Statuia

Făptură ce nimic nu speră,
Eu port pe fruntea mea severă,
Sfidând întreagă vecinicia,
Ideea şi melancolia
Artistului ce m-a creat.
În ochii mei, care visează
Un vis de marmoră, planează
Eternitatea nemişcării,
Bizară operă-a-ncercării
Rămase-un vis neterminat.

Eternă, rece, nemişcată,
Îmi pierd speranţa ca vreodată
În fin rubin de sânge cald,
Vibrând de viaţă, să îmi scald
Albeaţa mea marmoreană.
Sărutul dac-ucide ades,
Cum a rămas n-am înţeles
Splendidu-mi gât nesărutat,
Şi torsul meu neîmbrăţişat
De-o dragoste supraumană.

Vecia dacă m-ar surprinde
Sub muşchiul care se întinde,
Sau dacă-n ploi dezagregată
Pe bronzul soclului culcată
Şi forma îmi va dispărea,
Voi regreta că n-am trăit
Şi gestul meu înmărmurit
Că geniul care m-a creat
E mort, şi-n van a aşteptat
Un fin surâs pe gura mea.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie antică în ruină

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică şi subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald şi dulce leagăn,
îşi face plasa "cap de mort", păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditaţie
din care n-a lipsit o voluptuoasă graţie:
ideea fecundată de eterna frumuseţe...
Din acest gând cuprins în suprafeţe
şi ros de ploi, de geruri şi de gârle,
ies guşteri, scolopendre şi şopârle.

poezie clasică de George Magheru din Capricii - Cartea cosmică (1929)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire...

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut din palme izvor de mângâieri,
Când uragan de ură robea a războire
Şi-n zilele cu soare pusesem tămâieri.
Am înghiţit otrava şi-am transformat-o lavă,
Să scoată din străfundu-mi şuvoaie de iertări,
Călătorind bezmetic, în noapte, pe o navă,
Spre Insula Iubirii pierdută-n depărtări.

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut iertării un strigăt de cocori,
Când toamna din săruturi şoptea a amăgire
Şi clipele de viaţă erau pustii cărări.
Din iedere stufoase crescute-ntre veşminte,
Am scos Lumina Lumii ţesută-n zi din Cer
Şi-n vorbele pierdute în iad de simţăminte
Am pus iubirea-n Domnul şi-o rugă-n frig şi ger.

poezie de Mirela Grigore din Pelerini pe cărările iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul

Cum aş putea ascunde urma
Săruturilor ce-ai lăsat pe trup,
A gurii flămânzite forma?
Să-mi sfîşii carnea? Să mi-o rup?

Mă arde şi acum sărutul
Şi gura ta cu-a ei văpaie,
Ce-mi tatua odată trupul...
Nu pot să-l curăţ stând în ploaie!

Scald trupul meu dogoritor
În sloiuri albe, mari, de gheaţă
Să scap de forma buzelor,
Dar clocotesc şi le dezgheaţă!

Mi-ai pus peceţile de-amor,
Să nu-mi mai vadă nimeni trupul,
Să port pedeapsa buzelor
Şi să le simt mereu, sărutul

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi mi-e dor de tine

În fiecare zi mi-e dor de tine,
Şi-n fiecare ceas mi-e dor de noi,
În fiecare clipă, de-amândoi.
Păstrăm speranţa vremii care vine,

Nerăzvrătind tăcerile din noi;
Şi ascultăm de şoaptele divine
Sorbind din cupe de iubire pline,
Când plâng duios viorile din ploi.

Cu chip senin şi inima curată,
N-am a mă teme astăzi de nimic.
De voi păşi în templul tău vreodată
Voi strânge-n mine dorul, pic cu pic -
Port în priviri tăcerea-nrourată
Când spre lumina ta eu mă ridic.

poezie de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte-nţeleg n-am înţeles

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las.
Din ce-am cules şi n-a rămas,
din ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să ţes.
Şi din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aş face-acum iconostas
şi-aş bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel iubirii dintâi

Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori;
Era o dragoste curată,
Privirea ta îmi da fiori.

Să ascultăm privighetori
Aş fi dorit să vii odată;
Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori.

Cu inima descătuşată
De anii mei rătăcitori
Tu eşti iubirea căutată
În viaţa mea de-atâtea ori,

Deşi iubiţi n-am fost vreodată.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu ar fi avut nevoie să fie adorat, el n-ar fi creat decât câinii. Câinele este animalul care iubeşte cel mai mult omul. Un câine înfometat, bătut, aruncat în apă de stăpânul său va reveni scheunând şi plin de dragoste. Iată credinciosul la care visează biserica.

Rene Barjavel în Foamea tigrului (1966)
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă le vorbeşti oamenilor despre spiritul lor, se plâng că nu au bani, că au facturi de plătit. Dacă le vorbeşti de bani, se vaită că nu banii sunt totul în viaţă şi ei nu sunt materialişti. Aceşti oameni şi-au creat deja iadul în care trăiesc şi nu îi va salva nimeni. Din iadurile altora te poţi salva, din iadul ce tu ţi l-ai creat cu gândurile, convingerile şi aroganţa specifică omului ignorant, nu te mai salvează nici Iisus dacă se dă jos de pe cruce special pentru tine, fulg delicat şi sensibil de zăpadă, victima eternă a universului rece şi rău pornit să îţi facă ţie viaţa amară. Pentru restul, încă există speranţă. Cu condiţia să îţi asumi toate schimbările, transformările şi munca necesară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la dragoste?

Motto: "Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel."(Armando Palatio Valdes)

De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Astre, spirite divine sau cele pământeşti,
Nu m-au lăsat să te ating,
Deşi, atât de aproape, pe lângă mine
Tu treceai zâmbind...
De ce n-am înţeles că dintr-o durere
Primeşti doar migrene şi a lor avere
Iar din oceanele şi mările ce-am strâns
Sufletul se stinge cu râsete de plâns...?
De ce n-am înţeles eu că o privire,
Nu valorează decât o rătăcire
Venită pe moment neinspirat,
Şi zugrăvită-n minte să doară intenţionat...?
N-am înţeles cum muguri de iubire
Păstrează parfum neconsumat în amintire,
Oricâtă viaţă trece, sau anii se adună,
Nicicând nu poţi ascunde o dragoste nebună!
Oricât te-ndepărtezi spre a uita,
Cu-atât te-nnobilezi şi creşti odat' cu ea...
De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Poate acum, aş fi zâmbit ca tine,
Trecând pe lângă mine
Fără nimic: gol, rece şi sec... aşa ca tine,
Puteam fi oricine şi orice s-aleg!
De-aş fi-nţeles atunci, cumva... totuşi,
Să mă iubeşti, îţi este interzis...
Zadarnic încercam să îmi opresc
Dragostea curată ce a fost un vis,
Dintr-un destin ars, acum rămasă e iubirea
Chemându-ne pe-acelaşi drum slăvind regăsirea.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o viaţă întreagă fără să îţi cunoşti şi să-ţi înţelegi cu adevărat rădăcinile e ca şi cum nu ţi-ai fi trăit, de fapt, propria viaţă, ci ai jucat după un scenariu creat de altcineva, un rol primit.

Raluca Rusu în Cartea PDF "Acum o viaţă"
Adăugat de Doina Mureşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul şi covrigul

Cred în tine poezie
din nimic zău m-ai creat
şi de-atunci fir-ar să fie
nici poet nu-s nici bărbat

Din nimic zău m-ai creat
cred în versul tău de aur
chiar dacă m-arunci din pat
patul tău cel plin de lauri

Cred în mersul tău de aur
o de când fir-ar să fie
am încălecat pe-un taur
cred şi-n mine poezie

Din nimic tu m-ai creat
şi poet dar şi bărbat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 februarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş acorda eternitatea tocmai celor care nu au făcut nimic în viaţă şi care nu au cum să se retragă.

Gabriel Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imitaţie

Aproape nimic nu se întâmplă,
între două înghiţituri de vorbe;
doar un gând căzut în dezamăgire
renunţă la el din lipsă de libertate.
Degeaba te răsuceşti absurd pe idee,
amarul îţi umple gura cu sânge,
sărat, iute şi greu de ingerat.
Ecoul împlinirii a murit departe,
s-a supărat pe fluturii din părul tău
alb de aripile obosite ale timpului.

Bolta din sufletul meu
e un tavan pe care se arcuieşte noaptea,
în văluri de toamnă cu ultimile fulgere
din care-mi redobândesc lumina.
Îmi umplu memoria cu trecut
ca un nor încărcat cu ploi,
aştept dimineaţa să mă nasc iar
fără să repet plânsul acela bizar.
Vreau să râd cu gura plină, să surâd,
la chipul tău creionat pe un trepied
în care îmi vărs culorile toamnei.
Arunc cu umbre între ceţuri de gri
îi pun în gesturi mişcare
şi suflet în trăiri.
Fruntea, ochii, gura, fac parte din tot
vorbesc, mimează;
o dragoste absolută, o ură absolută,
cu păcăleala vieţii şi a morţii-n cutele îngroşate.

Aştept să-mi foşnească clipa de sfârşit
şi eu voi uita să-l mai privesc,
tu fiindu-mi deajuns
şi nu această copie prin care
am vrut să mă apropii de Dumnezeu
prin tine,
Imitându-i imperfect
forma sublimă a creaţiei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâ-ntreb ce s-a putut schimba în mine şi-n credinta mea, în care stiu ca n-am schimbat nimic, nici chiar mândria mea de ucenic, pe care si-azi mi-o mai găsesc în cele câteva volume în care n-am scris decât glume de teamă să nu-mbătrânesc!

citat celebru din Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!