Profesie inutilă

Câți ani, privări, lectură, studiu, multe memorări
Sunt un câștig visat sau pierdere asiduu asumată
Dintr-un imbold interior -puțin indus spre noi cărări-
Ce-ar face viața o oază diafană, mai puțin ingrată?

Și cât confort se pregătește-n sârg cu aulele pline
Către o lume așteptând avidă de-o securitate
Să-și satisfacă, în recompensă tot ce-și vrea mai bine
Cu știință acumulată greu se delivrând cu tot, integritate?

Primordial ar fi atunci să trăim toți printre axiome,
Ca tot ce este -am vrea să fie sau nefast ne dirijează-
Să-și aibă specialiști de drum, nu impostori de dogme;
"Poli" pedanți cu "tic"uri cuvântând... și ce nu profesează!

Ne consumăm din liniște, energie, speranțele avute,
Într-un straniu sofism derezonabil... un cert vinovat
Când preferăm minți diabolice, moralului necunoscute,
Infatuate-n neștiutul etalat și bășcălia-n găști... "Parti" zănat!?!...

poezie de (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Suflet

E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!

Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada prostului... fără sfârșit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aștepți la recompensă;
Nici cel puțin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aștepți să-l ai fidel;
Nici cel puțin că-i speli păcate...
Ce ți le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o șansă,
Să nu te-aștepți să recunoască
Nici cel puțin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aștepți să-și plece capul...
Nici cel puțin să-și ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispășești... Țapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aștepți la modestie;
Nici cel puțin c-a înțeles
Că-i doar bun simț... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deștept,
Să nu te-aștepți la vreo favoare;
Nici cel puțin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aștepți s-o demonstreze...
Nici cel puțin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aștepți la argumente
Nici cel puțin... Nu-și are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Și cum nu-i singur, are adepți;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza și iarba-s, de inepți!
Cert; poți să te adresezi... oricui!!!

poezie de (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare acceptabilă, ton serios

Distribuie

Partidul Român

Vă chem către suprema rațiune
Să vă lăsați de oarba vanitate,
Să fiți faptul ce sunteți, națiune
Ne împărțită pe vendete... Integritate.

Vă chem unirea s-o restabiliți
Eliminând pe diabolici cu ambiții.
Precum anceștrii, caști din nou să vreți să fiți;
Căci suntem ei, ori dispărem nefericiții.

Vă chem să fim cu toți o-ntregă ființă
Și să primim pe-oricine ne vrea bine;
Chiar de-s străini, să le-acordăm, de vor, căință,
Ne-ncununând pe tine și pe mine...

Vă chem românii-mprăștiați în pretutindeni
Să vă luați timp să fim cu toții din nou frați
-Ce-i refuzați și obligați în timp la vinderi-
Să nu mai vrem, de hoți și proști încolonați.

Vă chem cu mine să mă luați o mică parte,
Să credem șansa ce-o avem în viitor
Să trăim bine... Din onești cu multă carte
Și cu credință să fim iarăși un popor.

Vă chem reînoire-n unica partidă
Ce-a naturală ce-o avem un drept comun
Al nostru... Și-o Planetă să devină avidă...
O lume-ntreagă să se vrea... Partid Român!!!

poezie de (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toți suntem o rasă-n vârf de scară-
Și-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experiențe... Viața nu-i ușoară.

Și asta este lumea-n general;
Ce-și recunoaște singură valori și tare
Și-aplică ce câștigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinație s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudățenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar și credința, acum, e falsă... Anticristă.

E-o țară unde tot se știe, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe școli extinsă-
Nici practica, n-o poți împărtăși, din pasiune pură,
Fără să fi părtaș de-o gașcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonșalanță,
Prezumția-i că-s toți, definitiv, nevinovați;
Căci știu să-și măsluiască greutățile-n balanță
Și să devină infractori d-elită... Potentați.

E țara unde alții-ți spun ce să vorbești
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferență
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni ești...
E țara unde și prezent și viitor sunt... Decadență.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuții, putere, într-o bagatelizare
De legi, democrație... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde și leii-și fac... Și tot ei sunt și lei!!!

poezie de (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Manifest de voință, în replay

Să realizăm, pe "găști", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din știut!

Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Și competenți să fim, pe-alese!

Să desfințăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu știu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!

Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!

De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna și promisiunea?
De ce s-avem delațiunea
Doar de-a obține interesul?

Străbuni, am cultivat ogor
Și-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeți politica... popor?

De ce ne-nscriem pe "partide";
Găști programându-se-n orgii,
Mimându-și ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?

De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înțelepți" cu multe școli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-și iau câștig muncind, nu-n... Stat?!?

De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în față... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Și s-avem țara apanaj???

Vă rog, vă conjur, fiți din nou
Cum am avut bunici, părinți;
Să fim, la rând, venerați sfinți!
O generație.. erou!!!

poezie de (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bărbatul, cel mai nerecunoscator animal de pe pământ! Plin de defecte, mereu dornic de noi orizonturi, cuceritor prin excelență, explorator vivace și cruciat prin definiție. Asta, până când în sfârșit "cineva" știe să îl cucerească din interior... e o sămânță de fericire în fiecare femeie, trebuie doar să-și găsească cernoziomul în care să poată crește, înflori, rodii apoi... Când ești femeie, totul devine mai complicat, mai greu de asimilat, de iertat, de acceptat și mai ales, de înteles. Câteodată nici ele nu se înțeleg prea bine, ce pretenții să mai aibă de la bărbați? Și totuși, ce-ar fi bărbații fără femei, ei există cu adevărat doar atunci când sunt în gândurile lor. Nu trăiește doar pentru a dărui viața, femeia vrea să aibă colțul ei de rai, bucățică de nemurire acolo unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată, prețuită. Cumva, sunt părtașe la modul în care un bărbat știe să le privească și mai ales, cinstească în gânduri. Știu, există în fiecare acea latură animalică ce vrea să fie hranită. Dar sufletul, el este cel care contează. Pentru că doar iubindu-se cu tot cu rădăcini, vor știi să dăruiască fructele iubirii bărbaților din viața lor.


Adăugat de Sorin ȘomandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

* * * (La fel ca-n teatru scena lumii este)

La fel ca-n teatru scena lumii este.
Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-și facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-și obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-și ridice.

poezie clasică de , traducere de Ion Hadârcă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Întru... chipări

Aș vrea să fiu pământului, de uscat, o oază
Să poposească timp, din mine să se adape
Și să rămân miraj, îi păcălind etate...
La lumi reînnoite, o nesfârșită frază.

Ce mult aș vrea la fluvii să fiu imens, o deltă,
Să se reverse oricine prin brațele din mine,
Să fiu întins, o gazdă la orișicine vine
Să-și caute înspre mare zbor... de visare zveltă.

Cât dor aș vrea să fiu un aisberg milenar
Atât de pur pe afară, dar plin de atâta vreme,
Să fiu citit felii, pe rafturi reci pus teme...
Să mă topesc doar când dispare calendar.

Atâta aș vrea să fiu ca un atot-tablou
Uitat pe undeva, de timpuri suspendat,
Fără chip sau culoare, un gol pur înrămat...
În care ieri, azi, mâine să vezi prin el... hublou.

poezie de (14 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Impostura nulității "umane"

Avem o rasă în curs rapid de dispariție...
E omul, tocmai el -suprem în lanțul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiție
Să-și nege naturalul... "Selecția, e utopic!"!?

E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăța,
Ori și mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă și, să triumfe ea!?

Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejați se adună-n mulțimi... ce se aleg?!

S-a inventat școlitul, mecena și discipoli,
Dar s-a pierdut esența, tot multu' a câștigat
Pronând silința, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puțini, atipici... însemnul de ratat!?

Nu vârful, nu elita, nu ele aleg drum,
Căi de urmat din știință, din inedit, talent.
Sunt snobii, de bun-simț, un demodat acum...
La modă-s hoți, parșivii, plagiator dement!?

Handicapatul, biet, nu își asumă soartă
Să-și pună mintea-n trup, să-și adapteze vis...
Dizgrațios își întinde defect, lenea deșartă
Pe străzi, ca să cerșească... incitând "interzis!"!

Tupeul, violența, instinctul animalic,
Sunt multele atuuri de pilde, reușite.
Pedepsele-s virtuți, instinctul canibalic
Nu sunt oprobiul public, sunt promovat... dorite!?

Democrația-i falsă, având singur criteriu
Că multul, el, domină, nu calitatea-n sine
Și, dăm, inerți, crezanță nedreptului imperiu
Creat cu bună-știință, că răul... e un bine?!?

E totu-n fond o lipsă, de-a face iarăși plinul,
A se repune-n coșul valorilor umane,
Plusul câștig de-o lume de-ași râuri destinul
Cu iscusința-n dar... divin să-ndrume vane!...

poezie de (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Aș vrea...

Aș vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intrați în toamnă,
M-apasă greu, și-am obosit.

Aș vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar și câștig, de multe ori.

Aș vrea să spun că nu iubesc
Dar aș minți, și nu se cade.
Iubesc nespus și peste sens
Și parcă sufletul mă arde.

Căci viața noastră e așa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Și un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Așa cum e, viața-i frumoasă
Aici e locul unde "crești"
Și doar aici te simți acasă.

în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Percepție colectivă

E dreptul adevăr; îs soluții în decantare
Ce-ar trebui să aibă chimii determinate
În unicate logici, creând conformitate
Fără cusur... cum plus algebric, e-adunare?

Ce simplă-i rațiunea când e mediator
De secole trăite cu aceleași experiențe,
Extrapolate în grup, din simple existențe
Se repetând citatu', în simbolic autor!

E simțul natural, recunoscut genune
Și care-și umple fire călătorind senzații,
Să aprindă neuroni cu certe dedicații...
Specialiști, experți, modeștii fără nume!

Iar natural, natură, imensitate și una,
Nu știe pervertire, minciuni, mistificare,
Că-și apără etern, ce nu cunoaște "moare"...
Doar mașinal respectă același "totdeauna".

Ce greu e de înțeles cum "sapiens" dezminte
Apelativ "pro domo", doar invocat pretins
La empirism mascat, superlativul "Homo",
Ce- amestecă-n mojar falsul, real... distincte.

Hidoasă apologie, de inducere parșivă,
Perpetuează timpul fără asumată lecție,
Că tot ce nu-i lăsat și-i doar indus, percepție
Sinucigaș ascunsă, e-o moarte colectivă!

poezie de (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Contratimp

E contratimp între a vrea și a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reușită în ghinion rapace.

E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naște în notă zveltă...
Cum galice povești, din mariaj cu celtă,
Își lasă un parfum de-un antic, tot candoare.

E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar știe oponență,
De dragul de-a fi nu la orice competență...
E întârzierea minții, ce-și face apologia.

E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranțele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.

Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?

poezie de (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fabulești

Asurzit sunt de-o găină
Ce tot cântă pentr-un ou
Pe-un cuibar, de prin grădină;
Parcă-i vacă... ce-ar da bou!?

... Și de porc, sunt tot sătul,
De guiț, iz de rahat;
C-are coteț și pătul,
De-ale lui, pân' la... ignat.

... Miorlăieli îs lingușitoare,
De neavut cu burta plină
Și de somn, întins la soare,
Cotoind vecin, vecină...

... Și lătrat nebun, la lună,
Că-i de pază fără odihnă,
Să-și ia el bucata bună...
Câine... își linge bot în tihnă!

Nu mai trage car, la jug,
Bou... îi fruntea gânditoare;
De zăpezi să-și facă plug...
Bolovan; banu să-i... sare!?

Iepuroaica-i una neagră;
Laia, Rroma, cu mulți pui,
Stând acasă ziua întreagă,
Să ia bani... "Bogetul nu-i!".

Taur, îngâmfat de prost,
Un curcan, mai comun... al
De pus coarne, își fac ei rost
De trofee mici... local!

Oaia neagră, blond vopsită,
Miel, să sugă, ar vrea să aibă
Și cu lâna-i dărăcită
Vrea berbeci... Să-i dea la șaibă!

Lelea, ce fu și-are grijă
'n dorul lelii, ea, de toate,
Zici c-a lovit-o vreo schijă;
Tot ce-i rău... la ea-i pe roate?!?...

