Cornelia Georgescu

Privind în oglindă chipul rigid al "Neîndurătorului", Lucian îi zâmbi amabil și fără a-și neglija calitatea de șofer, îi oferi acestuia autografele solicitate; la fel procedă și blonda, deși inima ei se făcuse cât un puricel, de teamă, deși nu știa nici ea de ce-i era teamă, sau de cine. Aceia erau protectorii ei?! Geo Drăgușin – Tăcutu' și Marius Stâncă, zis Uriașu'?! Vai de ea! Pe lângă ea, cei doi chiar păreau niște stânci uriașe, pe deasupra și tăcute... Cum să meargă peste tot cu gorilele acelea după ea, în spatele ei, ținându-se la tot pasul după ea, să n-o piardă din atenție? I se părea o aberație! Tăcutu' și Uriașu'; iar ea – cum îi spusese geograful cel înalt? Domnișoara Piticanie, Piticot sau Pigmela... Ce trio interesant! Dacă ar fi fost cu adevărat niște gorile, adică primate, n-ar fi deranjat-o deloc compania lor, doar era biolog, însă așa...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Stela: Deci, nu va fi nevoie să-ți spunem "domnule comandant" sau altceva de genul ăsta?
Lucian: Poftim?! Nu, absolut deloc, evident. Nici gând! Vreau să-mi spuneți în continuare pe nume, simplu, Lucian, sau dacă vreți, mai pe scurt, Luci; ar fi preferabil... Doar dacă nu vi s-ar părea mai convenabil să ne adresăm unul altuia cu formule de genul: "domnișoară doctor Stejăran", "domnișoară consilier Stancu", "domnule..." – nu știu cum i-am putea spune șefului securității, Mihai...
Stela: Ah, nu, ar fi ridicol să ne vorbim astfel unul altuia timp de 13 ani.
Alex: Sigur; ce-ar fi cu atâtea formalități inutile? Și apoi, cum i-am putea spune lui Nis? "Domnule Kilometru"? Sau "Domnule Lungan"?
Nistor: Ce tot ai cu înălțimea mea?
Alex: Eu – nimic, mă; ea-i prea mare.
Nistor: Și dacă tot veni vorba de înălțime, cum i-am spune acestei domnișoare, care-i mult prea scunduță; "domnișoara Piticanie" sau "Piticot", ori "Pigmela"? I s-ar potrivi! În cazul ei, nici nu poate fi vorba de înălțime...
Maria: Ce-ai zis, măi?! Ia mai taci! Și ia vezi, ai grijă pe cine numești tu "Piticanie", "Piticot" sau "Pigmela"!
Nistor: Oho, păzea... Se supără "Piticot"... Ce-i, pigmelo, vrei să te pui cu mine?!
Lucian: De ajuns! V-am spus clar că nu vreau certuri și voi deja ați și început.
Maria: Nu ne certam deloc.
Lucian: Sper.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Mă scuzați, vă rog, domnilor, dar nu s-ar putea să ne lăsați singuri? Suntem cu mașina directorului, în interiorul ei, deci ce ni s-ar putea întâmpla?
Adrian: Regret, dar acestea sunt dispozițiile pe care le-am primit de la șefii noștri, care au încheiat un acord în acest sens chiar cu directorul Institutului; noi doar ne facem datoria. Deci, de acum încolo, până pe 27 iunie, vă vom însoți peste tot pe unde mergeți în afara Institutului, prin oraș.
Lucian: Dar noi mergem acasă.
Geo: Ne pare rău, tot vă vom însoți, până în momentul în care veți ajunge acasă.
Lucian: Grozav!
Marius: Puteți porni mașina.
Lucian: Știam... Ascultați, vă rog, măcar, dacă tot n-avem încotro, să facem cunoștință: Mă numesc Lucian Enka.
Petre: Știm; sunteți comandantul misiunii... Petre Mocanu, zis Neîndurătoru'. Și colegul meu, Adrian Pleșa, zis Nașu', la dispoziția dumneavoastră, oricând. Iar pentru domnișoara, Marius Stâncă, zis Uriașu' și Geo Drăgușin – Tăcutu'.
Lucian: Îmi pare bine de cunoștință. Am să vă spun Petre și Adi, dacă tot vom petrece un timp împreună. Mie-mi puteți spune în toată această perioadă Luci, nu altfel...
Petre: Cum doriți.
Lucian: Și-mi puteți vorbi cu "tu".
