Câmpul îndepărtat

Am învăţat să nu mă tem de infinit,
De ţărm îndepărtat, de stânci bătute de vântul veşniciei,
De agonia luminii înainte de răsărit.

poezie celebră de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea naşte iubire. Această frământare e bucuria mea.

citat clasic din Theodore Roethke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste orice munte trece o cărare, chiar dacă nu este văzută din vale.

citat din Theodore Roethke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din stânci

tăcerea stâncilor relaxează pământul
să nu se prăbuşească în vulcani de foc
în tăria lor se-ntremează cuvântul
în lumea cunoaşterii să găsească un loc.

vântul sculptează stânci - artist de seamă
le dă chip abstract şi forme grăitoare
de la ele învăţ sa nu mai am teamă
când planeta se cutremură sub soare.

pe fermitatea stâncilor se reazemă cerul
pe a lor coloane munţii s-au format
precum nişte magi dezleagă misterul
rezistenţei planetei în nebulos climat.

în pieptul setos a răsărit izvorul
scrâşnete de stânci în susur s-au calmat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara prin noapte

Peste-ale visului ape
Zbura o pasăre cu aripi enorme
Către marginea lumii, departe
În noaptea fără lună, în bezna fără forme,
Adânc în creier, înapoi spre începutul a toate.

poezie de Theodore Roethke din Fiul pierdut si alte poeme, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie în interior

În călătoria cea lungă în sinele tău
Sunt multe ocolişuri, locuri sălbatice, uitate şi nemarcate,
Unde şisturile alunecă primejdios
Şi roţile din spate aproape-atârnă deasupra prăpastiei
În momentul schimbării de direcţie, a punctului de pivotare.

Îmbrăţişaţi-vă strâns, feriţi-vă de pietrele care cad.
Găuri spărgând drumurile, măguri bătute de vânt, canioane,
Pâraie umflate vara de aversele care se năpustesc peste văile înguste.
Trestii aplecate de rafalele vântului şi-ale ploii,
Cenuşii din cauza iernilor lungi, cu tulpinile arse de verile târzii.

Sau poteca îngustându-se,
Şerpuind în sus spre şuvoaiele cu pietre ascuţite,
Arinul şi mesteacănul de munte,
Mlaştina vie a nisipurilor mişcătoare,
Drumul închis în cele din urmă de-un molid prăbuşit,
Hăţişurile întunecându-se,
Viroagele urâte.

poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sudurii vine de la răsărit

"dintre sute de catarge care lasă malurile"
cu gura căscată (?!) trei dintre ele au
şi ales – legate-ntr-o plută subţire –

să coboare pe bega, pe tisza, pe dunăre
în mare. abia în apa cu sare s-au ridicat
în stupidă splendoare – trei verticale

magice, navigând fără pânze în jurul
şoldurilor bătute de vântul schimbării
lemnului de construcţie cu metalul –

venind dinspre răsărit, au intrat prin su-
dură sub tensiune istorică-n docurile uscate
ce-au născut pe-acel om pe ape umblând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu fii doar!

Ti-am şoptit
în amurg:
Nu apune
înainte să
răsari
Nu cere
înainte să
dai
Nu râde
înainte să
plângi
Nu te însingura
înainte să
fi iubit
Nu te bucura
înainte să
fii trist...
Tu fii doar!

Te voi găsi
înainte de răsărit
mă voi umple de tine
şi de inima ta
plăpândă
înainte ca ea
să apuce
să plângă.

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ţărm în ţărm

[rafale]

Din ţărm în ţărm,
Intenţii meschine;
Trenul demult a plecat-
Prin câte-o fereastră,
Mai poţi vedea orizontul.

Blazoane pierdute-n
Vinul de cucută-
Pe ale mării piedestale,
Bufniţa albă
Ţipă.

Vis de triton,
Sub pleoape ard mocnit
Jelaniile-
În urma,
Fum de ţigară...

2

Pe-al ghiduşiilor albastru cântec,
Vântul
Deschide-n evantai
Culorile unor plimbări
Pe malul mării.

Urzite cu fire de lumină,
Aripi de fluturi
Aţâţă vântul,
Prin doruri
Juvenile.

