Fără de vină

Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată
Pădure arzând în flăcări şi fără de scăpare,
Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată
De fumul risipit cu a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,
Copacii plini de floare s-au răstignit de jale
Şi flăcări de durere ajuns-au pân la nori
Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară
Eu, fără de putere să pot să mai trăiesc,
Mi-au înviat lăstarii şi au făcut s-apară
Bobocii de speranţă că pot să mai iubesc.

Acum pădurea este în plină înflorire -
De-mi cauţi umbra deasă nu este de-nţeles
Mi-ai fost cândva odată o tristă amăgire
Nu eu sunt vinovată, tu primul... ai ales!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, femeie, n-ai fi existat...

Ciută rătăcită ar fi fost bărbatul
Fără mângâierea ierbii din răzor
Disperată cursă unde alergatul -
Sport de unul singur- necâştigător.

Ar fi fost pădure fără lăcrămioare
Neiubite trupuri - nesfârşit algor,
Despletite ramuri de frunziş şi floare
Infinite toamne - deprimant decor.

Foc fără scânteie - fără de sclipirea
Tainicilor clipe de trăiri in doi,
Vrajă fără leacuri unde teurgia
N-ar putea să pună - vieţilor altoi.

Ar fi fost arcuşul văduv de vioară
Nenuntită clipa întâlnirii lor -
Vals de unul singur ce te înfioară
Cântecul funebru scris în re minor.

Ce-ar fi fost bărbatul singur în iubire?
Un actor ce-şi joacă ultimul său rol,
Monolog pe scenă - tristă amăgire
Casa e închisă, teatrul este gol.

Ce este cu tine? - Este primăvară!
Simfonia lumii în culori şi-n cânt
Viaţă, împlinire-n formă inelară
Tot ce-i fără tine, puse într-un cuvânt.
Femeie!

poezie de Angelina Nădejde (8 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Sufletul ca o vioară
Ce se tânguie în noapte;
Căci artistul ce odată
Blând o mângaia cu arcuşul,
A uitat-o in cutie,
Tristă şi dezacordată.
Vrea vioara azi să cânte,
Să vibreze, să răsune,
Patimă să pună-n cântec
Dor de dragoste, de jale
Armonie şi visare.
Nu-şi găseşte azi artistul
Timp să-i cânte azi în strune.
Şi atunci vioara veche,
Stă uitată, necântată,

Plâns de pasăre ciudată.

Totu-i pustiit în mine,
Cânt de jale fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (27 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Tristă este azi pădurea
A rămas fără veşminte,
Eu sunt astăzi ca şi dânsa
Răvăşită de cuvinte.

Ea - rănită de furtună
Şi de friguri, şi de ploi,
Eu cuprinsă de răceala
Ce se lasă peste noi.

Păsări zgribulite zboară
Peste toţi copacii goi,
Noi ne zbatem să dispară
Focul dragostei din noi.

Unde eşti tu primavară
Să aduci frunza căzută?
Iară mie - bucuria
Şi iubirea renăscută!

Să alerg în nopţi cu rouă
Fericită şi desculţă,
Ea, să-şi capete frunzişul
Cucul să-i cânte de nuntă!

Să o-mbraci ca o mireasă
Cu veşmânt de albe flori;
Sufletul meu cu lumina
Răsăritului din noi.

poezie de Angelina Nădejde (18 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare

Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare
Dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată
C-a greşit amarnic şi adânc mă doare,
Orice bucurie mi-i prea zbuciumată.

Ai venit să-mi vindeci sufletul de rane,
C-o simplă privire mi-ai risipit vina,
Dar o simt, e-acolo, bate în timpane,
Ce-i bun, înnegreşte. Nu iartă, haina.

Mi-ai acceptat culpa, mi-ai iertat purtarea,
Stins-ai foc în mana-ţi moale ca o pană.
Doar cu bunătate mi-ai aprins suflarea,
Ai redat preadulcea sufletului hrană.

Inima nu-şi iartă vina nesfârşită,
Instinctul nu scapă purtarea-i greoaie,
Viaţa mea nu lasă umblarea greşită,
Al meu plâns cu jale şi fierul îndoaie

Dar tu, minunată, înger ca din ceruri,
Toate păsuit-ai şi le-ai şters pe toate.
Mi-ai cântat de una, mi-ai cântat şi-n coruri
Gata ca de nuntă hainele-s curate*.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Tu şi eu cândva odată,
Legământ într-o iubire,
Două inimi rătăcite
Universuri - diferite.
Ochii i-am inchis cu lacrimi,
Dorul ferecat în mine
Suferinţei i-am pus lacăt.

Leacul inimii a fost timpul
Tăvălug trecut prin mine.
Dar acum, sunt vindecată.
Ochii mi-au secat de lacrimi,
Dorului deschis-am calea,
Inimii inchis-am vrana.

Te-am visat că eşti cu mine
Te-am visat şi-mi este bine,

Fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (7 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iertat!

Cum să-ţi mai spun că rătăcesc de dor
Când asfinţituri trec fără de tine,
Mă chinui cu tăceri de mă-nfior
Şi port al meu mormânt săpat în mine.

Sunt umbra celei ce am fost cândva
Iubită, adorată, mândră-n toate
Nu-i vina mea că azi vrei altceva...
Sclipiri în ochi? De tine-s îngropate!

Am strălucit cât timp tu m-ai iubit
Dar depărtări tăcute te-au furat,
Te las să pleci, de vină absolvit
Şi pentru totdeauna... te-am iertat!

poezie de Angelina Nădejde (9 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu ştii câte nopţi
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
şi iarba şi roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost şterse
fără drept de apel
la vreo instanţă supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune în flăcări

Are şi mormântul în buzunar:
Degeaba i-l săparăţi aiurea.
Totuşi, e strict şi necesar
Să ardeţi copacii ca să vedeţi pădurea!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa amantelor de cristal

Te-am pierdut în fumul de ţigară
Ce s-a risipit sub ochii mei,
Voal păgân de patimă amară,
Sub parfumul florilor de tei...
Floarea de castani e scuturată...
Î iubirea noastră am crezut...
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă,
Eu mi-aş fi dorit să am mai mult.

Te-am pierdut în fumul de ţigară...
Tu, ascunsă-n voaluri de plăceri,
Îţi doreai cu mine doar o seară,
Dulci săruturi, bani şi mângâieri.
Eu, pe pat de crini, cu flori de roze
Te-aşteptam, fecioară de argint,
Tu-ţi doreai să faci cu mine poze,
Eu doream - un vis – să mă tot mint.

Ce s-a risipit sub ochii mei?!
Pentru mine-ai fost doar o himeră,
Pieritorul vis, sub flori de tei,
Căci iubirea-ţi nu a fost eternă.
Sânii tăi săltau sub vin spumant,
Ca o mare-n flăcări de ispită,
Eu de dorul tău simţeam că ard...
Tu o noapte te-ai lăsat minţită.

Voal păgân de patimă amară –
Un amnar vânzându-se pe bani...
Sentimente, piele diafană,
S-au pierdut deodată peste ani.
Mi-ai zâmbit... Nu mai erai fecioară...
Te-ai vândut în nopţi târzii şi reci.
Azi ai înţeles întâia oară:
Paşii tăi sunt singuri pe poteci...

Sub parfumul florilor de tei,
Ochii mei sunt plânşi. Mi-e dor de tine!
Mă-ncordez şi paşii-mi parcă-s grei.
Nici acum n-ai să te-ntorci la mine.
Vânturi reci prin plete de ninsori,
Au trecut, fecioară-mparfumată.
Trec pe cerul vieţii, trec condori,
Tu de zborul lor eşti vinovată.

Floarea de castani e scuturată.
Ochii mei – două morminte reci.
De iubirea mea eşti vinovată!
Mă priveşti cum plâng, suspini şi pleci.
Ştii, te pot ierta... Ce mare-i vina!
Tu, te adâncisei în păcat...
Îţi doreai averea şi maşina
Celui ce iubirea i-ai furat.

În iubirea noastră am crezut...
Tu nu ţi-ai dorit s-o-mparţi la doi,
N-ai vrut să-nţelegi, sau n-ai crezut
În iubirea simplă dintre noi.
Oare câte inimi ai ucis?!
Câţi, în tine, oare, au crezut?
Vezi? Iubirea mea a fost un vis
Şi crezând în tine te-am pierdut.

Tu ai vrut decât să-mi fi amantă...
Ai pe gene tuş de liliac...
Parcă nu mai eşti aceeaşi fată.
Eu, adorm plângând, pe catafalc.
Dintr-o dată vine răsăritul,
Altor zări amant promis voi fi.
De acum te-a părăsit iubitul
Alegând o nouă "Zori de zi".

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult –
Fericire, prunci şi libertate,
Din mătăsuri fie, aşternut,
Dragoste şi dincolo de moarte...
Îmbătată de arome dulci,
Te-ai pierdut în fumul de ţigară.
Ai greşit! Acum regreţi şi plângi
Că mi-ai oferit decât o seară.

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult,
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă.
În iubirea noastră am crezut,
Floarea de castani e scuturată...
Sub parfumul florilor de tei,
Voal păgân de patimă amară,
Ce s-a risipit sub ochii mei.
Te-am pierdut în fumul de ţigară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost purtată de îngeri

Lumina m-a vizitat azi noapte
Mi-a relatat despre creaţie divină
Am răsuflat prin stele căzătoare
Lumina din lumina s-a risipit spre nori
Odată ce viaţa a fost dată.
Lumina a fost purtată de îngeri.
Nu încerca să-mi mulţumeşti!
Eu am ales libertatea deplină
Nu am făcut nimic forţat,
Ci din iubire pură, sinceră,
Şi adierea vântului îmi e vindecarea
Unui suflet ales de Divin.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii fără vânt sunt trişti

Nu cunosc unduirea
Şi freamătul frunzei.
Pământul fără nori e sterp,
Nu gustă ploaia!
Orele fără secunde sunt vide,
Nu cunosc şi nu văd clipa de miraj şi durere.
Eu fără tine,
Sunt doar o formă care există!
Prezenţa ta lângă mine,
Îmi umple sufletul de dragoste şi iubire,
Tu îmi dai viaţă!.
Te iubesc femeie!
Şi-mi eşti singura si ultima speranţă,
În scurta mea călătorie, prin viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...

Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul şi lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.

Ar fi fost vioara ce-i lipseşte arcuşul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăişul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.

Ca o ciocârile ce în plâns şi-neacă
Nesfârşitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzişul vieţii cu tristeţi se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.

Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Şi cerşind lumină dintr-un cer anost.

Ce este femeia când îşi are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieţii?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec şi arcuş tandreţii.

poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în zori

în vârful muntelui
pe vizibile straturi de lavă
cândva
copacii au pictat cu rădăcinile lor adâncul
ce-i drept
de mai multe ori au murit şi au înviat
să înflorească cel puţin o dată
în zorii străpunşi de lumină

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Ploile-lacrimile cerului;
uneori de bucurie,
binefăcătoare
din dragoste pentru noi.
Alteori- de tristeţe;
curg năvalnic,
fără oprire
ca după o durere înabuşită.
Durere provocată
de noi oamenii
prin nesupunere
şi păcăt
înaintea Domnului.
Când apare curcubeul,
e semn de speranţă,
iertare
şi de împăcare
cu Dumnezeu.
Este puntea
între noi şi El
şi mâna ce ne-o întinde
spre vindecare,
îndreptare
şi pocainţă.

poezie de Angelina Nădejde (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asfinţit

Când îţi vei aduce aminte de mine
voi fi doar câmp în asfinţit,
mistuit de radiaţiile unei iubiri
ce a declanşat tumori multiple.
Toamnele aspre ce mi-au trecut prin suflet
însoţite de vânturi şi ploi
mi-au spulberat
aşteptările.
Au şters şi ultimile rămaşite de dor;
erau învelite în ceara durerii şi miruite
cu lacrimi.
Din când în când lăsam să intre
primavara;
S-au ivit ghioceii dar nu au mai avut niciodata putere
să înflorească;
au murit cum mor unii copii în faşă,
de dorul mamei ce a murit
la naştere.

poezie de Angelina Nădejde (10 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

ŞI EI PRETIND (O-Pot)

Şi obraznicii pretind că au bună-cuviinţă.
Şi cei obsceni pretind că sunt pudici.
Şi cei obtuzi la minte pretind că sunt inteligenţi.
Şi cei fără onoare pretind că au onoare; mai ales cei fără onoare...
Şi oamenii ordinari pretind că sunt oameni extraordinari; mai ales cei ordinari...
Şi cei orgolioşi pretind că sunt modeşti.
Şi cei ostili pretind că sunt prietenoşi.
Şi paranoicii pretind că nu sunt paranoici.
Şi paraziţii pretind că sunt trăiesc din munca lor; mai ales paraziţii...
Şi parşivii pretind că nu sunt parşivi; mai ales parşivii...
Şi parveniţii pretind că nu sunt parveniţi; mai ales parveniţii...
Şi păcătoşii pretind că sunt neprihăniţi; mai ales păcătoşii...
Şi penalii pretind că sunt nu încalcă legile; mai ales penalii...
Şi cei penibili pretind că nu sunt penibili; mai ales cei penibili...
Şi perfizii pretind că sunt sinceri; mai ales perfizii...
Şi perverşii pretind că nu sunt perverşi.
Şi pesimiştii pretind că sunt optimişti.
Şi piloşii pretind că nu sunt piloşi.
Şi plagiatorii pretind că sunt originali.
Şi ponegritorii pretind că nu sunt ponegritori.
Şi porcii pretind că nu sunt porci; mai ales porcii...
Şi cei porcoşi pretind că sunt cuviincioşi.
Şi potlogarii pretind că sunt cinstiţi.

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să-ntorc obrazul...

Sunt restanţieră, Doamne, la iertarea de păcate
A potrivnicilor care mi-au înfipt cuţitu-n spate.
N-am putere să mai flutur albul steag, cu gând de pace,
Când altarele sunt pline de războaie-n care zace,

Ori trădarea ori orgoliul în icoane blestemate,
Unde îngerii nu-s îngeri şi niciun mirean nu poate,
Să îşi mai înalţe ruga pân' la sfinţi şi la Maria
Să dea în vileag dezastrul, ura şi-nşelătoria.

Nu mi-ai dat puteri astrale, doar mi-ai spus să-ntorc obrazul,
Să primesc încă o palmă şi de-i prea mare necazul,
Să nu strig, să cer clemenţă şi să-ndur cu-ngăduială
Tot ce viaţa îmi oferă, chiar de-i lacrima letală.

Nu mă ştii pe dinăuntru şi nici eu nu mă ştiu bine-
Mă descopăr, când sunt singur şi mai pleci de lângă mine.
Şi acolo-n embrionul celor mai tăcute şoapte
E şi rău şi e şi bine, sunt şi dimineţi şi noapte.

E şi vară e şi iarnă, sunt şi flori şi mătrăgună
Şi poeme de iubire dar şi versuri în furtună.
Rai şi iad sunt laolaltă, şi-n împrejurări discrete
Ies la suprafaţă chipuri şi satanice secrete.

Şi de-mi ceri să fiu iubire, când mă calcă în picioare
Cel ce l-am ferit de moarte, nu mai am deloc răbdare,
Să mă umilesc, iertându-l. Iese iadul la lumină
Şi arunc şi eu cu flăcări şi-l împovărez cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!