Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ultima scrisoare

Credința e aparent singura care ne desparte
Și poate... depărtarea,
Va muri o singură poveste
Când vei trece marea...

Voiam să-ți spun că septembrie
Nu are sentimente,
Că înțelepciunea va veni prea târziu
Pentru a îndrepta pașii
Luxați între poteci

Și voiam să-ți mai spun că
Iubirile mele au fost
Sfortari atat de false incat
Trebuia
Sa iubesc
Macar o data
Cu inima!

poezie de (1981)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adrian Păunescu

Voiam

Voiam să-ți spun că ninge și te invit afară,
Afară din cetate către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunțiș din norii pământului, ninsoarea,
Clinchetitor și tandru, dar cine să mai știe
Și viscolele sterpe incendiază marea,
Aș vrea să-ți fiu Ovidiu în Getia pustie.

... Și mai voiam să-ți dărui un vechi cojoc de oaie,
Și mai voiam să-ți dărui un drum până la munte
Și niște flori de toamnă, ținute-ntr-o odaie,
Dar nu știu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,
Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,
Voiam să-ți spun că-i bine și n-ai de ce te teme,
Voiam să-ți spun adio. Voiam să-ți spun că ninge...

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Amelia Florentina Glava

Cum?

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când fizica nu știe
De ce legile pământești
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Și inima dă din coate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când plouă și e noapte
Și ploile nu se sfârșesc
Și inima e în toate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Și plâng și nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de
Adăugat de AMeliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Voiam să-ți spun aseară

voiam să-ți spun aseară că Marte s-a însurat
că oaia care mănîncă floarea a mai făcut niște oi
că cei mai proști sunt deștepții și că nimeni
nu mai are nevoie de noi

voiam să-ți spun aseară că mi-am luat de băut
și-am băut singură numai eu și pisica
și nimeni nu s-a-ntrebat de ce s-a-nsurat prostul
acela de Marte și de ce l-au înțeles înțelepții

voiam să-ți spun aseară c-am obținut un rang
de floare dispărută-n bășica unei oi că i-am
vîndut o sticlă de conținut lui Marte care-a avut
curaj să schimbe-o duminică-a la carte

pe-o simplă zi de joi dar nu ți-am spus aseară
c-am fost și eu la nuntă și ea era frumoasă
dar nu era a lui se șușoteau mesenii mai strîmbii
și mai drepții c-ar fi numai amanta lui Pluto

sau Mercur și a ajuns la Marte din greșeală
sau supărare nu știu căci ce ți-am spus aseară
nu are legătură (din aia cauzală) cu ce am vrut să
spun – prostia-i generală și fără de cusur

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Amelia Florentina Glava

Cum?

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand inima nu poate,
O ascund, o ingramadesc
De teama bate-n spate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Cand fízica nu stie
De ce legile pamantesti
Spun ca inima nu-i vie

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand muzica nu poate
Sa transmita ce gandesc
Si inima da din coate

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand ploua si e noapte
Si ploile nu se sfarsesc
Si inima e in tóate

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Când sufar in surdina,
Și plang si nu gandesc
Că inima mea-i de vina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Adrian Păunescu

Telefon întâmplător

Alo, iubita mea, te deranjez,
Aș vrea să-ți spun ceva, dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd.
Te-aștept la ceas la Universitate.

Doresc să-ți spun ceva neapărat.
Alo, m-auzi? Te-aștept la ora 6,
Acolo unde toți suntem frumoși,
Iar voi cu toatele sunteți frumoase.

Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porți și tu o floare-n mână,
Te-aștept la 6, nu cumva să uiți,
În niciun caz, nimic nu se amână.

Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aștept în gară și te-aștept acasă,
Te-aștept în Univers, pe-o canapea,
Te-aștept la Marea Neagră, pe-o terasă.

Alo, m-auzi? Nu-nchide, dă-mi răspuns,
Nu mă cunoști, precum nici eu pe tine,
Dar eu te-aștept la 6 și la 8,
La 5, la 1, când îți va fi bine.

