De la capătul trenului, din ultimul vagon, resimţi cel mai acut senzaţia părăsirii. Acolo realmente îţi fuge pământul de sub picioare, traversele se succed atât de repede încât nu le mai poţi distinge, şinele lucesc până departe, înapoia ta, întreg peisajul pare să se mistuie într-un vârtej ameţitor, în vreme ce tu simţi cum te învăluie o tristeţe moleşitoare, lăsându-te cuprins de sentimente amestecate, ca şi când o mână nevăzută te-ar trage înainte iar alta te-ar împinge înapoi, spre locul pe care tocmai l-ai părăsit.

Mihail Mataringa (25 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga minţii

Fuge.
Fuge iepurele cu foaia de frică în gură.
Fuge.
Fuge vânătorul cu puşca de scris în gură.
Fuge.
Fuge iarba cu pământul în verdele gurii.
Fuge.
Fuge umbra mea căutându-mă
de-ale gurii.
Fuge.
Fuge.
Fuge.
Ultimul dinte din nor...
Ultimul pom din grădină...
Ultimul
nuntaş din grajdul în care mă-nsor
cu moartea senină.
Ultimul vis,
ultimul grai
fuge...
fuge ultimul paradis
din ultimul Rai
Ultimul
fuge
iepurele
cu o gură de frică
şi strânge din
minţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există actori care, prin jocul lor, depăşesc litera textului impus de autor. Ei se servesc de replici doar pentru a-şi etala şi mai bine măiestria pe scenă, subordonându-şi textul şi aducându-l acolo unde vor ei, comprimând sau dilatând dimensiunea spaţiotemporală a scenei, antrenând masa spectatorilor în vârtejul acţiunii, ajungând chiar până acolo încât întreg ansamblul actori-spectatori devine una şi aceeaşi magmă incandescentă, gata să erupă cu violenţă. Teatrul însuşi pare să se transforme într-un loc sublim dar periculos, unde ori stai şi dai piept cu primejdia, ori fugi mâncând pământul, înainte de a fi prins şi devorat cu totul.

Mihail Mataringa (24 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej ameţitor - iubirea

Vârtej ameţitor – iubirea
Şi stare de indefinit,
E sânge în eter ţâşnit,
Când ţi se converteşte firea...

Dăm trupurilor răsucirea
Şi-apoi, răsfăţul cuvenit,
Vârtej ameţitor – iubirea,
Cu suflul ei nemărginit!

Admit că asta mi-i menirea:
Să-ţi mângâi sânii de granit,
Ţucaţi-aş ochiul ostenit...
Şi-ntrezărind Buna-Vestirea,

Vârtej ameţitor – iubirea!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Am două mâini
Cu care te voi cuprinde,
Am două picioare
Cu care am să străbat drum lung
Ca să ajung la tine,
Am doi ochi,
Cu care am să veghez
Asupra ta,
Am două buze,
Ce te-ar săruta,
Am un suflet
Ce te-ar duce departe
Şi o inimă
Ce se află în mâna ta.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A "trage de timp" este inutil. Există cineva acolo sus care întotdeauna "împinge" timpul la loc.

aforism de Mihail Mataringa (30 august 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culai Darie: Omule, toate drumurile pe care puteai să le apuci în viaţă duc până la capătul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe ăsta, de te-ai înfundat tocmai aici?
Andrei Pietraru: Ei, Culai, şi într-o iubire poţi să ajungi până la capătul lumii!

replici celebre din piesa de teatru Suflete tari, scenariu de Camil Petrescu (1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i copiezi pe scriitorii mai mari decât tine e minunat, e ca şi cum tu ai fi un copil şi cineva te-ar ţine de mână şi te-ar învăţa cum să mergi.

Rui Zink în interviu (2 decembrie 2011)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria esete satanizată. Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat şi încearcă să-l facă pe om să-şi distrugă propria istorie, aidcă să-şi taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a cîtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparţii nici unei patrii. E ca şi cum te-ar lua cinva şi te-ar scoate din casa ta şi te-ar arunca în stradă, aşa e ieşirea din istoria patriei tale ca să te "globalizezi" cu istoria lumii...

Iustin Pârvu în Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovniceşti
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugarită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine... atât de rău, de fapt.

Mihaela Rădulescu în Nişte răspunsuri
Adăugat de D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ajuns la Cap Sounion, am avut senzaţia de "Finisterre"... Şi chiar asta era... De la înălţimea templului lui Poseidon, am admirat marea, inegalabila mare Egee... Nu e de mirare că Byron şi-a lăsat acolo semnătura, spre amintire, cuprins probabil de farmecul locului, nu e de mirare că şi acum, după atâta amar de vreme, resimt o dulce melancolie şi dorinţa de revenire pe meleagurile binecuvântate de Zei...

Mihail Mataringa (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, Luna! (se dedică lui Michael Collins)

Ah, Luna! Atât de aproape
Şi totuşi atât de departe...
Din cuibul rotitor Vulturul zboară
Uşor să se-aşeze în Marea Liniştii.
Singurătate, acolo sus...
Pământul suspendat priveşte spre voi.
Mai e puţin şi "micul pas"
Va deveni istorie.

poezie de Mihail Mataringa (26 decembrie 2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă două mâini rebele

Dacă două mâini rebele
nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în clipe grele
şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două vechi zăvoare
nu te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare
scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare:
Dumnezeu!

Dacă marea întristării
nu te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării:
Cine-i Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării:
Dumnezeu!

Dar de ţi-ai vedea veşmântul
care-mbracă vechiul "eu",
ai umplea de plâns pământul
şi, primind cu drag Cuvântul,
l-ai simţi în piept pe Sfântul
Dumnezeu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorocirile se calcă în picioare una pe alta, aşa de repede se succed.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aeroportul este atât de departe de oraş, încât pasagerii sunt nevoiţi să ia avionul ca să ajungă acolo.

aforism de Mihail Mataringa (4 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică unul era atât de zgârcit, încât s-a dus la cardiolog şi i-a cerut să-i rărească bătăile inimii pentru a nu-şi uza valvele înainte de vreme.

aforism de Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo până acasă

la margini de lume nemaiauzite sunete
pe o limbă de trol te-ar putea atrage în genune
felicită-te că ai atâta timp la îndemână
să răstălmăceşti pe cele
încântătoare auzite pe drum
stânca aceea pe care te odihneşti o clipă
rămâne pe loc
e adevărat până ea să rămână
multe s-au rostogolit în hăul adânc
nu trebuie să regreţi că ai întârziat
până la urmă orice drum se înfundă
aşa că poţi ocoli puţin
adu-ţi aminte că ţi-e sete
îmbarcă-te iute în autobuzul de seară
ce te va duce la izvorul în grabă părăsit
şi te vei socoti norocos
nu băusei din el îndeajuns să sece
iar de acolo
nu mai e decât o aruncătură de băţ
până acasă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!