... Stă pe banca de la stradă
Și privește cirezi, turme,
Fabulând de-a ei ogradă;
C-o să aibe și ea... urme!?

Toți și toate-au calități,
Se zbătând s-ajungă... oase,
Pentru ros, c-au facultăți;
Umaniste... fabuloase!?!

poezie de (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorință eminesciană

Aș vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurți, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniți de pe la Ieși, din Olt,
Să-și guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-și uite datul de titan, să-și lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-și pună suflet la bătaie,
Să-și vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un șpriț să-ndoaie...

Să-și lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce și-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-și umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Știindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranțe,
Să stau -cum paparazzi, nopți- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanțe...
Doar să respir același aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aș da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinți
Că vine și Ion lu' Creangă, al lu' Coșbuc... și-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe ulițe cu alai de prinți
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup și purtător de suflet,
De simțuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinți;
L-aș vrea un pieton de rând, să-l văd pășind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri și-i spun... că-s duhul scos din minți!

poezie de (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasiune studiantă

Impertinent, îmi strecor văz prin largile ferestre
în sălile livide de neoane în toi de seară,
la ceafa învelită în părul des, variind culori,
ce-ascund din fețele stând rând în bănci, cu coate peste,
s-asculte nevăzut... ce-ar fi la capătul de sală,
se-aprofundând de-un studiu vrut, uitând de orice ori...

E, între zidul-carapace a sunetului de exterior,
golul de spațiu, plin de mintea fremătând să afle,
nu doar în ajunul dimineților, în amieze...
E aproape un sârg, o lume aparte, în amor
cu dor de-a nu se risipi, a se dedica să-și salte
spirit sieși, sau mai mult, la alții dăruindu-se proteze...

... La atâția, alți mulți, ce nici nu știu de ei, nu vin să-i veze...
pe ei, o nouă studențime; cea ce aștept, o țară să mi-o pavoazeze!

poezie de (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hal... patriar...hal

Există castul bestial,
Adică bestia în alb...
Preafericitul nostru dalb,
Patriarhatul imoral!

E cel cu totul aurit
Topind și morților inele...
Bărbați, femei, încă-n obiele,
Ce-și pleacă lui capul, smerit.

E poli... trucul, plin de truc,
Ce joacă poli patrafir...
Un securist mai abitir
Ca frunza de stejar... De nuc.

E orto... doxa impostoare,
Adică, se erijează în cap...
S-adune averi cât nici nu-ncap
În catedrale încăpătoare...

... Ce-ar vrea, pe banii mei, ai tăi
Și apoi să spună "E de la mă-sa!"?
Cum și Merțanele-s carosa...
La Preaperfidul, vechi vulpoi.

N-are nimic din sfiiciune,
Lui Dumnezeu nu-i portavoce.
E animalul hâd, feroce
Se hrănind din înșelăciune.

E sfidător și întinde mână
Să i se pupe, să primească...
Că le el haina preoțească
E să-ți ia sângele din vână.

El, este șef de atâtea moaște,
De apa chioară din butoaie.
La proști, e aducător de ploaie...
Iar de nu-i dai, nu te cunoaște!

E plaga neagră de întreg neam,
Ce-l vrea ținut în neghiobie.
E cramagiu cu vin de vie
Și șef turist... de-al lui Adam.

E și de Mall proprietar,
Căci cu el toți o lasă moale.
E-autorizat să vândă țoale,
Icoane, lumânări... El doar!

Și-a luat păduri, mii de hectare,
Conace, vrea orașe întregi
Și-ți dă el loc să stai, s-alegi
La cimitir... Că-i căutare!

Nu-i numai o nouă relicvă,
Ieșită de-o hazna fetidă...
Este precum la pom omidă,
Ce din crez roade... o goală tigvă.

N-are nimic din duh, iubire.
El, Luciferul, doar urăște...
Ne-ar vrea și iadul să ni-l căște
El, Tartor la intrat, ieșire...

Se vrea la țara mea pedeapsă...
Blagoslovitul îl refuză
Către popor, cu minte obtuză,
Ce și-l slăvește... să-l slujească!

