Acceptase fără a protesta şi fără a-şi mai da cu părerea, maşina aleasă de fiul său şi nu regreta deloc. O privi şi îi plăcu; fiul lui era foarte priceput, avea gusturi alese. Cât despre performanţele vehiculului, era foarte mulţumit şi de acestea. Era într-adevăr o maşină nouă, de culoare gri metalizat, modernă, elegentă, performantă, nepoluantă; putea concura cu a directorului, chiar şi în privinţa aspectului exterior; ce să mai, într-un cuvânt, era pe placul blondului. Normal; cum putea oare fiul său să-l dezamăgească? Era un băiat inteligent, se pricepea la asemenea lucruri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti şi cu voce tare acest lucru; bineînţeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noţiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnişoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpuşica pe care o observase de dimineaţă alături de fiul său, ori invers; păpuşica aceea semăna foarte mult cu această domnişorică. Totuşi, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe şi uită de întrebările pe care să i le adreseze domnişoarei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka îşi însoţi fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul maşinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoşi, apoi ea intră în maşină, în faţă; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni maşina. Întrucât pe străzi erau mulţi poliţişti, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simţea cam ciudat în această maşină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în maşina albastră. Privi spre locul şoferului, ocupat în acel moment de fiul ei şi se mai linişti, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuţi, porecliţi "Neîndurătorul" şi "Naşul", body-guarzii fiului ei. Totuşi, prezenţa lui Lucian îi oferea un sentiment liniştitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câţiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-şi vadă fiul petrecându-şi majoritatea timpului liber la bucătărie, cu şorţul legat la brâu, printre cratiţe şi tigăi, deşi băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenţia fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama şi fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu şi nu-şi întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăţi din presa locală şi naţională a zilei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum însă blondul Iulian Enka nu-şi mai ignora deloc fiul; îi permisese să aleagă el maşina pe care s-o cumpere şi chiar pe aceea o luaseră, pe cea indicată de Lucian, nu alta. Domnul Enka nu mai stătuse pe gânduri, acceptase imediat. Plata vehiculului, indiferent de preţ, nu mai ridica nici o problemă; blondul dispunea de banii necesari, ba chiar îi mai şi rămânea o sumă destul de mărişoară din banii puşi de el de-o parte şi din salariul primit, prin bunăvoinţa directorului, pe lunile mai şi iunie, mai din timp. Plătise întreaga sumă integral, nu în rate, ci cu banii jos, nu prin intermediul unei cărţi de credit sau în alt mod; totuşi, ar fi fost acceptată şi altă modalitate de plată, dar Iulian Enka preferă să nu se mai încurce în amănunte de acest gen şi să scape de o grijă, să poată sta liniştit după aceea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul nu întârzie mult cu îmbrăcatul, deci, în curând, cei doi, tată şi fiu, putură pleca împreună. De data aceasta, Iulian Enka lăsase acasă maşina gri, nu de mult cumpărată, preferând să ocupe locul din faţă, alături de fiul său, în maşina albastră a directorului; cei doi body-guarzi, Petre şi Adi urcară şi ei în maşină, pe bancheta din spate. Nu doar domnul Enka păru dornic de a-şi însoţi fiul în acea dimineaţă; mai mulţi dintre părinţii tinerilor din echipaj îşi exprimară aceeaşi dorinţă, asta pe lângă nemulţumirea de a fi aflat că nu-şi vor avea copiii acasă în acest ultim sfârşit de săptămână petrecut pe suprafaţa Terrei. Totuşi, cu sau fără părinţi, nici unul nu întârzie; ajunseră toţi la bordul navei albastre înainte de ora 08.00. Deocamdată, pe puntea principală se afla doar instructorul Eugen Manea, însă la 5 minute după ora 08.00 sosi şi directorul, spre surprinderea tuturor, îmbrăcat lejer, comod, în ţinută sport, de vară; mai-mai să nu-l recunoască.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian renunţase la compania blondului, pentru... domnişoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât şi instructorul le permiseră celor şapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în maşina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă maşină. Din când în când, pe drum, Lucian îşi îndrepta privirea către colega lui, domnişoara Barbie; brunetă, delicată şi frumoasă, chiar avea chip de păpuşă, o păpuşă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnişoara consilier şi micuţa păpuşică, se putea afirma – a fiului său. Dacă ar fi ştiut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpuşă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen şi nu i-ar fi vorbit ei, o domnişoară psihiatru, despre o păpuşă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ai făcut rost de maşină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Maşina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ţi-a împrumutat maşina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i maşina directorului Institutului!
Lucian: Da; şi?! Care-i problema?
Lia: Ai spus că-i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am minţit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat maşina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puţin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ţi-ai propus cumva să mă impresionezi astfel, să ştii că nu reuşeşti! Consideră această tentativă drept una eşuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenţionam deloc să te impresionez; aş fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu maşina, de obicei...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka nu insistă în a afla de la fiul ei motivul pentru care ar trebui să meargă şi ea la Institut, deşi nu-i convenea deloc această plecare; pe o asemenea ploaie, ar fi rămas bucuroasă acasă. Însă dacă fiul ei spunea să meargă şi ea, atunci n-avea decât să meargă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpuşică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ţine Lucian lângă el o păpuşă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpuşa de acolo, unde o aşezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpuşică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaşte mărcile păpuşilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaştri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnişoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-şi explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpuşelei şi se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-şi dădea seama. Îi mângâie însă creştetul uşor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, aşa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuşi, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul uşii, auzi glasul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraş, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câştig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieşi din casă şi-n al doilea rând, te poţi plimba chiar şi până diseară cu maşina directorului.
Iulian: Ah, cu maşina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui aşa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulţumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac şi...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecaţi.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînţeles, fără.
Iulian: Deci, aţi rezolvat şi cu chestia asta; bun – sunteţi foarte eficienţi. Şi într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieşire prin oraş; dacă-i cu maşina directorului, cu atât mai bine. Ştii, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, eşti sigur că prietenul tău ar fi de acord să-şi lase maşina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie maşina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ţi-a lăsat-o ţie, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!