Trădare

Promite că te-ascultă, dar te privește-n gol
Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine;
Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol...
Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine.

E promiscuitatea de-amor cu adulter,
's prietenii clamate cu ascunziș de ură...
Sincerități mințite în voalul de mister...
Ți-este aliatul zilnic... ce nopțile te fură.

Promisiunea, este purtată-n timp mereu
Și care la mezat ți-arată ghilotina;
E-ncrederea pierdută atunci când e mai greu,
Rămânând singur, dus... și victimă și vina.

Ce poate face spirit, un Iago, o Iudee?
E doar serotonină sau dopamină-n sânge?...
Dar nu-i, că le-avem toți!... Deci n-am nicio idee!!!...
Suntem, făcuți o parte, doar trădători!... Nu plânge!!!...

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!

Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeți apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înșelat,
Iar când înșel, mai mult iubesc;
Că și-n amor nu-s cel din pat
Și din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Și obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să deslușesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Și noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios și-njur toți dracii,
Cu popi, cu toții evlavioși
Ajunși bogați... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoși?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Și vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Și vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toți un, una-s... îs și eu... ioc!

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ipostaze de Paște

Retrăim, din nou, pilda de două milenii
S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,
Căci tot în greșeală purcedem cu ura
Să tot dușmănim... Dumnezeu ne e vedenii,
Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă
Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulțimi adunate-n biserici-
Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,
Ca și cum Iisus nu e noi, e-o idee
Și nu suferim adevărul... Doar clerici
Vedem cu anafura, vinul din bol
Și urmăm în păcate... În bucate-i Iudee!?

E însă mai mult decât simplu o moarte
Pedeapsa în numele întregului, lume!
Nu-i doar răstignire, purtatul de cruce...
E întregul păcat adunat ca într-o carte,
Ce numai Hristos a legat-o c-un nume,
De Biblie Sfântă, ce suflet induce...

S-aprindem din inimi, în Vinerea Mare,
Luminile vieții din ceara topirii
Și iar să renaștem Christos într-un spirit...
Să fie înviere din tot ce ne doare,
Să-l ținem pe brațele tuturor, firii
Și, frunți să plecăm, umiliți într-un mirit!

Că doar poate așa, izbăviți spre iubire,
Se întoarce privirea, de-a Domnului Fiu,
Să facă din pizme ce dragoste naște,
Să fim toți la fel... Om cu Om Omenire
De azi, să ne încredem mai viu, tot mai viu,
Chiar dacă cu toți suntem mielul de Paște...

"Christos a înviat!", "Adevărat a înviat!"
Să ne fie un crez că o Lume renaște
Și, ce nu-i iubire să fie păcat...
Să știm că păcatul, de-i ură... ne paște!

poezie de (14 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
și-am luptat s-o câștig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viață, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
și-am muncit mult o viață,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piață.

Mereu mi-am dorit frumusețea, mereu,
și-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
și-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
și-am făcut multe școli,
dar n-am de la tată și mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
și-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
și zile și nopți n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forțat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-și-am recurs la suprema instanță-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanță!!!

poezie de (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viață întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simțuri
și-ntorc pagini
de album
pe jilțuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănțuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Și-s agonind
căci nu am vreo șansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
și-aș cere
nu știu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în brațe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovățesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
și-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colț
sau în antreu,
s-aștept ieșirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoț...
S-a sfârșit... jocul!

poezie de (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertate proprie

Plutesc alienat
de-alcoolul pur
d-endomorfină,
desemnat
să mă conjur
la disciplină...

... și mi-e indiferent
tot ce se-ntâmplă,
îs hotărât
să nu fiu coerent
chiar de-am pistol la tâmplă...
viața nu-i impediment.

Decis sunt
să mă pierd
de unul singur
și fac un jurământ
să mă dezmierd,
timp să-mi prefigur...

Nu mai depind de nimeni,
ce-mi visa subjugul
făr-avertisment!...
Încearcă să te primeni
ca și mine, zboară precum fulgul!...
Fii impertinent!!!

poezie de (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inițiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator...
că doar așa, nu-i un incest... și face lume, timp să-ncânte?!?

... și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții genii
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ așa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuș final în cripte, de milenii!?!

... și câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deține, ne-a domesticit pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârșit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
șă-și creadă singură neștiința de a tot-începător?!?...

... și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
și-i prea pretențios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credință-n noi,
creeăm cu toții; vii, pe cei ce au fost, vor fi... și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul inițiator?!?...

poezie de (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
că așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, să înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!

poezie de (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare banală, ton serios

Distribuie

Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot să inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...

poezie de (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Suflet

E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!

Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mistic

Mi-am depășit deplin credința-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puțin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.

Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergențe din neant, fără vreun rol.

Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viață-i avuția
Și vrutu-n viață-i tot... D-am inerția
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!

Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuției pe scara de uman;
Orice credință pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!

Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Inițiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.

Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de științele de mistic!

poezie de (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nesfârșit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toți; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanță
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristețea-i tot mai sumbră, nu-i speranță,
Și viața tot se scurge tot mai muribundă.

Și cât elan de zbor e, ce voință
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -și-i lung- e doar căință
Și orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eșecuri, bluff șirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Și bani sfârșesc, te lasă și cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopți dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
și n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranțele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ștersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu știu mă cos
peste-un "ce"deșirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin și-ele gânduri
și, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... și-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mișcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".

Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i și fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viață și nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferența între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieții plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neștiută, un... "Iată!".

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chintesența

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câștiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuți din
Foc, Apă, Pământ și Aer.
O fi oare fericirea chintesența noastră?
De ce nu ne simtim împliniți?
Și, mai presus de toate,
Ce preț are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiți.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Și poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu știm cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu știu împotriva cui și care este câștigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia și planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existența?
Poate așa ne-am scuti de suferință...
(oare și de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu știu că abia atunci își câstigă
Dreptul la viață, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm așa...
Diformi, imcompleți.
Dacă fericirea ne-ar desăvârși
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristețea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câștiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuți din
Foc, Apă, Pământ și Aer.
O fi oare fericirea chintesența noastră?

poezie de
Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Am avut doar câte un părinte

Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut;
Fugar, pe lângă casă și am un nod în gât...
S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul,
Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul.

Că am așa cum toți, din lumea-ntreagă, o mamă
Și doar un singur tată; le-am făcut ieri pomană
Și-i plâng de unul singur, că n-are cine altul
Și mi-e un dor nebun... Și doar privesc înaltul!

Ah, Doamne, înțelegi că ești la fel, tot unul,
Că sunt pierdut și mintea mi-e goală cum nebunul
Ce tot crede-n reluare; multiple reîncarnări,
Strigând în van visând, răspuns în alinări...

M-arunc din azi pe-ecranul ce-l port pe emisferă
Și-ntorc rola de film uzat, o efemeră
De calde chipuri scrise codificat în sânge
Și mintea-mi s-a oprit... Un cerc pe tâmple strânge!

Sunt un șuvoi de dor și nespusă durere
Ascunsă, că nu-i nimeni să-ntrebe și mi-ar cere
Să-mi descarc timp -ce l-am- implementat în cărnuri
Cum tatuaje adânci... Nici oasele n-am țărmuri!...

Mă mângâie cuvinte recunoscute, line
Și simt atingeri molcome, înecuri în suspine
De despărțiri, ce-acum regret că-s adunate,
Le calculând pierdute, din mine... Eternitate!

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca și...

Pentru asidui... iști tic-arii,
Ce-n snobism golaș de sens,
Fumurându-și limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbarița lor goală
"Și"ruind la tot, oricui
O conjuncție drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca și" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiț" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca și" ei, "ca și" "ca și"
"S-aivă" ceva "ca și" ban,
Fericire doar "ca și-i",
"Ca și", la servici, noroc
Un ceva "ca și" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulți "ca și" ar fi copii,
"Ca și" dragoste o idee
"Ca și" cum c-ar exista,
Cum "ca și" ar fi femeie,
Când femeie e și ea,
Sau "ca și" bărbat fiind,
-"Ca și" fiind cu evidență-
Chiar "ca și" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasență...
"Ca și" dovedind cultură
Să-i citească toți "ca și",
Nicidecum de învățătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca și" o înălțătură
De citiți c-ar fi "ca și"...
După ce-ai băut bromură
Și sex s-ar... dezlănțui.............

"Ca și, ca și, ca "ca și"!!!

poezie de (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil din flori...

... ca și cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânța ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... așa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinței "padre" dedicată-n șir de lacrimi
o viață, cum secret păstrat ca și altele, de-a valma...

... așa ar putea fi și rușinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieții din păcat,
ca și cum vina ar da mai mult drept la plăcere
și castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

... zișii legitimi, răsădiți din litere semințe
din coadă de alfabet, zeificați odoare
îs devalizați de purul, de izul coloratei ființe,
cum n-ar avea traseu până la fruct, prin floare...

... depun deci moțiunea eu ca să răstorn din tasuri,
să-nchin pământu-ntreg cu-al său sublim de floră
la tot ce suntem toți o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce întoarce secolul în oră...

... îngrășând toți pământul, cu floarea dintr-o amforă!...

poezie de (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook