implant

Implant

Nevrut, indus de receptor,
Înfipt străin de-asemănare
La fel cum dor este că doare,
Dar şi mai am un singur dor.

E tot întreg sau o felie
Ce se lipeşte şi reneagă
Aşa cum pâine o face întreagă...
S-o rupă apoi cu duşmănie.

E lanţ incipient, verigă
Exclusivistă în adresă,
O pază-n pierdere... şi-o lesă,
Plantându-şi spor cum o ferigă.

E apelativ de noutate
În mreje vechi, schimbând cutume
Futil, cum orice nou la lume...
Jumate de sinceritate.

De timp este un mesager
Purtând trăiri necunoscute,
La fel cum spusele-ar fi mute
Când sunt secrete de mister.

E-o particulă, un organ,
Un biologic artefact,
Dar e şi-un individ, un act,
Un cip, impostor pe ecran.

E căutat cum un filon
Marcat cu semn de purtător,
La fel de scump... din muritor
Făcând o piesă pentru don.

E-a repara pe Marx cu Kant
Visând, doar revopsind rugina!
La fel cum pentru orb, lumina
Este-o speranţă! Un implant!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărăzire

Am început să-mi rup dintre petale
-Lasându-le-n cădere pe poteci-
Pentru urmaşi ce-aşteptă să se scoale
La reînvierea dintre cripte sumbre, reci.

M-am consumat în fructul destinat
Să las sămânţă-n seminţii la lume...
Sunt coaja dură din trăiri; uscat,
Mumifiat treptat, agale, în cutume.

Am oare-n adâncime rădăcini
Să fiu la viermi şi cârtiţe o hrană?
Sau poate bun de lemn aş fi, de strană
La înţelepţi... Sălaş de zbor în heruvimi!?

M-am denudat de timp, de la uzură,
Prin şlefuirea zilelor din ani...
Pământ şi-o apă-s de contemporani!
I-am fost lui Dumnezeu, o tevatură!?

Rămâne, să îmi strâng în "bunuri"... fapte,
Să am bagajul pregătit de rai
Din lecţia predată; "Tot să dai....
Oricum nu duci nimic în dar... la moarte"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica şi sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur ţel.

Efectu-i de reacţie, e-n lanţ,
Nu o cunoaşte nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanţ,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.

Pătrundeţi deci cu mine împreună
În adâncul neştiutului divin,
Căci mâna când v-o daţi, e-o legătură...
V-alegeţi fraţi, ce nu-s, sunt euri separate, cu acelaşi chin.

De sunteţi de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simţi, aproapele de braţ şi de cărări
Ce-s şi ale tale; ştii de-ar vrea să stea, sau să-l ajuţi mergând.

Nici mama nu ţi-e aproape, nici soţie,
Copil, de-i câteodată... nu se ştie.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ţi-e bucurie...
E propriul său mister de existenţă, un liant gigant... PRIETENIE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădare

Promite că te-ascultă, dar te priveşte-n gol
Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine;
Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol...
Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine.

E promiscuitatea de-amor cu adulter,
's prietenii clamate cu ascunziş de ură...
Sincerităţi minţite în voalul de mister...
Ţi-este aliatul zilnic... ce nopţile te fură.

Promisiunea, este purtată-n timp mereu
Şi care la mezat ţi-arată ghilotina;
E-ncrederea pierdută atunci când e mai greu,
Rămânând singur, dus... şi victimă şi vina.

Ce poate face spirit, un Iago, o Iudee?
E doar serotonină sau dopamină-n sânge?...
Dar nu-i, că le-avem toţi!... Deci n-am nicio idee!!!...
Suntem, făcuţi o parte, doar trădători!... Nu plânge!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ură

Înverşunare-n circumstanţe motivată,
Ce se prelinge-n spre străfunduri de abis,
Purtată-n hău ascuns, o Iuda, de nezis
În machiavelică justificare; lumea-i vinovată.

Nemotivat, se tot proclamă "sentiment",
Lipsită-n fond de orice simţ, de suflet;
Din om, e-un individ, duşman, într-un răsuflet!...
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment.

