Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înc...

Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înclinau vizibil în favoarea lui. Şi cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar şi cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ţinea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta şi alte însuşiri de care el dădea dovadă, anume inteligenţă şi îndemânare, devenea irezistibil, chiar şi pentru ea. Dar Lia se menţinea fermă pe poziţie, nu-i ceda, deşi sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reaşeză la masă, la acea masă la care stăteau părinţii şi bunicii lui; între timp, revenise şi domnul Enka, renunţase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!