Colind

Cuvintele sunt drumul
Pe care zăbovesc,
Socotesc...

Pentru câte iubiri
V-aţi născut,
Buze de lut?

Singură îmi aşez urechea
Pe pragul tău
Între ispită şi Dumnezeu,

Crucea vieţii grea
De singurătate
O voi purta eu în spate,

Sculptându-ţi privirea
În tot ce cuprinde,
Fără preţ mă voi vinde

Găsindu-ţi zâmbetul
Crestat în obraz
Tu ştii că e doar un răgaz,

Colorând ninsorile
Prăvălindu-le avalanşă
Eu ştiu că e ultima şansă!

Ca să calci pe curat
Pe pietrele albe,
Inima mea îngână sfios
Florile Dalbe...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vin colindători

Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.

Şi ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.

Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.

Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrăţească,
florile dalbe.

Că pe cer s-a arătat
florile dalbe,
Un luceafăr minunat
florile dalbe.

Noi vă zicem să trăiţi,
florile dalbe,
Întru mulţi ani fericiţi,
florile dalbe.

Şi ca pomii să-nfloriţi,
florile dalbe,
Şi ca ei să-mbătrâniţi,
florile dalbe.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Nu vreau
Să mă-nconvoaie cuvintele,
Urmele
Rămân atât de slabe
Şi
Apoi,
Cine-şi va mai aduce aminte
Că noi doi
Deşi o singură floare
Ne-am născut din două
Rădăcini?!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1977)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Credinţa e aparent singura care ne desparte
Şi poate... depărtarea,
Va muri o singură poveste
Când vei trece marea...

Voiam să-ţi spun că septembrie
Nu are sentimente,
Că înţelepciunea va veni prea târziu
Pentru a îndrepta paşii
Luxaţi între poteci

Şi voiam să-ţi mai spun că
Iubirile mele au fost
Sfortari atat de false incat
Trebuia
Sa iubesc
Macar o data
Cu inima!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în colind străbun

Vin să vă colind străbun
Flori de măr şi Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe

Ninge cu argint din cer
Flori de măr şi Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe

Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Ţara minunată
Florile dalbe

Ninge până-n Orăştie
Leru-i ler şi flori de iie
Peste Lupi şi peste Glie
Florile dalbe

Ninge aspru peste noapte
Flori de măr şi diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe

Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe

Ninge slava, an de an
Leru-i ler şi cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe

Ninge, fiindc-aşa vrea Domnu'
Flori de măr şi Leru-i ler
Pe Bucegi şi peste Omu'
Florile dalbe

Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe

Ninge burniţat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe

Ninge tare, vine ger
Flori de măr şi leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe

Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe

Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpaţii ard
Florile dalbe

Ninge alb, pe Ţara mea
Flori de măr şi flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe

poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem unic

Nu s-a schimbat nimic,
Doar... eu!
Anii din urmă
Au biruit,
Aş vrea să pot mulţumi
Pentru frumuseţe

Te-ai născut prea devreme
Tristeţe...

Doar, eu!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solo

Nu a sosit clipa în care
Aş putea deschide porţile

Prea albe sunt zăpezile
Care sub zero absolut
Mă ţin prezonieră!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complicitate inutilă

Demult,
Am înflorit în tine
Orhidee,
Sunt ofilită acum,
Dar...
Nu-ţi măsura prea grabnic
Amara biruinţă ;

Dincolo de tine,
Am prins rădăcină
Copac!

...

Pentru unii dintre noi s-a făcut târziu.
Uitaţi-vă adânc în mine
Dar,
Nu zâmbiţi complice.
Eu nu ştiu să măsluiesc cărţile
Vieţii...

De-aceea poate,
Merg
În şir indian,
Singură!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloană infinită

Doar noi însinguraţi mai sprijinim un cer
Obositor de liber, ne-ngăduit de-nalt,
Cu ochi rostogoliţi pe dale de infern
Trişăm îngrozitor unul cu celălalt,

Şi rostuind prea zilnic amara irosire
Ne clătinăm pe trepte, ca-n orice început,
Un adevăr te minte şi trece peste mine,
Mă-nşală viitorul, te vinde un trecut.

Nu ştiu din care unghi, e cerul mai aproape
E fruntea mai înaltă, cuvintele mai calde,
Mistificând aripa în piatră şi săgeată
Trişăm spre mediocru, noi doi... cu Celălalte.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulţi i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
şi răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înţeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine şi din toate
a rânduit doar existenţial...

a amplasat pe drumul vieţii mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
şi n-au în ele nici un adevăr

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră am tot mers...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legitimă apărare

Sentimentele...
Containere cu mărfuri perisabile
Abandonate pe cheu,
Cuvintele...
Traseul pe care rachete cu îngeri
Migrează spre Dumnezeu

Când iubirea străpunsa potrivnic,
Mă leapădă
Amintirea, statornică victimă,
Mă apără!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic din dorul greu

În cârje mă ridic, mă simţi de-acolo dragul meu?
Mă vezi? Mă vezi cum mă adun în geamuri?
Cât de departe eşti copilul meu? Câte ape sunt intre
sufletele noastre? Câţi munţi? Cât soare şi câte lacrimi
primeşti din partea mea?
Cât iţi vorbeşte luna despre mine, dragul meu?

Mă încheg în faţa la ferestre
Din plumbul dorului ce-mi bate
În pieptul obosit de timp
Şi de un braţ de lemne sparte,
M-adun în cârjele din mine
În oasele ce mă îngheaţă
În albe coaste ce mă-nţeapă
În muşchii subţiaţi din carne.
În mine port grămezi de ani
Şi ceasuri legănate pe picioare
Picioare ce ţi-au fost leagăn sub trup
Cinci ani şi jumătate.
Au venit colindători, flori dalbe,
Cu căciuli de oaie neagră, dragul mamei,
Şi mă zoresc să ies la uşă, flori dalbe,
Cu colaci şi mere roşii, dragul mamei.
Au venit colindători, flori de busuioc,
Cu ilice din postav, dragul mamei,
Mă tot strigă şi colindă, flori de busuioc,
Să ies cu plăcinte calde, dragul mamei.
Stau pe prispă şi ascult, florile dalbe,
Cum îmi cântă toţi feciorii, dragul mamei,
Cum lovesc lutul cu bice, florile dalbe,
Şi cu clopoţei m-alintă, florile de măr.
Scutură omăt pe mine, cetină de brad,
Din crenguţe reci şi verzi, cetină de brad,
Să mă bucure străinii, dragul mamei,
Cu vâsc binecuvântat, de la Domnul.
Să am zile fericite, florile dalbe,
Şi putere să-mi pun masa, flori de măr,
Să mă ţină cârjele, dragul mamei,
Cât o să lipseşti de-acasă, flori de măr.
Uite se coboară luna, flori de busuioc,
Şi eu mă aşez la foc, flori de busuioc,
Pun un lemn şi-un dor pe jar, dragul mamei,
Să-mi ardă tot plumbul greu - inima cu sânge.
Să mă uşurez de dor, florile de măr,
Până scapă zori-n flori, cetină de brad,
Să mă treacă luna podul, florile de măr,
De o noapte grea şi rece, dragul mamei.
Să mă-ncheg din nou în geamuri, flori de măr,
Din speranţe şi muşcate, flori de măr,
Să m-atingă Dumnezeu, dragul mamei,
Cu doi ochi de-ai tăi în poartă, Domnul să mă binecuvânteze.
Să nu mor de sărbători, dragul mamei,
Să ai lacrimi de Crăciun, florile dalbe,
Să nu duci suspin în suflet, florile dalbe,
Prin străini să plângi orfan, dragul mamei.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni până la viscol

Nu mai e nimeni
Între mine şi viscol,
Numai eventuala bunăvoinţă
A celor ce păzesc şi asmut ninsorile,
În rest, vârsta prăbuşindu-se
Asupră-mi, fără logică.

Nici tata, nici mama
Nu mai sunt aici,
Să preia şocul,
Să elibereze drumul din faţă,
Acum, între mine şi viscol,
E numai viscolul.

Nici măcar eu nu mai sunt,
Eu am murit azi noapte
Odată cu mama,
Ultima mea pavăză,
Ultima mea redută,

Înainte de capitulare,
Înainte de blocaj,
Înainte de viscol,
Bunăvoinţa paznicilor de ninsori
Poate însemna un popas
La un ceai fierbinte.

Apoi, viscolul lovindu-mă-n piept
Şi eu ducând grija
Copiilor care vin după mine
Şi care, încă, nu ştiu
Ce e viscolul
În toate ninsorile lui
Asmuţite încoace.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Voi alăpta doar copii din flori,
Doar ei îmi vor purta numele,
Zidind
Peste cenuşă
Oraşul,
Îi voi învăţa să păstreze curăţenie
Aruncându-te
La coşul cu gunoi.

...

Dimineaţa,
Gunoier anonim,
Adună prin cartier
Amăgirile...

N-am riscat să-i cer
Niciodată
Să te ia!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Primăvara
Sunt,
Uneori
Exist...

Crede-mă!
Eu nu pot să iubesc un copac
Fără inimă.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu

În urmele paşilor am născut mările
Să mă-nveţe furtuna,
În greutatea stâncilor am devenit ecou
Să ştiu ce va fi după cântec,

Am zugrăvit sentimentele
Să-mi explodeze ochii
Am încăpăţânat ploaia
Să mă biciuie,

Sufletul meu caută o formă
Să te seducă...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs

Pe plajă,
Un singur castel.
În cerc,
Paşi împletind infinit.

Inima
Costumată în puşcăriaş,
Amintirile
Zdrobite în cariere...

Fără delict condamnată
La viaţă!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Am mers spre tine cu florile-n mâini,
Cum se duc copiii la prima înmormântare;
Ochii mei erau lumânarile ce le-aprind în altare
Cuvintele mele spre tine
Au fost asemenea rugăciune
Pe care în genunchi doar copii ştiu s-o îngâne...

Şi merg spre tine
Cu visul alăturea
Ca spre singurul ţărm
Ce m-ar putea păstra.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!