Şi-n cântul
Lirelor de -opal,
Dezlănţuite porniri
Vor năpădi copacii
Neînfloriţi.

Ca o rugăciune
Pentru iertare,
Ca un imn
Închinat
Prieteniei.

3

Prinţi pitiţi
În pagini de carte-
Blocate-s discuţiile cu Alexa;
Dezorientarea,
Mai ceva decât sida...

Alunecări prin
Rupturi de logică elementară;
Între apus si răsărit,
Numai
Gustul de pizza.

Nimeni în cameră,
Freziile-ncremenite-n
Propriul parfum.
O carte lăsată pe masă
Îmi aminteşte de mine.

Pereţi de sticlă,
Amprentele vocale
Amplifică tăcerea.
Ca o treaptă de urcat,
Un nou naufragiu.

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o regina

nopţii în estul îndepărtat
cu zâmbet la vedere
care a învăţat să sufere
după ce s-a scăldat în ape
tulburi în visări moarte

era o regina nopţii lângă
zidul uitării în estul îndepărtat
unde vorbea apei sihastre
despre străfundurile poeziei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în vânt

Plopul de la fereastra mea
N-are pe ceruri nici o stea
Cu toate că se uită-n sus
A răsărit sau a fost pus?

Nu ştiu, dar cred c-a răsărit
Chiar de la minus infinit
Şi-acuma tinde către plus
L-ai întrebat sau el ţi-a spus?

Nu ştie încă de cuvânt
Sau ştie, dar e prea grăbit,
Că dacă tinzi la infinit
N-ai timp de vorbe spuse-n vânt.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căderea din pruncie în lumea frunzelor ruginite, neuitatul Dumnezeu vine în această lume şi se întrupează, pentru a ne urca în corabia veşniciei Sale. Împreună cu El creştinii devin călători spre limanul veşniciei, aici unde omul nu mai are umbră, în Împărăţia luminii, iar creştinii devin prietenii lui Dumnezeu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căderea din pruncie în lumea frunzelor ruginite, neuitatul Dumnezeu vine în această lume şi se întrupează, pentru a ne urca în corabia veşniciei Sale. Împreună cu El creştinii devin călători spre limanul veşniciei, aici unde omul nu mai are umbră, în Împărăţia luminii, iar creştinii devin prietenii lui Dumnezeu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căderea din pruncie în lumea frunzelor ruginite, neuitatul Dumnezeu vine în această lume şi se întrupează, pentru a ne urca în corabia veşniciei Sale. Împreună cu El creştinii devin călători spre limanul veşniciei, aici unde omul nu mai are umbră, în Împărăţia luminii, iar creştinii devin prietenii lui Dumnezeu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb visa la un ţărm necunoscut aflat la marginea unui orizont îndepărtat.

citat din Edgar Albert Guest
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul tatălui meu

Mirosul de whisky din suflarea ta şi de tutun
Ar fi putut ameţi, pur şi simplu,-orice copil;
Dar eu mă atârnam de tine ca un nebun:
Un astfel de vals nu era deloc facil.

Ne zbenguiam până când oale şi tigăi
Cădeau de pe rafturile din bucătărie;
Faţa mamei, în ale-ngrijorării vâlvătăi,
Era atunci crispată şi, parcă, vineţie.

Mâna care-mi prindea încheietura ca un vultur
Avea un deget rupt amintind de-o dramă;
La fiecare pas al tău împleticit, nesigur,
Urechea mea dreaptă răzuia o cataramă.

poezie de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să acţionezi ca şi cum obiectivul ar fi infinit îndepărtat.

citat din Eugen Herrigel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri întunecate

În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii –
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci şi pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal şi şerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu nobleţea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esenţă,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peşteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.

O furtună permanentă de similarităţi!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrenţuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca şi alte dăţi –
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.

Întuneric, întunecată lumina mea, şi neagra dorinţa.
Sufletu-mi, ca o zi de vară-înnebunită de căldură, zboară,
Se-aude bâzâind dincolo de geam. Care eu sunt eu? A câta oară?
Un om, îngenuncheat şi-acela – mă ridic din propria teamă.
Memoria îşi revendică locul, şi memoria este Dumnezeu,
Şi unul este Unul, liber în vântul violent –care bate mereu.

poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!