Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copi...
Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpșorul ei bălai, delicat? Nu-și dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulți... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepția înălțimii? Să-l aștepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai ușor, la bordul navei, să aștepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aștepte, când în jurul ei erau atâția alți băieți tineri, chipeși, poate mai atrăgători decât el...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.