Olarul

Bunicul meu a fost olar,
Nespus de harnic şi cu har...
Mi-aduc aminte că, demult,
Avea casa plină de lut.

S-au strâns atâtea amfore nearse
Şi-atât aluat crud pe terase...
Să ardă-n foc, din galbem lut,
Oale... era chiar priceput!

Câtă argilă şi ţărână
I-au tot trecut, în timp, prin mână!
La flacără el le ardea,
Pe mese mari le aşeza!

Le-mpodobea apoi cu sârg
Şi bine le vindea, la târg,
Fără să uite, nouă, să ne lase,
Ulcelele foarte frumoase!

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora

Născut în sat, în pace şi lumină,
Nu pot trăi, de nu se ţin de mână,
Duminica la horă, când timpul e frumos,
Flăcăii, dârz, sau fetele, duios...

Era nespus de greu – mi-aduc aminte –
Când trebuia să iei hora-nainte,
Dar, dacă sârba îndrăcită reuşea,
Erai în satul tău un "cineva"!

Acasă chiot dau prin băutură,
Că sunt chitit, ad-hoc, pe-nvăţătură,
Tot calc şi bat în tact, alerg pe loc
Dar nu mă las – că mor de nu mai joc!

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineaţă să se care într-acolo lume după lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii "crede"; da spre seară, la-ntors, i-au dat care ce l-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguieşte omul ce târguieşte, cumpără, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveseleşte, şi pe urmă îşi mai aduce aminte şi de sufletul răposaţilor şi le dă pomană după putere. Şi aşa, a rămas baba pe ziua aceea mulţumită destul cu traista plină.

Ion Luca Caragiale în Calul dracului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succes la un târg de carte

A scris volumul cu mult sârg
Pe sine se întrece
S-a dus cu nouă cărţi la târg
Şi s-a întors cu... zece!

epigramă de Gheorghe Gurău (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa părintească

M-am tot plimbat şi eu prin astă viaţă.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuţă mică de la ţară
Mi-am petrecut şi eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toţii într-o odaie
Şi cei mai mari şi cei mai mititei.
Mâncam turtiţe coapte pe tigaie
Şi ascultam voioşi poveşti cu zmei.

Râdeam cu toţii şi ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Şi adormeam alături, fericiţi.

Era căsuţa noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Şi mă simţeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Şi azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viaţă
Şi locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mai mi-aduc aminte...

am început să nu te chem, am început să mă împac cu sine,
am început să te alung, am început să fug, pe orişiunde

am început să te privesc, ca pe o floare, orişicare,
am început să fug de gând, acolo înfloreai dureri amare

am început să te gonesc, din nopţile care mai stau de veghe,
care topite, vin, se duc, în zorii zilei reculese

am început să mai zăresc, iar cerul plin cu picături de ploaie,
aşteaptă să se scurgă lin, să spele limpede atâtea zoaie

am început să le aşez, cuvintele cu rime, fără rime,
în ordinea firească ieri, erau durerile din mine

am început cu soarele stingher, o nouă zi, o nouă dimineaţă,
încerc să râd şi nu aştept, sa-mi faci cafeaua, dulce, caldă

am început să-mi pun pe chip, momente singulare, fără tine,
de-acum voi merge să ascult, foşnitul pomilor prin lume

am început şi nu ştiu cum, voi fi de-acum spre înainte,
îmi las ţigarea fumegând, să-şi scuture cu scrum dorinţe

am început nou început, amar sau dulce, cine ştie,
cu mâinile în buzunar, pe drum, de tine mai mi-aduc aminte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mi-aduc aminte că erai departe
Când te-a adulmecat fiinţa mea
Aveai în mână o frumoasă carte
Şi tot citeai din ea câte ceva

Era atâta lume pân' la tine
Şi-atâta întuneric m-ascundea
Că nici acum nu înţeleg prea bine
Cum ai putut să intri-n viaţa mea.

Prizoniera iernii într-o casă
Cu nuci şi mere coapte mă hrănesc
Şi uite că de tine îmi mai pasă
Cred chiar c-am început să te iubesc.

poezie de Anca Roxana Constantin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

(fragment)

(să ne aducem aminte de părinţi, nu numai de sărbători)

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
toţi cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

plecăciune mamă tată
şi tuturor pe care v-am iubi
(...)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul timpului e rupt

Viaţa trăită-n trecut,
În trecut rămâne.
Firul timpului e rupt
Şi nu mei revine.

