Valsul tatălui meu

Mirosul de whisky din suflarea ta şi de tutun
Ar fi putut ameţi, pur şi simplu,-orice copil;
Dar eu mă atârnam de tine ca un nebun:
Un astfel de vals nu era deloc facil.

Ne zbenguiam până când oale şi tigăi
Cădeau de pe rafturile din bucătărie;
Faţa mamei, în ale-ngrijorării vâlvătăi,
Era atunci crispată şi, parcă, vineţie.

Mâna care-mi prindea încheietura ca un vultur
Avea un deget rupt amintind de-o dramă;
La fiecare pas al tău împleticit, nesigur,
Urechea mea dreaptă răzuia o cataramă.

poezie de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutun de mestecat şi whisky

în umbră stă şeriful. mestecă
tutun şi scuipă. atinge
musca. gogoloiul
de tutun
mestecat ucide.

whisky. whisky de cartofi
şi porumb. tras în sticla
de un litru, albă. udă
stema de şerif. sclipitoare e
stema de şerif.
whisky-ul se scurge pe barbă,
pe piept. cămaşa
în carouri e udă.
e whisky
contrafăcut.

o nouă porţie de tutun de
mestecat intră
în gura şerifului. în spate, un
afiş. femeia are un colt
în mână. şi o sticlă
cu whisky
adevărat în cealaltă mănă.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încheietura mâinii stângi

Încheietura mâinii mele stângi,
E drumul către cumpăna fântânii,
Aceea ce adapă veşnicia
Cu secundele nemuririi.
Timpul este cel mai nebun artist plastic!
Ciopleşte cu mâna mea dreaptă,
Fragmente de artă.
Arcul de cerc al privirii
A rămas înţepenit,
Ignorând plus infinitul.
Am scris cu o lacrimă "lumină"
În întunericul de dincolo de noi,
Iar penelul tăcerii a şters-o
Cu o dungă arcuită ca o sprânceană.
Concav, m-am închis în liniştea mea,
Din care vă privesc zbuciumul –
Acelaşi de când a fost inventat pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că o pot vedea
şi acum,
în icoană,
pe Mama!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aburul descria îngeri

eram în bucătărie în timp ce
mâncărurile fierbeau în oale
iar aburul descria îngeri
sau draci pe pereţi
care se tot strâmbau la mine

atunci ai intrat tu pe uşă –
doar pe jumătate –
un sân îţi rămăsese agăţat
în trecut – cred că era cel de care ziceai
că e mai mic decât celălalt –

s-a rupt de tot până la urmă
şi a rămas acolo în tocul uşii

iar tu ai venit la mine cu un sân rupt
şi cu viaţa făcută vraişte
şi ai avut pretenţia să te iubesc
fără să vezi că deja eu fugeam

tot fugeam de tine

iar tu vorbeai numai cu pâlpâirea
care rămăsese după trecerea
sufletului meu
ca o cometă
prin viaţa şi viscerele tale

nici nu mai sunt
şi poate că nici tu nu mai eşti

doar ni se pare

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiul precept care ne sfătuia să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima nu înseamnă defel că trebuie să plecăm cu trăsura până în iad să ne desfătăm! El înseamnă, pur şi simplu, că trebuie să fim gata să răspundem, fiecare pentru sine - fie în faţa conducătorilor noştri spirituali, fie în faţa lui Dumnezeu.

Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals...

Când ochii obosiţi cortina-şi vor lăsa
Şi voi vedea imagini cu ce-am făcut în viaţă,
Pe tine dragul meu aş vrea a te vedea
La primul vals, cum mai ţinut în braţe!

Dar pân-atunci iubite, mai prinde-mă odată
Învârte-mă în vals până ce ameţesc
Eu ţi-am purtat şi port, o dragoste curată
Ca-n primul nostru vals, te vreau şi te doresc!

poezie de Elena Bulancea (11 august 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea naşte iubire. Această frământare e bucuria mea.

citat clasic din Theodore Roethke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

Sculptez cuvântul
şi mă pregătesc să devin poetul
din faţa ferestrei tale
femeie.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia…

ia priviţi
dansul sălciilor, obraji dogorind –
mâţe pictând acoperişuri şi dând cu lăbuţele
în ghemul acela argintiu
fum şi rugăciuni suind, un fulg –
până şi ploaia încărunţeşte…
un fulg amintind de
întâia cămaşă
ia ascultaţi
doina vântului, şoapta dealului dinspre
mâine
ecoul – şi cum trece un fluture
îl bănui
că el ar fi cântat aşa de apos
mătăsos
aţi auzit vreodată vocea unui flutur bezmetic?
ia atingeţi – întindeţi mâna
unda
respiraţia pământului, arcul
electric la un deget de frunte
obrazul meu viitor învelindu-vă tălpile
urechea mea muşcându-vă călcâiul
vocea mea fluture oprit cât
să-şi tragă sufletul
pe genunchiul vostru
ia…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ar trebui să ştii ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu eşti responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur şi simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect faţă de Sid, nici faţă de mine, poate că... nici faţă de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îţi dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăţi că eşti împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aş fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am şi făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Şi tot din cauza asta ţi-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauţi, să uiţi de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existenţa ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reuşeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greşit, dar aşa mi-ai dat tu de înţeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înţelegi aşa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu şi gândeşte! Ce altceva aş fi putut înţelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în faţa localnicilor prezenţi acolo, doar ai văzut cum am reacţionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Aşa cum întorci mâna într-o parte sau în alta, aşa e şi cu mine. Din când în când viaţa parcă îmi surâde, ah! Numai o clipă!... Când mă pierd astfel în visuri, nu mă pot opri şi mă gândesc ce-ar fi dacă Albert ar muri. Îmi spun: Atunci tu! atunci ea...

replici celebre din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste orice munte trece o cărare, chiar dacă nu este văzută din vale.

citat din Theodore Roethke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de tine

Pentru a fi fericiţi... unii oameni au nevoie de bani
Eu am nevoie doar de tine. Acum şi peste ani.
De braţele tale puternice care-mi sunt scut,
De buzele noastre unite într-un sărut.
Am nevoie de tine în fiecare moment,
De zâmbetul tău care e un bun medicament.
Am nevoie pentru a avea a doua zi motivaţie,
Am nevoie de tine, muza mea din fiecare creaţie.
Am nevoie de tine pentru a avea mereu speranţă,
Am nevoie de tine acum şi întreaga viaţă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câţiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-şi vadă fiul petrecându-şi majoritatea timpului liber la bucătărie, cu şorţul legat la brâu, printre cratiţe şi tigăi, deşi băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenţia fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama şi fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu şi nu-şi întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăţi din presa locală şi naţională a zilei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea mama...

Avea mama o muşcată, roşie, un foc de pară
Şi-nflorea nepăsătoare, mai în fiecare vară,
O fereastră cât-un pumn, strecura stropi de lumină
Şi zâmbea muşcata asta, mamei, când punea de cină,
Doi lăstari, s-au rupt de vânt, mamei lacrimă i-a curs
Şi-i vorbea ca unei fiinţe, până târziu în apus
Nu ştiu cât pricepea floarea, însă mama-i povestea,
Câte-a pătimit în viaţă, câte griji mai duce ea
Fiecare buruiană, mama o chema pe nume,
Pentru ea, grădina casei, era tot ce ştia-n lume
Avea mama o muşcată şi mai are azi un pui,
Dar nu are sănătate, nici răbdare să-i dea lui
Că de-o vreme ochii ei, văd puţin, întrezăresc,
Doamne, dă-i putere mamei şi din ani îi dăruiesc
Să mai crească la fereastră, o muşcată sângerie,
Eu s-ascult poveşti cu zmei, tocmai ca-n copilărie
Când veneau pe cai călare, pân'la geam, de curioşi,
Au fost ani ce nu se uită, pentru mine, cei frumoşi
Când necazurile toate, numai mama le ştia
Le ducea, era-n putere şi ca florile înflorea
Făcea nopţile de veghe, să păzească somnul nostru,
Niciodată n-a pătruns în odăi, picior de monstru
Mama povestea s-adoarmă, ultimul din frăţiori,
Şi-mpletea mănuşi, ciorapi, pe-ntuneric până-n zori
Avea mama o muşcată şi mai are azi lăstari,
Noi, suntem bunici şi fii, au crescut, îndată mari
La ferestre mai zâmbesc, amintirile de-atunci,
Eu privesc la mine-n suflet şi cu gândul toţi sunt prunci
Cocoţaţi pe gard şi trepte, anii, veseli se hizlesc
Şi prin vise, dragii mei, câteodată, întineresc!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii cântă în gheare de vultur

Credeţi că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Şi-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar

Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ţi releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar

Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par

Cântând din suflet pentru a fii-n viaţă
În funia acestui virus ce ne învaţă
Că suntem atârnaţi precum o paiaţă
În mâna avarilor care ne înhaţă:

Păduri, soare, aer, apa şi focul
Să ne trăim ca robi antici sorocul
Decameronic în zale inchizitoare
Ca un copil dus de vultur între gheare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!