Voiam să-ți spun că nu te mai aștept
Și telefonul zace-n furca-nchisă.
Am fost sinucigașul ce-a-ncercat
Norocul lui cu cea din urmă fisă.

poezie celebră de din Sunt un om liber (1985)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca pașii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Și poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii și mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Și starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Și zilele se-mbracă în nuanțe gri.
Rămâi în viața mea - un vers din poezie,
Iar eu în viața ta... așa și nu voi ști!

poezie de din Apusul din brațele ei
Adăugat de Daniela BarbacariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Teama

Am să te iubesc și dincolo de zi
Și-ai să-auzi ecouri într-o noapte
Când în universul meu de șoapte
Am să-nvăț din nou ce-nseamnă a muri.

Am să te iubesc și am să-ți scriu
Pe culori de toamnă înstelată
O scrisoare însă nesemnată,
Dar în mine va fi totuși prea târziu.

Am să te iubesc mereu și am să-ți spun
Că în tresăriri de insomnie
În privirea mea- demult pustie-
Doar cu înserarea ta o să apun.

După tot ce-n noi a fost neomenesc,
După visul fără zbor în vreme,
Astăzi nu mai ai de ce te teme!
Teama nostră-nseamnă totuși te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nedumerire

Cinică sunt
Când nu mai pot să sufăr.

Teamă mi-e
Că de va veni primăvara
Mă va invada prea multă iarbă,
Prea multe aripi
Îmi vor devasta amiaza
Și prea puțin
Și mult prea rar
Voi reuși să cobor între
Anotimpurile triste!

poezie de (1978)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada trecerii prin spini

Nu am ce să-ți mai cer,
După cât te-ai schimbat
Sub alt colț de cer
Alte clopote bat...
Suntem doar doi străini
Care nu-și mai vorbesc
Printre atâția spini
Cum să-ți spun "te iubesc"?
Cum să-ți spun "te iubesc"?

Ție ți-a trecut iubirea,
Mie mi-a trecut uimirea,
Ție ți-a rămas lumina,
Mie lacrima și vina...

Nu am ce să mai fac,
Prea departe te-ai dus...
Și îmi vine să tac
După ce ai apus...
Suntem doar doi străini
Care nu-și mai vorbesc
Printre atâția spini
Cum să-ți spun "te iubesc"?
Cum să-ți spun "te iubesc"?

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Any Drăgoianu

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îți ceream să mă înveți să cresc
cât ai bate din palme
uite așa
să pun vis peste vis
și să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereușite
să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam să rămân
cu pumnul meu de țărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam să opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
și obrajii mângâiați de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
și așa voi spune și despre 40
au devenit niște cifre
pe un segment
aparent neliniștit
numit...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Barbu

față în față

În treacăt
îl salut pe Atlas și mă așez
față în față cu Pământul: Ce mai faci, Pământule?
… oftează și atât
voiam să-ți spun, să-ți mulțumesc sau nu
pentru bulgăre, cel din care-s făcut!
Să cred că-i un gest pozitiv puținătatea trupului meu ori
ai vrut să demonstrezi cine știe cui
că într-un trup mic încape vrere, iubire, atâta iubire
foame, sete, dor
mirare… mai voiam să-ți spun, am și uitat, se holbează
apoi mă privește chiorâș Atlas – stai liniștit, nu-s
iscoadă și nici nu-ți vreau locul, tu fă-ți treaba
cât eu intru înăuntru
ca un vierme
în mărul acesta ce-l ții… ia stai, nu cumva-i
mărul edenic?!… Nu. Ei bine, m-ai liniștit
– al doilea oftat…
între timp, mai trag o tură în jurul Soarelui, caut
pe unde o fi rătăcit îngerul meu
și intru înăuntru
înăuntru

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inutile

Și rochii și pantofi
și zarvă
și final de adolescență
și tu pauză
nicăieri
în noaptea
cea mai plină de stele
pe care voiam
să ți-o dăruiesc.
Aș fi avut voie
în clipa aia astrală
să-ți spun
cât de mult te iubesc.

