Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Convertirea" nu e o convertire la o anume credinţă, căci am avut întotdeauna o pornire firească spre Dumnezeu, şi mă rugam firesc, ci o schimbare radicală, care apare în urma unei abandonări în faţa unei puternice chemări interioare, în faţa a ceea ce ştiai demult că urmează să descoperi, şi nu voiai, sau nu puteai, sau nu era momentul să recunoşti.

citat din Mariana Buruiană
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna oameni

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult
întotdeauna privim mai departe
şi reuşim să fim cu-atât mai departe
de noi înşine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleaşi greşeli
şi găsim întotdeauna o scuză:
a greşi e omeneşte şi totuşi
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
şi cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism
şi suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
şi niciodată nu încercăm
să fim veşnici

poezie de Ionuţ Caragea din 33 bis (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numesc "imaginaţie auditivă" simţul silabei şi al ritmului, pătrunzând adânc sub nivelul conştient al gândirii şi al simţirii, dând vigoare fiecărui cuvânt în parte; cufundarea în ceea ce e arhaic şi uitat de mult, întoarcerea spre obârşii de unde se aduce ceva înapoi; căutarea începutului şi sfârşitului. Ea operează prin sens, desigur; sau nu despărţită de sens, în accepţia obişnuită a cuvântului: contopeşte ceea ce e vechi şi a fost anulat cu ceea ce e banal, curent şi cu ceea ce e nou şi surprinzător, mentalitatea străveche şi cea mai civilizată.

T.S. Eliot în Practica poeziei şi a criticii (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Tăbliţa de lut mă aştepta în nisip

Era o poveste foarte veche,
scrisă într-o limbă moartă de mult,
pe care tu ai uitat-o,
desigur,
pe care eu am uitat-o,
la fel de sigur... dar..
dar simţeam şi simţeai parcă ceva cunoscut citind-o...

Încerc să-mi amintesc câte ceva din ea.
Crâmpeie... traduse în limba noastră de acum....,
amestecate cu gânduri:

Nesfârşite curgeau zăpezile în zarea mării... tu privind

Aş fi vrut să te strig, să-ţi arăt soarele jucăuş şi dezordinea anotimpurilor...
- dar nu mai vroiam nimic -
si apoi ar fi fost poate o indiscreţie... mai bine că ai continuat să priveşti...
minunat prilej de sete... marea zicea bătrânul

Erai acolo nemişcată, cu glezna ta înlănţuită, de lanţul de aur.. de aer

Puteai să-l rupi
Şi totuşi nu fugeai
Doamne cine te legase cu lanţul acela subţire de nesfărâmat?

Eu eram nicăieri şi totuşi te vedeam
Nesfârşit de primitoare ascunzătoare – aerul

Să nu crezi ce spun acum:
Unii spun că realitatea nici nu există,
că noi nu suntem decât visul unui fel de dumnezeu

(Mai ales când ştii că locul tău nu a fost niciodată AICI)

Brahman i-am spus noi, hinduşii... un fel de entitate,
mai mult o stare decât o fiinţă superioară

La urma urmei nu e nimic rău să-ţi aduci aminte de celelalte vieţi... să visezi adică

Să nu crezi... să simţi da, poate

Continui să înghit lumina oranj.

Nu era nimic mistic în prezenţa ta acolo pe malul acelei mări

Erai cât se poate de vie

Stranie doar acea nesfârşită ninsoare însorită
Prin care pescăruşii înotau linistiţi pe spate cu gesturi ample

Din păcate nu reuşeam să-ţi văd expresia feţei

Ai fi putut să plângi

Ai fi putut să râzi

"Infandum, regina iubes, renovare dolorum"

(mai departe textul lipseşte, colţul tăbliţei e rupt)

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde...

Acolo unde soarele
sărută întâi pământul,
Acolo-mi sunt izvoarele,
acolo îmi port veşmântul.
Acolo ochii i-am deschis
şi am rostit cuvântul mamă.
Acolo braţe am întins,
spre tine, dulce mamă.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la capătul trenului, din ultimul vagon, resimţi cel mai acut senzaţia părăsirii. Acolo realmente îţi fuge pământul de sub picioare, traversele se succed atât de repede încât nu le mai poţi distinge, şinele lucesc până departe, înapoia ta, întreg peisajul pare să se mistuie într-un vârtej ameţitor, în vreme ce tu simţi cum te învăluie o tristeţe moleşitoare, lăsându-te cuprins de sentimente amestecate, ca şi când o mână nevăzută te-ar trage înainte iar alta te-ar împinge înapoi, spre locul pe care tocmai l-ai părăsit.

Mihail Mataringa (25 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre lucrurile care m-au făcut să vreau să devin actor a fost să văd în copilărie piesa lui Cehov, "Pescăruşul", când aveam 14 ani şi stăteam în Bronx. Au jucat într-o sală de cinema cu 15 oameni. A fost o experienţă uluitoare. Apoi, într-un restaurant pe o stradă vizavi de The New York Shakespeare Festival's Public Theatre. Actorii stăteau în jurul unei mese, sporovăind. Era ca şi cum ar fi existat acolo de sute de ani şi le-ai fi putut vedea rădăcinile, istoria, aduceau atât de mult cu o familie; cât de mult semăna cu ceea ce-mi dorisem întotdeauna.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Un timp, toţi vom avea de înfruntat
Războiul scuipând gloanţe furibunde,
Şi-n timp ce eu de mult voi fi plecat,
Pământul va trăi noi zori fecunde.

Voi fi acolo unde-am fost cândva,
Când lumea-şi ducea traiul fără mine,
Oricum eu simt că n-am fost altceva
Decât un pod de vise clandestine.

Plec cu iubirea-n suflet drept povară,
Că n-a fost om cu ea să-l potopesc,
Dar neştiind, pe nimeni n-o să doară,
Că nu-i mai vreme să o risipesc!

Sunt rana care nu şi-a găsit leacul,
Sunt frunza care şi-a pierdut copacul.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Un timp, toţi vom avea de înfruntat
Războiul scuipând gloanţe furibunde,
Şi-n timp ce eu de mult voi fi plecat,
Pământul va trăi noi zori fecunde.

Voi fi acolo unde-am fost cândva,
Când lumea-şi ducea traiul fără mine,
Oricum eu simt că n-am fost altceva
Decât un pod de vise clandestine.

Plec cu iubirea-n suflet drept povară,
Că n-a fost om cu ea să-l potopesc,
Dar neştiind, pe nimeni n-o să doară,
Că nu-i mai vreme să o risipesc!

Sunt rana care nu şi-a găsit leacul,
Sunt frunza care şi-a pierdut copacul.

sonet de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezvoltarea personală e mai mult decât ceea ce citeşti. E ceea ce faci în momentele în care sufletul ţi-e în genunchi, agătându-se disperat de un ultim fir de speranţă. Acolo e dezvoltarea. Durerea e doar un pas trecător care îţi va asigura mai apoi o rezistenţă mult mai mare. Dă piept cu ea şi las-o să-ţi spună povestea ei. Doar în acest mod ea îţi va oferi cele mai preţioase lecţii despre tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Academia e ceva prea mare şi prea banal. De câte ori am călcat pe acolo, am dat ori peste prea mulţi vizitatori pentru a mai avea putinţa să admir tablourile, ceea ce a fost îngrozitor, ori peste prea multe tablouri ca să mai pot admira vizitatorii, ceea ce a fost încă şi mai rău.

citat clasic din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

de curbura glasului tău încercuit
mi se pare că aud turma mugurilor
de primăvară spre fiinţă-mi tropăind.

şi din respect pentru însingurare
îmi răsfir păr spre marele plâns
şi sărut umbrele din faţă contrare.

şi voi striga ca de obicei spre cenuşiu
şi spre cele câteva stări de lună atacate
chiar spre conturul tău alint de târziu.

lângă tine simt o absenţă de moarte
gândul din catedrală mi-l alung,
sărutul ţi-l aştept zală răcorită de dud.