Petre: Bine; dacă tot ești atât de drăguț, atunci, te rugăm, atât pe tine, cât și pe domnișoara... Câteva autografe?!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Și ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit și determinat în ecosistem, adică erau importante; și în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-și expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau niște creaturi, în general, neînțelese de marea majoritate a oamenilor, însă niște adevărate supraviețuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariției dinozaurilor, au continuat să existe și-n timpul dominației dinozaurilor și după dispariția acestora; ca dovadă, încă există și-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpățâneze să existe și în viitor... Dacă argumentele domnișoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima mașină coborî chiar domnișoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera și zâmbindu-i. Apoi își reluă locul la volan și porni mașina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre și Adi, cu care se înțelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitați la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar și ei, pentru a da niște declarații, deși nu știau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemați, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spațioase, pentru a putea adăposti acele vietăți. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alți câini, Lucian privi încăperea cu și mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colțișor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereții erau ingenios ascunși de plante, ca și tavanul, acoperit în întregime de același verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezența ferestrelor, deși chiar și acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuși într-o încăpere. Lumina, deși nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuși foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-și vorbiră deloc, deși body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă mașină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu știau ce să-și spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamație, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia își amintea de enorma ei greșeală, cu reclamația și regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieși și-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deși avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în mașina directorului, iar după ce urcară și body-guarzii, porni mașina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Goangele... Domnișoara biolog le admira; încercă să-și expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau niște creaturi, în general, neînțelese de marea majoritate a oamenilor, însă niște adevărate supraviețuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariției dinozaurilor, au continuat să existe și-n timpul dominației dinozaurilor și după dispariția acestora; ca dovadă, încă există și-n prezent.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Luci...
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Azi e vineri, spuse acesta.
Lucian: Da. Și?!
Mihai: Săptămâna viitoare, tot vineri, va fi deja 15 iunie și am examenul de licență; rezultatul final o să-l aflu luni, cealaltă săptămână, pe 18 iunie. Și de fapt, săptămâna asta care vine o să am câte o probă în fiecare zi, începând de luni.
Lucian: Și care-i problema? Doar n-o să-mi spui că ți-ar fi frică...
Mihai: Nu chiar, deși am totuși unele emoții... destul de mari.
Lucian: Hai, măi, fii serios! Examenul ăsta o să fie mult mai ușor decât cel pe care l-ai susținut pentru a deveni membru al echipajului nostru; și iată acum: Ești șeful securității misiunii! Deci, n-are de ce să-ți fie teamă. Nu se poate să nu promovezi și acum. La noi în echipaj ai intrat cu notă maximă.
Mihai: Așa-i, dar... Chiar crezi că erau dificile subiectele alea?! Adică, ale mele au fost întocmite de geograful cel înalt...
Lucian: Nis.
Mihai: Întocmai.
Lucian: Și ce crezi, că el ar fi fost mai indulgent?! O părea el cam aiurit, nărod și tăntălău, dar... Nu-i chiar așa! Adică, nu întotdeauna...
Mihai: Și totuși...
Lucian: Spune!
Mihai: Mă gândeam că, dacă vrei, ai putea să... Să te uiți puțin peste proiectul meu de diplomă; să-ți dai părerea.
Lucian: Eu?! Stai puțin! Proiectul tău de diplomă... E vorba despre roboții aceia, pe care-i vom lua în misiune?
Mihai: Exact. Le-am introdus deja în memorie date despre echipaj, despre navă, despre misiune, despre rolul lor...
Lucian: Păi, eu nu prea mă pricep la așa ceva, nu cred că te-ar ajuta părerea mea.
Mihai: Vreau doar să-mi spui dacă, în general, ți se pare bine întocmit proiectul, bine realizat, nimic mai mult. Deci, doar părerea ta.
Lucian: Asta ar mai merge.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârși, deși i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Și cu toate că se simțise bine alături de Lucian, ba chiar în brațele lui, răsuflă a ușurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "șefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnișoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Șeful securității misiunii... Până în acel moment, Mihai se achitase cu bine de datoria ce-i revenea în cadrul echipajului, deși nu se confruntase cu probleme, de nici un fel; îl înlocuise doar pe comandant, la cererea acestuia, când Lucian fusese indisponibil, în urma accidentului de pe planeta Proxima; și-l înlocuise cu brio. Mihai spera să nu mai fie niciodată nevoit să-l înlocuiască, pentru că nu dorea ca acesta să mai pățească vreodată ceva neplăcut, mai ales că pe Lucian, în ciuda protestelor acestuia, încă îl considera idolul său. Dar dacă nu drept șeful securității misiunii, atunci măcar în calitatea sa de informatician, cu siguranță își făcuse datoria! 26 de ani... Parcă nici unul dintre colegii săi nu credea că "puștiul" lor împlinea această vârstă, deși, normal, tot tânăr era.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă și frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit și trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-și văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâșia sufletul. Îl simțea departe, deși știa că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-și va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune și nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu știa sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezența lui măcar până-n momentul plecării, deși încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuși la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuși dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ly: Interesant. Aceștia sunt părinții lui Mihai.
Lucian: Da, aceia sunt părinții lui. El avea doar 18 ani, neîmpliniți, atunci, la acea dată.
Ly: Iar aceștia sunt părinții tăi?
Lucian: Da, aceia sunt ai mei.
Ly: Nu semeni cu tatăl tău. Dânsul e blond.
Lucian: Ai dreptate. Nu semăn. Chiar deloc. Și nu mă refer doar la înfățișare!
Ly: Ce vrei să spui? Dânsul e rău? Nu mi s-a părut.
Lucian: Rău?! Nu... Absolut deloc! Dimpotrivă, e bunătatea întruchipată! Adică, e mult prea bun, blând, nepăsător, domol, indulgent, atât de diferit față de mine... Ceea ce nu înseamnă că eu aș fi cel rău! Dar, oricum, nu semănăm, deloc, din nici un punct de vedere!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganului, pe cât era el de înalt, i se făcu inima mică, mică, mai mică decât un purice. Privi insistent spre Adela; ar fi dorit să pornească în fugă în direcția ei, dar nu procedă astfel. Rămase pe loc, dând mâna cu directorul, primarul, președintele... Nu consumase nimic dulce în acea zi, până la ora aceea, ceea ce, în cazul lui reprezenta o mare performanță. Auzi ceva referitor la înălțimea lui, fără a-și da seama cine sau ce anume spusese, surâse șters, mulțumi și porni spre trepte. Sus, se întoarse pentru salut și privi pentru ultima oară spre Adela, care-i făcea semn cu mâna că totul va fi bine. Oare așa va fi? Geograful spera ca adolescenta să aibă dreptate, măcar în privința asta. După ce salută, dispăru în interiorul navei, în uralele mulțimii adunate, care aclamase necontenit, deși nu foarte zgomotos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineață, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea știa ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverșunată, pornită împotriva lui, ba timidă, rușinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privința ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă și că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ține departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci și tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate și-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese același lucru și domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul se pregătea să ia cuvântul, însă doar după ce va fi încetat imnul național, în timpul căruia se făcuse liniște, toți luând poziție de drepți. Înalt, cu capul aflat parcă deasupra tuturor, geograful cel lungan cercetă împrejurimile, căutând-o cu îngrijorare pe Adela, frumoasa lui prietenă, adolescenta cea bălaie; n-o zărea însă deloc, nici pe ea, nici pe părinții ei. Ce se întâmplase oare? De ce să nu fi venit? Își amintea doar perfect că-i dăduse Adelei o invitație, care ar fi scutit-o de orice piedici sau neplăceri (nu știa că Adela o pierduse, iar puștoaica de abia cu câteva clipe înainte de a pleca de acasă, în acea dimineață, remarcase acest lucru). Deși trist că nu reușea s-o zărească pe Adela, Nistor nu-și pierdu speranța; continua s-o caute cu privirea, poate totuși o va vedea (nu se putea ca ea să nu fi venit)... Însă oricât se străduia el, tot nu reușea s-o vadă. Iar în curând imnul național se termină. Prin urmare, directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, luă cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eugen: Știi ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluțele de sticlă din colecția lui Alex, care erau împrăștiate pe jos și niște animălușe de pluș.
Eugen: Animălușele erau ale domnișoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuși, deși păpuși n-am observat, dar dacă erau hăinuțe, probabil erau și păpușile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnișoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de așteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Și arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanțe, dar acelea, ale domnișoarei, fiind de colecție, n-aveau gloanțe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Și pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalți doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecționate chiar de el, iar domnișoara doctor o foarte stranie colecție de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte și alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au și copiii ăștia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, că va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah – și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deși ceilalți își vedeau în liniște de treabă și nu păreau deloc indiscreți sau curioși să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnișoara consilier, totuși, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă și se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau inițialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt și privind ușa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnișoara, va intra puțin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, își îndreptă atenția spre tânăra domnișoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-și ridice privirea spre acel domn blond, deși glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

"Rikky iubește pe Lia; Rikky iubește și pe șeful..." spusese papagalul pe neașteptate; auzindu-l, ea se îmbujoră ușor, iar Lucian zâmbi doar, însă pasărea vorbitoare concluzionă: "Șeful o iubește pe Lia; și Lia îl iubește pe șeful..." Aceste cuvinte ale papagalului îl derutară pe Lucian; ar fi vrut el să fie așa! Inima lui începu să bată nebunește. Privi tăcut spre colega lui. Nici ea nu părea foarte liniștită, netulburată de acele cuvinte. Iar în acel moment, Lucian chiar n-ar mai fi ținut cont de promisiunea făcută; cu siguranță ar fi îmbrățișat-o și ar fi sărutat-o, dacă nu apărea doamna Valeria Stancu, mama ei. Ce moment nepotrivit își alesese și dânsa pentru a ieși din casă! Încet, vraja se risipi, ca un fum, ca un abur, iar domnișoara consilier nu află nici de data aceasta cum ar fi fost dacă Don Juanul Institutului ar fi procedat cu ea așa cum îi povestiseră colegele ei despre el. Pe el, bineînțeles, nu l-ar fi incomodat cu nimic prezența polițiștilor, a oamenilor din stradă, care încă îi fotografiau de zor, dar mama ei... Pe doamna Valeria Stancu n-o putea ignora!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După această discuție, care stârni admirația tânărului comandant față de micuța făptură blondă cu o mutriță drăgălașă de copilaș, amândoi reveniră în camera în care se aflau ceilalți. Desigur, Lucian remarcase de ceva timp că blonda era o ființă deosebită, dar acum i se întărise această convingere, însă inima lui tot domnișoarei consilier îi aparținea, pe ea nu și-o putea scoate din minte, oricât ar fi încercat. Lucian se ocupă cu atenție de oaspeții săi, tratându-i pe toți la fel; după cum se exprimase blonda, toți erau la fel de importanți, în egală măsură.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook