Când viorile tăcură (I)

Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzleţită pe strunele-nvechite
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-aşteaptă semne şi strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vioarele tăcură

Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea visurilor

Păunii verzi plecară în noaptea solitară
Cu strigăte de jale ca nota care trece
Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

Şi palidele trupuri de roze s-adunară
Pe marginea-n ruină încet să se aplece
Murind ca nişte albe columbe-n noaptea rece.
O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

Şi noaptea cea muiată în aurul de lună
Părea apoteoza fantastică şi vagă
Căzând pe frunţi de ceară în taina lor nebună.

Poeme dulci de vise, poeme de petale,
Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!
Departe trec păunii cu strigăte de jale.

sonet de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de lirism

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor
ning perseide peste câmpuri răzleţe
arcadele trupului se clatină uşor.

stelele iubirii veghează cu poveţe
înţelepciunea lor trece prin nor
când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

sub clar de lună se luminează feţe
inimile vibrează atinse de fior
poeţi şi filozofi trudesc să ne înveţe
că iubiri în lumină niciodată nu mor.

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru serile triste
O magnolie veche
O rochie de care nu ai nevoie
O carte de dialoguri
Între ceea ce vorbeşte
Şi ceea ce tace
Muguri moi face noaptea
În zorile albe

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate cuvintele triste, pronunţate sau scrise, cele mai triste sunt acestea: "S-ar fi putut întâmpla".

citat din John Whittier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepasare

Toamna lumii se-ncovoaie
Trist sub ştiri de cataclism
Toamna mea, încă vioaie
Pe sub paşi de pomi cu frunze
’Naintează mereu…
Vioi
Paşii mă poartă pe coarde întinse
Viorile triste
De teamă că le va plezni arcuşul
Suspină.
În grădină un greier hoinar
Iar a încurcat anotimpurile
Ce-i pasă lui că toamna mea e venit?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grevă la CFR

Plânge o mireasă solitară,
Pe peron, nefericita-i soartă:
Noaptea, trenul n-a intrat în gară,
Ci a tras discret pe linie moartă!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianistul

În aşteptare,

viorile din orchestră dansau.

Vibrau.

Degetele începură să mângâie
clapele vechi şi lucioase.

Muzica era viaţa lui ~ clasică.

În jur, oamenii tăcuţi
păreau a fi statui de ceară.

El se ascundea, de fapt,
într-un univers nevăzut.

Începu să semene tot mai mult
cu un vulcan aprins
printre notele ce explodau fierbinţi
şi inundau liniştea.

Era o mare învolburată de sentimente
cu valuri care izbeau ţărmul~
val de aplauze
şi iubire neţărmurită;
vibraţie şi sunet
pentru un nou echilibru.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piano

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri..

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta nostalgie peste frunze
De parcă plouă doar cu nostalgii
Şi nopţile sunt triste, fără muze,
Şi zilele sunt triste, fără bucurii.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste sunt lacrimile toate, dar cele mai triste sunt cele de umilinţă şi de neputinţă nevinovată.

citat celebru din Vasile Băncilă
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e ca un pian: clapele albe sunt momentele fericite; clapele negre sunt momentele triste, dar reţine că ambele clape sunt folosite pentru a da o muzică suavă.

citat din Bartolomeo Cristofori
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spam

amurg.
soarele e un ou spart lăbărţându-se pe asfalt.
am schimbat azi trei ploi
şi niciuna nu mi s-a potrivit.
clipa îmi balansează pe pleoapa violetă
ea îmi biciuie tigrul care fumegă şi mă înconjoară de opt ori.
în noaptea asta nu voi dormi acasă
(în patul din lemn de cireş sprinţar
cu saltea antialergică, antiţânţari,
antiglonţ, antisomn, antitot)
voi căuta luna printre templele din Khajuraho
şi o voi include între ghilimelele unei declaraţii
de dragoste carnale, poetice şi nemiloase
pe care însă nu o vei găsi dimineaţă,
va fi
alături de promoţii şi alte oferte triste
în spam.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondo de noapte

Clape albe, clape negre,
Tresăriri nervoase de pian
Suflet uitat pe un teren viran,
Des bântuit de tenebre

Clape negre, clape albe,
Înlănţuire-n pas de dans
Coapse topite în balans
Impotriviri de formă, slabe

Albe clape, negre clape,
Rondo sostenuto, crud,
Statuie de şisturi-nud
Iubita, scăldată de ape

Negre clape, albe clape,
Îngemănate-n vag andante
O fi rai? Sau iad(de Dante)?
Nu rupe vraja. Stă-mi aproape...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta o catirincă

Cânta o catirincă în colţul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Şi fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.

Erau iubiri străbune şi parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de ţintirim.
Aşa purtăm cu toţii neştiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru şi totuşi îl trăim.

Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu şi banal,
Ce-l auzim în stradă şi-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopţi târzii de bal.

Aşa purtând povara, mi-am împărţit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet şi l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.

. |

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume fără Dumnezeu

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele nopţii

Când umbrele serii coboară uşor
şi noaptea în zvon se preface,
a zilei căldură, ca pasărea-n zbor,
dispare ca norul ce tace.
Ce forfotă moare prin lunci şi zăvoi,
izvorul se-opreşte şi zace
de dorul că zarva s-o pierde-n puhoi
şi totu-n tăcere s-o face.

Îndată se-aude un cor de brotaci
şi liniştea nopţii o curmă,
se-ntrec la cântare ca nişte ortaci
cu graba ce-i mână din urmă,
iar greierii, mari pişicheri îndrăzneţi,
viorile îşi acordează,
prin iarbă ei sunt cei mai buni cântăreţi
şi tot simfonie brodează.

Mii felinare licuricii aprind,
feerică noapte de vară,
nostalgice clipe de dor mă cuprind
şi-aş vrea să mă-ntorc iar la ţară.
Ca păsări ce sunete stranii mai scot
şi-n noapte îşi cheamă perechea,
atât de cuprins de mister mă socot
de tot ce-mi vrăjeşte urechea.

Iar falnica Lună, mister necuprins,
îmi toarnă în suflet doar pace,
c-un zâmbet târziu, jinduind necuprins,
la tine curând m-oi întoarce.
Că suflete tandre ca ale noastre
nicicând pe Pământ nu s-or naşte,
Luceferi ce zboară ca nişte astre
luci-vor ca-n ziua de Paşte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!