dar acolo iubito, în închipuirea mea
freamătul tău îl găsesc loc îngeresc,
năvălirile toate acolo mi le întregesc.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea ca viaţa să nu-ţi dea tot timpul ceea ce ceri, dar cu siguranţă îţi dă ceea ce meriţi şi ce ai nevoie pentru evoluţia ta. Aruncă o scurtă privire în trecutul tău: acolo există situaţii care erau aparent devastatoare şi care mai apoi s-au transformat într-o binecuvântată lecţie pe care nu o vei uita. Cam aşa e tot timpul: când baţi prea mult pasul pe loc, apare ceva care să-ţi dea un şut (poate mai dureros) pentru a merge înainte. Durerea sufletească e doar sămânţa puterii care stă să încolţească. Ai răbdare şi priveşte beneficiile pe termen lung care ţi se oferă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este necesar mult curaj pentru a renunţa la ceea ce este familiar şi aparent sigur şi a îmbrăţişa noul. Dar nu mai este siguranţă în ceva care şi-a pierdut sensul. Este mai multă securitate în ceea ce este aventuros şi incitant, viaţa este mişcare şi puterea stă în schimbare.

citat din Alan H. Cohen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care realizaţi că Voi sunteţi Viaţă fără formă, în momentul în care realizaţi că voi sunteţi Vidul absolut, ceea ce apare şi dispare în El nu se pune problema să fie al lui. Hai să vedem, cât de mult e al "tău" visul de astă-noapte şi unde îl mai ai? Unde l-ai pus, frate, l-ai pierdut pe drum, cum poţi să pierzi aşa ceva? Exact la fel când persoana este pierdută vedem că de fapt cel care pierde persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu. În momentul în care persoana este pierdută vedem că cel care a pierdut persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu care se lua din greşeală ceea ce nu este. Care este această greşeală? Păi este educaţia, identificarea, spuneţi-i cum vreţi, n-are importanţă, e acelaşi lucru!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim prea bine că ceea ce facem nu este mai mult decât o picătură în ocean. Dar dacă picătura nu ar fi acolo, oceanului i-ar lipsi ceva.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea celor doi...

n-am fost nicicând, nicicând iubit de tine deşi îţi insuflai că sunt iubit
simţeai un iz de nepăsare pentru mine ornamentat cu interes deosebit

şi mai simţeai un fel de milă-n pripe ce imita perfecta încîntare
când încercam să fâlfâi din aripe şi să le fac mai repede să zboare

şi uneori mă alintai cu soi de stimă când împleteam în avalanşa de cuvinte
ba strofe fără noimă ba cu rimă ba lava din suflare mea cuminte

nici nu mă zic de alte sentimente de gelozie patimă ori vise
dar pot să le adun ca componente a unei matematici mai precise

şi dacă facem şi abstracţie totală de-mprejurarile impuse de destin
şi intonaţia din ruga ta fatală să fiu cumva alături, clandestin

pot afirma c-am fost iubit de tine într-o poveste inventată pentru doi
de oameni cu moravuri libertine şi compromis cu îngerii din noi...

poezie de Iurie Osoianu (21 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altceva

ceea ce îmi exprimi tu
e altceva

altceva decât ceea ce electrizează alte inimi
altceva decât ceea ce face natura să înflorească
altceva decât ceea ce adună laolaltă lumea în biserici

ceva ce într-o poezie s-ar simţi ca într-o menghină
ceva mult mai presus de ceea ce oamenii profanează adesea
mutându-şi sufletele sumar îmbrăcate
de la o adresă la alta
ceva mult mai îmbietor decât orice expresie a luminii
ceva ce nici un muritor nu poate exprima cu acurateţe

da. altceva
altceva decât un zăcământ neexploatat de inspiraţie
altceva decât un simplu capriciu al sângelui meu adesea efervescent
altceva decât o simplă podgorie de dorinţe
care se aşteaptă degustate

ceea ce îmi exprimi tu
nu se spune, nu se vede, nu se-aude
este o extensie a infinitului în simţuri
este dorul sfinxului de apă
este pofta nou născutului de viaţă
este ceea ce, întins într-o grădină primăvara
îşi imaginează orbul
despre flori

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul nopţii

Noaptea e iarăşi rece, e sumbră şi aş vrea
Să te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
Mă uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ţi e de jar
Şi-n loc de fericirea ce-o aşteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau să m-ascund, să plec, s-alerg din calea ta
Dar mă reţine-un lucru. Şi asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greşit să fug aşa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Şi mă decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde eşti şi-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, păşesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalţi ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopţii mele.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!