culturist, peltico (parodie după "Sunt tânăr, Doamnă" de Mircea Dinescu)

Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce îşi sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Şi-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!".

Sunt culturist, peltico şi beau engros Red Bull,
Aşa îmi cere rangul... Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.

Sunt culturist, peltico. Am biceps fabulos,
Tranşeele iubirii străbat ca o cometă
Şi-ţi defrişez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceaţă, subtil, c-o piruetă.

Sunt culturist, peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt îţi tremură genunchii,
Adu-mi nişte Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toţi rărunchii.

Sunt culturist, peltico. Zici că m-adori. Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ţi ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio şi... la gară!

parodie de Florin Radulescu, după Mircea Dinescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu hârtii

Eu sunt omul care plimbă hârtii,
Nu-s erudit, nu-s nici profesor,
Căutător febril de simetrii
Şi cu pretenţii de confesor.

Le car intr-o servietă cu mâner,
Gen diplomat de modă veche,
Produsul inutil şi menajer,
Al unui bard intr-o ureche.

Car epoci glaciare permanente,
Cu sentimente grave în înscrisuri,
Ce tranzitează parcă neglijente,
Prezentul vieţii fără paradisuri.

Se plimbă prin oraş olografii,
Hârtii ce n-au însemnătate,
Pline de vorbe ce par poezii,
Sau rugi pentru eternitate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaima lui doi

de câte vieţi dispun
şi câte morţi îmi trec
prin mâini
câte schelete
şi cărnuri fumegând
după impactul unor stele
pot raporta la doi?

de ce trăiesc
în trupul unui iepure?

dansul acestei lumi
va fi insaţiabil
atâta timp cât soarele
va ocoli luna
chiar milioane de ani
vor trebui să înţeleg
cum s-a născut copacul
spre care pasărea spin
zboară în cercuri concentrice

doi nu este o cifră
e spaima rotundă de vid.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko ştia că o găsea de obicei pe Andrada în foişor, citind, înnconjurată de cărţi, de manuscrise, sau în laborator, experimentând tot felul de formule. Tânărul medic era înalt, brunet, cu ochi negri, părul uşor ondulat, cu bucle care-i cădeau pe fruntea înaltă. Fluiera o melodie la modă, avea un aer distrat, neatent chiar; era doar o aparenţă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H: Heck, am o întrebare.
Tessa: Nu acum!
Heck: Care este întrebarea, H?
H: Ce se întâmplă când o forţă de neoprit se intersectează cu un obiect inamovibil?
Heck (se gândeşte pentru câteva secunde, apoi răspunde): Mă tem că nu am nici cea mai mică idee.
Tessa: Vezi, asta era. Acum putem să îl lăsăm să se însoare liniştit. (Se îndreaptă cu H spre biserică pentru a găsi un loc unde să stea în timpul nunţii.)
Luce (o opreşte pe H înainte ca Tessa să o îndepărteze de grupul lor): Nu se poate întâmpla. Dacă e ceva ce nu poate fi oprit, atunci nu e posibil să existe ceva care să nu poată fi mutat din loc şi viceversa. Nu pot coexista. Vezi, este o întrebare capcană!
H (în timp ce Tessa şi ea se îndreaptă spre biserică): Poate să stea lângă mine?

replici din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de Ol Parker
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul aleii, ascunsă printre vegetale, era o uşă de lemn, pe care Daniko intră fluierând într-un antreu în care ştia că este Marck, fără să poată preciza unde este ascuns, pentru că nu-l vede, doar îl simte. Pătrunde în laborator, acolo Andrada piveşte atentă un monitor, părul ei lung, şaten, cârlionţat, este prins la spate cu o eşarfă pastelată, poartă o rochie lungă imprimată în aceleaşi nuanţe pastel.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteză

eu pe asfalt prefăcută în mii de bucăţii
duse de vânt spre case nelocuite şi piscuri înalte.
Viteză
în secolul în care nu mai ai timp să digeri sentimente,
când toate vin ca o avalanşă uşor controlabilă.
Viteză.
Eu, tu, ei şi toate intimităţile false pline de iubire
care prin crăpături ţâşnesc sânge şi nimic.
Viteză.
Eu plec de când am venit şi încă nu pot să mă desprind
de pânza plină de clei incolor si inodor.
Viteză.
În scris că vorbele sunt mai greu de uitat
fiindcă se scriu cu sevă si toate-s celeste.

poezie de Cezara Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson (tot mai agitat, arătând spre cuier): Acest judecător mă urmăreşte întruna. Servitorul Themidei, legat la ochi, cu eşarfa sa tricoloră! Orbit de viciul legii!
Trifon (derutat): Excelenţă, e doar un cuier...
Samson (grav, concentrat): Prostule! Nu te încrede în aparenţe! Învaţă să vezi şi lucruri care nu există... (Încet, arătând spre cuier.) Avem în faţă o lucrătură nouă, drăcească, a Puterii. Nu-ţi fie teamă! Este doar un judecător! O vietate ciudată, care se hrăneşte cu paragrafe. Are şapte braţe şi vrea să spargă mişcarea sindicală în patruzeci şi nouă de figuri. Pentru că în fiecare din cele şapte braţe ţine câte şapte dosare penale. (Îşi acoperă faţa cu mâna stângă.) Smulge-i roba!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!