Inutile toate poveștile
de-a stânga
și de-a dreapta inimii mele
de atâta visare
am ajuns fără tine
cometă
hoinară
între stele...

poezie de
Adăugat de Deea_deeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ce pot să-ți spun

Ce pot să-ți spun?
adie pădurea cu mirosul tău
în păr se joacă fluturi albi și bleu
iar pe călcâie ai urme de rouă
rămase de pe țărmuri mângâiate-n ape verzi
uitate în palma unui zeu

De undeva se aude mierla
cu dimineața zâmbind pe trupu-mi somnoros
ca ramura îți apleci brațul
și mă învelești cu privirea ta
cum frunza de tei își caută culcuș umbros

Din al tău sărut se naște ziua
când mă culegi ca să reînviu
căci tu mă știi
că încă eu
mă joc cu vise la margine de curcubeu

Ce pot să-ți spun?
Îți simt parfumul
miroase a flori de câmp
pe-o creangă zâmbește un lăstun
iar eu te beau și te respir
precum lumina ce iubește un verde fir

Tac mută de uimire neștiind ce să-ți mai spun
mă las s-alunec în caldă reverie
și uit fir-ar să fie
ce-aveam sau dacă voiam ceva să-ți spun...

Ah, mi-am amintit printre adormite gânduri
că azi
mai am de împărțit la lume... fluturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Biruință

Din inima mării am ridicat valul
Să-mi rodească pustiul,
Din pulsul memoriei, înțelepciunea amurgului
Să-mi zidească zădărnicia,

După trecerea ta, am strigat Viața
Pe numele-i mic...

...

Cu aripa mea vei cuteza spre larg,
Oricum, de prisos te-aș păstra!

E dreptul meu să-ți aștept naufragiul...

Voi rămâne cu bucuria de-a fi țărmul
Ce nu te poate primi.

poezie de (1984)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reverie

În toată noaptea te visez,
Te văd și te iubesc,
Te simt, și-încep să-nebunesc.
În ochii tăi, mă pierd în ei.
Inima ta mereu e pururea.
Și-mi pare rău, iubita mea
Că doar în vis te pot vedea
Și dorul meu în vis venea.
O lună mică îmi șoptea
Și raza ei te reflecta.
Ar trebui să vii...
Să-mi spui cum să continui.
Aproape, departe, oriunde-ai fi,
Inima va continua să bată,
Dragostea ne poate atinge o singură dată
Și ne poate părăsi o viață.


Adevărat, o singură dată
Te-am ținut în viața mea
Și știu că nu-i târziu,
Și vreau să-ți spun ceva:
Te-am salvat în inima mea.
Și inima nu va înceta să bată.
Te iubesc, iubita mea!

poezie de (4 aprilie 2021)
Adăugat de Danic PaunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Andie: M-am culcat cu un alt băiat acum șase luni! Știam că nu era bine când am făcut asta. Tot încerc să-ți spun asta și să te fac să înțelegi. De câte ori trebuie să-ți spun asta?
Pacey: Andie, dacă ai vrut să te culci cu el, dacă doar pentru o secundă ai vrut asta, atunci poate că nu a fost o greșeală.
Andie: A fost...
Pacey: Poate. Poate că a fost doar modul prin care inima ta îți spunea că eu nu sunt persoana potrivită pentru tine. Pentru că asta îmi spune inima mea acum... că nu ești persoana potrivită pentru mine.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau să-ți spun

Vreau să-ți spun să nu arunci timpul prețios
petrecut alături de mine și să admiri din nou peisajul
ce-l lași în urmă.
Vreau să-ți spun că totul e real și nu ai nevoie de nimic,
pentru a scoate în evidență o fotografie în mișcare cu noi.
Vreau să-ți spun că visul tău încă nu s-a spulberat,
ci continuă ca și cum ai face un puzzle cu florile cele mai frumoase.
Vreau să-ți spun să uiți totul din trecutul dureros
și să te gândești la motivul pentru care m-ai ales pe mine.
Vreau să-ți spun că nu merită să te comporți la fel ca în trecut
și să fii tu, fără remușcări, ca să poți schimba destinul.

poezie de (28 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentimente

Sentimentele mele pentru tine
Sunt puternice și sincere
Nu mă mai pot abține
Trebuie să-ți zic te iubesc.

Te iubesc și te ador
Simt cum mă trece un fior
De la atâtea sentimente
Inima tare îmi bate.

Ce simt eu, e de nedescris
Parcă sunt într-un vis
Mă simt ca în paradis.

poezie de (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-AndreeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu eram fericit. Nu voiam să fiu fericit. Nu voiam. Voiam să mă salvez, asta voiam. Dar am înțeles târziu pe unde s-o apuc, spre ce dorințe. Unii cred că lucruri precum cinstea, datoria, dreptatea îi salvează pe oameni, dar nu e întru totul așa. Dorințele îi salvează.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "O poveste" de Alessandro Baricco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 8.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook