Elogiul vieții - V
În sensul iubirii absolute
Destinul pare în fisuri
Sufletul refuză să lupte
Fiind mult prea singuri!
De-acum nu mai pleca
Doamne din gândurile mele
E-n carantină și lacrima
Cu miezu-i straniu de durere!
Vie e lumina din icoane
Biserici închise de frică:
Gândește-Te la noi, Doamne,
În taină, clipă de clipă!
Uneori existența e crudă
Alteori suntem trufași;
Abia viața o să ne ajungă
Dacă nu ne-am avea vrăjmași!
Singurătatea e pururi aceea
Sfidată de cei sieși pătimași;
Se surpă irișii, cornea,
Privirea imploră... ultimii pași?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.