Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înclinau vizibil în favoarea lui. Şi cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar şi cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ţinea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta şi alte însuşiri de care el dădea dovadă, anume inteligenţă şi îndemânare, devenea irezistibil, chiar şi pentru ea. Dar Lia se menţinea fermă pe poziţie, nu-i ceda, deşi sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reaşeză la masă, la acea masă la care stăteau părinţii şi bunicii lui; între timp, revenise şi domnul Enka, renunţase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi privi colegul. Se întrebă cum reuşea oare să aibă atât de mult succes la fete? Zărindu-i chipul plăcut, găsi rapid răspunsul. Oare privirea lui ageră, pătrunzătoare, intimidantă chiar, avea un rol hotărâtor în această privinţă, sau zâmbetul său seducător pe care-l afişa cu uşurinţă în colţul gurii sale senzuale, sau întreaga lui înfăţişare, tare plăcută, combinată cu un trup bine făcut? Da, domnişoarele chiar aveau motive să se ia la întrecere care mai de care, în încercarea de a-l cuceri, de a-i atrage atenţia. Dar el nu le oferea satisfacţie, deşi nu era deloc grosolan; nu ceda însă atenţiei cu care-l înconjurau fetele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezenţa celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat şi se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceştia îl îmbrăţişară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenţie necurată faţă de ea, deci Lia se mai linişti; n-avea motive de îngrijorare. Lucian îşi sărută cu drag bunicii. El plecă şi dispăru după o uşă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul şi doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânşii acasă, ba chiar la masă cu aceştia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc aşa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l ştia drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziţie în care se aflase anterior. Îşi plecă din nou privirea şi tăcu, deşi Diana încercă să-l consoleze. Deşi nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuşi blondul Iulian Enka se arătă neîndurător faţă de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situaţia existentă, pe care refuza s-o înţeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl şocase... În curând ieşiră cele două fete, Stela şi Maria, iar Horaţiu spuse: "Domnul şi doamna Enka...". Diana şi blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei patru body-guarzi zâmbiră, amuzaţi de prezenţa păsării. Nero nu atrase atât de mult atenţia asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu frumuseţea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Şi din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simţise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deşi părea că ea nu i-ar agrea deloc prezenţa lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susţinea cu tărie că nu-i plăcea caracterul şi felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-şi piardă calmul, sau obişnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era uşor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei în această casă, cina fu servită de simpaticul băiat, care se ocupa cu mare atenţie de acest lucru, pentru ultima oară, în această seară. Bunicii, nostalgici, îl priveau cu drag. Părinţii, destul de mohorâţi şi trişti, îl sorbeau din priviri. Blondul, deşi conştient că nu era fiul lui, simţea totuşi că va pierde pe cineva drag; băiatul îi "intrase" la inimă (indiscutabil, îl iubea nespus de mult). Dar acest lucru nu era deloc neobişnuit, cunoscut fiind faptul că băiatul avea, în general, "lipici", nu doar la fete... Deci cum să nu-l fi îndrăgit chiar şi acest domn blond care-l crescuse de mic, îi veghease copilăria; ar fi fost imposibil... Iar Iulian Enka resimţea în aceste ultime ore mai mult ca oricând dragostea imensă care se înfiripase de-a lungul timpului între el şi acest băiat. Cum să se despartă de el, pentru următorii 13 ani, cel puţin?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria nu întârzie prea mult în vizită la colegul ei, comandantul misiunii, dar în acest răstimp, avu ocazia de a-şi vedea colegul într-o altă postură inedită: aceea de bucătar şi chelner, în acelaşi timp. Băiatul se retrăsese la bucătărie, unde-şi aşezase, peste uniforma albastră, şorţul de bucătar, apoi, după ce pregătise rapid mâncarea, venise cu o tavă şi aşezase pe masă cina. Maria îl privea uimită: purta şorţul de bucătar peste uniforma pe al cărui rever străluceau cele şase bulinuţe aurii, însemnele comandantului; stranie combinaţie! Nu comentă nimic pe această temă, mai ales că nici părinţii lui, probabil obişnuiţi cu acest gen de comportament al fiului lor, nu spuseseră nimic. După ce Lucian strânse masa, lăsând totul în ordine, cei doi colegi se pregătiră de plecare; evident, băiatul lăsase şorţul la bucătărie. Acum era doar comandantul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânse câteva lucruşoare pe care le considera absolut necesare, le puse într-un rucsac, pe care-l luă în spate, iar după ce deblocă uşa camerei sale, ieşi. Păşi încet, temător, abia mergând, ferindu-se chiar să provoace zgomot în timp ce cobora treptele, de parcă dorea ca părinţii lui să nu-şi dea seama de acest lucru. Inutil însă; normal că nu fu doar auzit, ci şi văzut, având rucsacul în spate şi fiind gata de plecare. Diana Enka îl fixă cu ochii mari, căprui, tare expresivi, care în clipa aceea exprimau doar multă tristeţe şi amărăciune, foarte probabil datorită deciziei fiului ei de a pleca; nu doar în acel moment, la Institut, ci mai ales în misiunea de care tot el amintise...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunţa pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deşi nu erau foarte încântate de acest anunţ; nu doreau însă să-l supere. Şi nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrăţişări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalţi îi urmară exemplul; fără el, distracţia nu mai avea farmec, aşa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Maşina albastră a directorului ieşi pe poarta Institutului în viteză şi se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraş. În interiorul ei se aflau şi cei doi body-guarzi, Petre şi Adi; aceştia îl aşteptaseră pe Lucian chiar şi până la acea oră târzie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă şi brunetă... Domnişoara Barbie; aşa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea şi păpuşica aceea pe care Lucian o ţinea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ţinea el atât de mult la acea păpuşică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunţe la acest... deja obicei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru aceste domnişoare, totul era clar: Părinţii lor erau de acord ca ele să plece în această misiune, deci, nu existau împotriviri. Numai Diana Enka nu renunţa la a-şi exprima nemulţumirea, deşi suferea că nu-şi văzuse fiul de o săptămână din cauza încăpăţânării sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!