Credinţa milenară o repudiază
În timp ce-ai noştrii zilei o practică ades
-Gratuit, sau când banu-i interes-
Ne face viaţa chin, umanu-l explodează.

Nu-şi are merit feminin de-apelativ,
E doar un subterfugiu de nereuşită...
E-o gelozie hâdă la dorinţa-ţi izbândită;
Draconic exemplar, de anti-creativ.

Pentru nu ştiu, nu fac, sunt prost, e-o cuvertură
Şi-ades, final pericol, e-o funestă aritmie.
N-are respect de adevăr, de ştiinţe, este-o alchimie...
E josnicul, e inumanul, e mizeria, e URĂ.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Şi cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind linguşitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Şi cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Şi la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt şi uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-şi schimbe şi popor din triste obiceiuri
Şi "om de fapte" să-şi asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaş cât încă-şi mânuie condeiuri!...

... Să-şi scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesie inutilă

Câţi ani, privări, lectură, studiu, multe memorări
Sunt un câştig visat sau pierdere asiduu asumată
Dintr-un imbold interior -puţin indus spre noi cărări-
Ce-ar face viaţa o oază diafană, mai puţin ingrată?

Şi cât confort se pregăteşte-n sârg cu aulele pline
Către o lume aşteptând avidă de-o securitate
Să-şi satisfacă, în recompensă tot ce-şi vrea mai bine
Cu ştiinţă acumulată greu se delivrând cu tot, integritate?

Primordial ar fi atunci să trăim toţi printre axiome,
Ca tot ce este -am vrea să fie sau nefast ne dirijează-
Să-şi aibă specialişti de drum, nu impostori de dogme;
"Poli" pedanţi cu "tic"uri cuvântând... şi ce nu profesează!

Ne consumăm din linişte, energie, speranţele avute,
Într-un straniu sofism derezonabil... un cert vinovat
Când preferăm minţi diabolice, moralului necunoscute,
Infatuate-n neştiutul etalat şi băşcălia-n găşti... "Parti" zănat!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

sunt cuvinte ce nu ar trebui rostite
ci doar păstrate pentru caz de extremă urgenţă
şi chiar şi atunci, ar trebui să fie doar şoptite

un cuvânt care doare este iubesc
pentru că îţi pui în el tot sufletul şi toată suflarea
şi aşteptarea doare ca un spin înfipt sub unghie

un alt cuvand care doare e adio
şi nu pentru că e sabia ce taie firul ce ne ţine legaţi
cu pentru că strânge în el toată amărăciunea şi depărtarea

e adevărat că poţi folosi cuvântul ca să răneşti
dar chiar şi fără cuvinte omul sângerează
pentru că o privire duce cu ea un întreg arsenal de moarte

sau de iertare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv bileţel, netrimis

Prin lanuri, ce-mi apleacă vântul,
cu gând odată aş colinda,
să te văd iar, să-ţi spun cuvântul;
"atât de mult... j'envie de toi"!

Cum nopţile le aştept să treacă
şi de zi nu m-aş sătura,
orice amintire o strâng, de pleacă,
"să nu te pierd... j'envie de toi"!

O lume întreagă nu există,
cum singur eu, myself, io, moi,
n-aş fi doar vid, gol ce persistă,
"de nu revii... j'envie de toi"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Îmi sticlesc ochii-s vii,
Am aritmie,
Obrajii-s purpurii,
Viaţa mă-mbie.

Sunt salt interior,
M-arunc,
Sar pe-un picior
Şi nu mi-l frâng...

Îmi reuşeşte visul,
Zbor,
S-a dus cu compromisul...
Aproape mor.

De unde s-a născut
Succesul;
Căci eu i-am prevăzut
Mult timp decesul?

E clar, sunt conjuncturi
Astrale,
Viaţa-n frânturi;
Nu am soluţii ideale...

... Doar trecătoare;
Păstreaz-o, e o feerie
Urmată, urmă de ce doare...
Este-o bucurie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!