Gândeşte bine acum!
Când ai viitoru-n faţă.
Hai, descoperă alt drum!
Să clădeşti o nouă viaţă.

Nu lăsa să treacă timpul
Fără să clădeşti ceva.
La viitor să-ţi stea gândul
Şi viaţa o poţi schimba.

În trecut o să rămână
Şi prezentul ce-l trăieşti.
Viitoru-îl ai în mână
Doar dacă bine gândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacăt

Privesc în treacăt berzele din parc
Li s-a tăiat din aripi chiar şi zborul
Şi-au fost lăsate libere-ntr-un ţarc
Să le privească-n grabă trecătorul

Chiar umbra mea din treacăt le priveşte
Şi mă priveşte parcă şi pe mine
Şi-n treacăt din trecut îmi aminteşte
Când eu zburam, ea nu sta lângă mine

Ci se târa ca şarpele-n ţărână
Pe jos, ca berzele să n-o zărească
Iar eu dădeam în treacăt dintr-o mână
Să trec din cer în cer printr-o fereastră.

Când a trecut un cioc prin visul meu
Şi cerurile s-au făcut ruine
De-atunci departe-mi trece Dumnezeu
Aproape numai umbra stă cu mine.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din şcoala primară

Spre şcoală, eu, cu alţi băieţi,
- Mi-aduc aminte foarte bine -
Mergeam prin lanul cu scaieţi.
Aşa s-a prins ceva de mine!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatura asta nouă cu părul lung mă cam încurcă. Îmi dă mereu târcoale şi mă urmăreşte. Nu prea-mi place, fiindcă nu-s obişnuit cu societatea. Mai bine stătea cu celelalte animale... Azi e timp noros, bate vânt de la răsărit. Cred c-o să vină ploaia peste noi... "Noi?" De unde-oi mai fi scos şi cuvântul ăsta? Ah, mi-aduc aminte: îl spune mereu creatura cea nouă.

citat celebru din povestirea Fragmente din jurnalul lui Adam, volumul Jurnalul lui Adam şi al Evei de Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii...

Mereu remarc că Dumnezeu a fost foarte econom,
foarte zgârcit cu darurile făcute nouă.
Nu ne-a dat destul intelect, destulă putere fizică.
Dar când a venit vorba despre emoţii,
despre pasiuni, a fost foarte generos.

Ne-a dat atâtea sentimente şi-atât de puternice
Încât fiecare fiinţă omenească, chiar şi un idiot,
Este milionară-n emoţii.

Uneori, întrebăm: De ce-avem nevoie de-atâtea emoţii
Care ne fac să suferim, care seamănă confuzie?
Când observ animalele, realizez ca...
emoţiile lor sunt destul de limitate.

poezie de Isaac Bashevis Singer din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbat, femeie, copil, oricine poate deveni vampir. E de ajuns ca un vampir să consimtă să-ţi soarbă mai tot sângele şi să te lase apoi să-l bei înapoi, amestecat cu al său. Mă rog, nu e chiar atât de simplu, dar, dacă supravieţuieşti acestei experienţe, vei trăi veşnic. Câtă vreme vei fi tânăr, vei fi mereu chinuit de sete şi va trebui să ucizi în fiecare noapte. După ce vor fi trecut o mie de ani, vei părea mai înţelept, chiar de vei fi fost un copilandru la început.

Anne Rice în Diavolul Memnoch (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Demult visez la o casă
Galbenă şi cu pridvor
Lângă ea o grădiniţă
Şi un plop tremurător.

Casa să fie spre soare
Pe aproape un râu să curgă
Două trei sălcii pletoase
Pe deasupra lui să plângă.

Grădiniţa să îmi fie
Plină, plină cu lalele
In în ele să ostoiesc
Toate dorurile mele.

Pe pridvor să pun muşcate
Precum maica a sădit
Şi în florile lor roşii
Să văd chipul ei iubit.

Când grâul va văluri
Ne-om plimba prin el de mână
Voi fi foarte fericită
Şi-am să uit că sunt bătrână.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!