Și-a luat și aer de tiran,
El să ne spună cum să fim,
Cum să trăim, ce să citim...
Să fim mai troglodiți, aman.

Dar îl blestem și lui să-i fie,
Așa cum mie îmi dorește
Și, Dumnezeu să-l facă pește...
Cu abis de-ocean... împărăție!

Pedeapsa mea... la Preacurvie!!!

pamflet de (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Tristețe

Undeva, este-un loc între creștet și genunchi,
Sau mai curând e peste tot în măruntaie;
Un tremur parcă ascuns, aproape cât un junghi,
Când se sufocă spațiu... îngrămădești odaie.

În minte, gându-i rană ce-ar vrea să se deschidă
Și caută un leac, ce-a fost vreodată cura,
Dar parcă-i dispărut din ființa ce ai avidă
De împrejur de simțuri... de clevetiri cu gura.

Ești, parcă... da-i absentă o lume, a ta, deodată,
De unde aștepți semnal să-ți regăsească șarmul;
Dar e uitarea oare, sau viața o desfrânată,
Cuplând plăceri cu alții... exasperându-ți calmul?!

Și mâinile, sunt grele, parezic, fără vlagă
Se duc ades spre tâmple, se udă-n calde lacrimi,
Sau se întind simbolic, fără să miște; roagă
Un neștiut suprem... Se face cont de patimi!?

Cu buze fremătânde în cutremurul bărbiei,
Se mișcă în gât nod, inutil dute-vino,
Iar cafeniu de obraji, din rozul purpuriei
E-un palid ceruit, anoxic... Hai revino!...

E strigătul tacit, către orice anume,
Ce bate toba-n piept, dar mai plăpând, a toacă
Cu ritm schimbând sincopic într-un oftat spre lume;
Să vină la închinarea de suflet greu... Să treacă!

Piciorul e nesigur, atonic aproape, îndoaie,
Căci pașii nu au unde să poarte; nu sunt porți
Deschise -timpu-i rece în senin de vară, a ploaie-
Sau s-au închis de-un timp!?... Parcă-s cu toții morți?

Afeblit pare-i totul; corp, minte, suflet, erg
Și-n comotiv continuu se varsă-n picuri sânge;
Că-n fond pustietatea e rea și oprește "merg",
Câștig, de-un an de viață, când bebe-i râs... din "plânge".

E roua-n fire, frunze, când nu mai e un reavăn,
Doar boabe ce îneacă speranțe-n diminețe
Născute gri... Culorile naturii-s fade!... Seamăn
Lipsește la apel, nu dă bineți!... E tristețe!!!

poezie de (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
implant

Implant

Nevrut, indus de receptor,
Înfipt străin de-asemănare
La fel cum dor este că doare,
Dar și mai am un singur dor.

E tot întreg sau o felie
Ce se lipește și reneagă
Așa cum pâine o face întreagă...
S-o rupă apoi cu dușmănie.

E lanț incipient, verigă
Exclusivistă în adresă,
O pază-n pierdere... și-o lesă,
Plantându-și spor cum o ferigă.

E apelativ de noutate
În mreje vechi, schimbând cutume
Futil, cum orice nou la lume...
Jumate de sinceritate.

De timp este un mesager
Purtând trăiri necunoscute,
La fel cum spusele-ar fi mute
Când sunt secrete de mister.

E-o particulă, un organ,
Un biologic artefact,
Dar e și-un individ, un act,
Un cip, impostor pe ecran.

E căutat cum un filon
Marcat cu semn de purtător,
La fel de scump... din muritor
Făcând o piesă pentru don.

E-a repara pe Marx cu Kant
Visând, doar revopsind rugina!
La fel cum pentru orb, lumina
Este-o speranță! Un implant!

poezie de (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eșec l-a desemnat-
O victimă, la alții; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putința răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ținut răspunzător de drame, fără scene;
E veșnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă și soție
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălășuind tenebre, nici nu știe
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are și-un copil
-Odor crescut, ce-n multe școli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăți, curajul și-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Și viața tot muncind și-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viață
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Și-i știe, i-au spus mulți, ce-au fost de față-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâș își duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit și el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook