Pianistul

În aşteptare,

viorile din orchestră dansau.

Vibrau.

Degetele începură să mângâie
clapele vechi şi lucioase.

Muzica era viaţa lui ~ clasică.

În jur, oamenii tăcuţi
păreau a fi statui de ceară.

El se ascundea, de fapt,
într-un univers nevăzut.

Începu să semene tot mai mult
cu un vulcan aprins
printre notele ce explodau fierbinţi
şi inundau liniştea.

Era o mare învolburată de sentimente
cu valuri care izbeau ţărmul~
val de aplauze
şi iubire neţărmurită;
vibraţie şi sunet
pentru un nou echilibru.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţie

Privirea mea decupează norii
de pe cer. Privirea mea devine
expresivă pentru tine. Norii
sunt gândurile tale, având
polaritatea iubirii. Această
iubire a noastră este, de fapt,
o 'dulce sclavie'. Căutăm
curcubeul de vise, cautăm
culoarea fericirii. Câteodată
obosesc atât de mult lângă
tine, printre meandrele sufletului
tău! Atât de mult obosesc, încât
îmi vine să plâng. Vibraţia glasului
tău devine lacrimă în zori. Atunci
iubirea pare că explodează în noi,
precum soarele pe cer. Aştept ca
Divinul să se aşeze frumos acolo,
în profunzimea sufletului şi să curgă
strălucind, precum apa curge pe pietre.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curba

Simt vibratia strigatului tau
Simt privirea ta, care atinge vibratia, curband timpul.

Simt aceasta atingere,

Care da sens curbei.

O curba sigmoida....

Cred ca daca aerul s-ar comprima excesiv, ar putea naste acel unic sunet....

Pana cand sclipirea din ochi ar tremura firul ierbii....

Alunecand pe genele curbate...

Tu te-ai inchide in tine, tot mai adanc si mai adanc,

Pana cand ai deveni curba in sine.

Iubirea ar atinge acel echilibru instabil...

Un nor gri s-ar forma in aerul atat de incalzit de soare...
Iar sufletele noastre ar forma o sfera, in care ne-am ascunde gandurile....

Nu as mai putea tine in loc secundele..

Ele mi-ar aluneca printre degete,

Degetele mele curbate in rugaciune...

Corali si scoici
Ar ramane incrustati in orizontul marin...

Cunoasterea
Ar ramane incrustata in orizontul campului visual...

Cunoaşterea ar deveni doar un transfer ideatic de concepte...

Ea ar infiora intregul univers..

Ne-am putea trezi pentru a renaste...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionete ţipând

Ochi crispaţi de frică,
Această frică paralizantă în faţa ploii de gloanţe,
Gloanţe ale cruzimii, cruzime care trebuie hrănită
Cu victime,
Aceste inocente victime ale urii,
Această ură îngrozitoare, care este alimentată cu dragoste
Atât de similară cu
Plăcerea care vine prin durere,
Această durere extremă, care dă frumuseţe nebuniei,
Această nebunie rotundă ca un roz-roşu rece hidratat,
Un roz-roşu ca o peteşie in edemaţierea gigantică Quincke
Însoţită de o respiraţie rece, zgomotoasă şi şuierătoare
Ca şi cum ai horcăi în timp ce cânţi un cântec,
Un cântec de dragoste pentru un dans al morţii,
O moarte dureroasă pentru marionete fierbinţi,
Păpuşi frumoase devenind manechine reci de ceară,
Manechine disperate, ţipând în ploaia lor roşie,
Ploaia de sentimente,
Sentimente roşii colorând momentele lor triste,
Momente reci pentru focuri de iarnă
În peştera umbrelor.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul farului

ultimul paznic de far
ca o numărătoare inversă
îşi adună secundele din valuri
pianista mângâie clapele
într-un ultim vals al iubirii
cad ploile
păzitorul farului
cu un buchet de scoici
o iubeşte pentru ultima oară
într-un vis

şi totuşi eşti atât de frumoasă
că soarele bate metanii în răsăritul lui
pe valuri
când te vede

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Adrian Păunescu - in memoriam

În noaptea primăverii chitarele cântau,
Le cerea cuvântul pentru cuvânt.
Necuvintele se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau şi deveneau pământ.

În noaptea verii chitarele strigau,
Din ele izvora iubire pentru iubire.
Durerile se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau, devenind amintire.

În noaptea toamnei chitarele plângeau,
Flacără din flacără în sine iluminând.
Se dizolvau cenzurile, se vizualizau
Cuvântul din cuvânt şi găndul din gănd.

În noaptea iernii corzile vibrau
Poezia în cântec, cântecu-n poezie.
Se dizolvau în noi şi generau
Fiori în suflet pentru veşnicie.

În noaptea vieţii adevărurile plângeau,
Cu degete-n "V" Adrian Păunescu le recita,
Se dizolvau vechi mentalităţi şi dispăreau,
Pentru o lume nouă ce-ar putea exista.

În noaptea morţii amintirile strigau,
Cu degete-n "V" Adrian însa tăcea,
Se dizolva ura toată, oamenii plângeau,
Ştiind că un neam fără suflet n-ar exista.

În noaptea eternităţii oamenii visau,
Cu degete-n "V" Păunescu definitiv pleca.
Se dizolvau evidenţe, oamenii gândeau,
Ştiind că un neam fără poezie n-ar exista.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viorile tăcură (I)

Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzleţită pe strunele-nvechite
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-aşteaptă semne şi strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se
adumbrea, sub o geană de nor.
Printre lacrimi şi flori, zâmbetul tău

devenea doar tristeţe şi dor. Doar
tu erai îmbrăţişarea şi numai iubire
erai tu. Între mine şi Iisus deveneai
depărtarea, pe drumul iubirii şi pentru

iubire. De jos în sus, ploua cu durere.
De sus în jos, ploua cu lumină. Chiar
am reuşit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne, cât erai de frumos!

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de veghe

Privirea ta taioasa
Impiedica gandul meu
Dureros
Sa se transforme
In lacrimi.
Stiu,
Cuvintele tale,
Nerostite inca,
Stau stranse
In cerul gurii.
Eu le cunosc pe toate.
Si numai degetele,
Cu care ma mangai,
Parca,
Poarta in ele
Fiorul despartirii.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care tu o ţii acum în mână, la nivelul său de bază, este o vibraţie - un sunet. Deci, orice formă de creaţie, la nivelul său cel mai apropiat de Oceanul Esenţei, este un sunet, iar sunetul este o manifestare al unui semnal intangibil al Nevăzutului. Aşadar, în termeni artistici - dar foarte practici - putem spune că întregul Univers este o melodie - Melodia Creaţiei. Vibraţiile formează particulele subatomice, aceste particule formează atomii, atomii devin molecule, iar moleculele aranjează forma finală a unei creaţii văzute. Şi toate acestea au loc prin rezonanţă de frecvenţă, în care o vibraţie se uneşte cu o altă vibraţie asemănătoare, în numele procesului de creaţie.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa oglinzilor

Oglinzi întru lumină vie,
Un univers cu flori şi vis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Etern, o clipă-n paradis.
Un albatros dansând pe cer –
O pasăre de foc şi ceară,
Cu aripi frânte în echer,
În valuri pregătit să moară.

Oglinzi întru lumină vie...
Ne cheamă viaţa la altar,
În rugăciuni şi reverie,
Să fiu tămâie şi amnar.
Reflexia, în noi, deodată,
Ne naşte puri, ne naşte noi.
Ne fie viaţa minunată!
Fi-i-vom frunze-n pomii goi...

Un univers de ploi şi vis,
Cristaluri şi sidef, iubire,
Ninge sub floare de cais
Şi tuturor ne dă de ştire
Că treceri ne-au descumpănit...
Clepsidra parcă-i spartă-n două
Şi toţi cei care ne-au iubit,
Pier precum boabele de rouă.

Viaţa – un cânt, o poezie,
Cupa în care valuri pier,
Şampania – vulcan, oceanul,
Alesul vieţii giuvaer.
Viaţa – o mare sărbătoare,
Firescul relativ şi grav,
Altar lăsat spre închinare
Acelui timp uitat, concav...

Etern, o viaţă-n paradis,
Cu îngeri chipul oglindindu-şi
În blândul, argintatul vis...
Cât pământenii risipindu-şi
Şi ierni şi stele, troienind,
În gând purtând albe morminte,
Îşi lasă sufletul pierind
Şi se întorc spre cer, cuminte...

Un albatros dansând pe cer –
Îmbrăţişare cu neantul,
Fântâni de vis plesnind de ger,
Ducându-şi zborul spre înaltul
Atâtor gheizere de plâns
Spre care transcendent ne cheamă,
Suav, ca ultimul surâs,
Un ciob pe cerul de aramă.

O pasăre de foc şi ceară,
Pe cerul putred şi convex,
Pătând pământu-n fapt de seară,
În spaţiul cast şi retrovers.
Ninsori pe cerul de oglindă,
Ninsori ascunse în fântâni,
Oglinzi sub pâinea aburindă,
Pierind în cioburi de furtuni.

Cu aripi frânte în echer,
Oglindă sângerândă-n noapte,
Se risipeşte în eter,
În vise de uitare sparte.
Oglinzi în fulgerări de cânt,
Oglinzi-speranţe... La altar,
Prin jurăminte şi cuvânt,
Ni se oferă iar în dar.

În valuri pregătit să moară,
În singurul poem-mormânt,
Cuvânt, spre fiecare seară,
A mai lăsat un jurământ.
Oricât de-nalt vă fie zborul,
E timpul a muri odată.
Şi prea departe-i ajutorul,
Iar moarte-i crudă, nu te iartă...

În valuri pregătit să moară,
Cu aripi frânte în echer,
O pasăre de foc şi ceară –
Un albatros dansând pe cer...
Etern, o clipă-n paradis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Un univers de flori şi vis,
Oglinzi întru lumină vie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notele au căzut de pe portative, lăsând în urma lor doar linii suspendate, fără nicio noimă şi fără nicio semnificaţie. Trompetele şi flautele îngheţară, iar violoniştii rămaseră cu arcuşurile înţepenite în aer. Dirijorul însă, transfigurat, continuă să agite bagheta magică prin aerul cald şi rarefiat, generând o muzică ciudată, cu rezonanţe nepământene, până când notele, vrăjite, se căţărară înapoi, pe linii, trompetele şi flautele reveniră la viaţă, iar arcuşurile începură să alunece pe corzile viorilor... Melomanii se ridicară cu toţii în picioare, tăcuţi, în vreme ce muzica îi învăluia din toate direcţiile, egală, acaparatoare, nemiloasă...!

Mihail Mataringa (7 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru verde

Atât de verde e marea ochilor tăi mult prea trişti,
Şi-atât de săraţi sunt ochii tăi în mareea mării,
Că-mi trezesc în sufletu-mi trist un noian de nelinişti,
Mă fac să renunţ înc-odată la gândul plecării.

Mult mai de preţ ca gândul este-n noi iubirea vieţii,
Mult mai de preţ ca iubirea e verdele lăcrimând,
Mult mai de preţ ca lacrima-i verdele frumuseţii,
Mult mai de preţ pentru mine e viaţa ta şi-al tău gând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta ceva divin la pianul meu dezacordat

Degetele tale ar putea
Face ca aceste clape vechi
Şi acest pian dezacordat
Să sune melodios.
Acest pian dezacordat
Este însăşi iubirea,
Este iubirea noastră.
Nu ştiu de ce
Dar de fiecare dată
Coarda em
Vibrează sunetul până plezneşte.
Mereu acelaşi sunet
Plezneşte.
E o crăpătură veche
Cu o muzicalitate aparte.
Privirea ta devine verdele
Da, verdele,
O privire ţintă pe această crăpătură-bici.
Degetul tau are o mişcare precisă
Pe clapa pianului
Făcând sunetul să devină dulce,
Încătuşând realitatea
Ca să nu dispară.
Tu eşti încă dragostea mea
Deşi, uneori,
Eu pierd noţiunea iubirii.
Tu şi pianul pe care ţi l-ai dorit atât
Sunteţi împotriva mea.

Ştii că nu voi fi niciodată acolo,
Deşi, cu mult timp în urmă,
Am jurat să fiu acolo.
Durerea mea pură,
Uneori,
Reacutizează iubirea
Si voinţa mea fermă
De a mă menţine neschimbată
În această durere.
Este o modalitate de a salva acest sentiment.
Atâţia ani,
Ochii tăi verzi au privit spre un alt cer,
În încercarea ta de a te adapta
Acolo,
În setea ta de libertate.

Se pare că libertatea fără iubire
Devine posibilă,
Dar iubirea fără libertate
Devine o iubire imposibilă.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lelianei...

Este o fire expansivă din punct de vedere sentimental,
Căci sentimentele evadează din ea
Într-un vulcan de cuvinte ce ne mângâie,
Scurgându-se în noi, în fiecare,
Cu mărinimie şi har – Leliana.
Târziu a devenit vulcan, arzând
Liniştea compusă cu trudă.
Râuri de lavă se înalţă ca nişte trandafiri de lavă
Pe cerul durerii.
Prietenia se clatină şi... asudă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absenta cuvintelor

Dintii tai
Au stralucirea durerii.
Zambetul tau
Este atat de trist
In absenta cuvintelor....
Ochii tai
Fac sa devina transparenta
Rana din suflet,
Unde numai albul se coboara
Pentru iubire,
Albul incesibil,
Prin care intelegem ca
Doar prin iubire si durere
Putem deveni eterni....

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ştim despre sunet şi despre tonul muzical? Nu cu mult mai mult decât omul preistoric, care, urmându-şi o chemare lăuntrică spre libertate, îl descoperă prin căutări pline de har şi îl împrumută nepremeditat din univers. Sunetul este mişcare. Sunetul este vibraţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa Pură nu este Forţa prin care se manifestă Conştiinţa, pentru că, odată ce manifestarea începe, există un proces de creaţie, care duce automat la existenţa vibraţiei, iar Conştiinţa Pură nu are vibraţie, ci este Sursa vibraţiei. Aşadar, Esenţa nu este energie, ci Sursa energiei, pentru că energia este o creaţie. Esenţa este Sursa oricărei creaţii. Iar când Esenţa se manifestă, devine creaţie, iar creaţia este purtătoare de vibraţie. Deci, niciun sunet nu poate susţine existenţa Esenţei în Sine, pentru că orice formă de sunet există în lumea relativă, în timp ce Esenţa în Sine există în mod Absolut, fiind Liniştea Absolută în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!