Am descins de azi la mare

Am descins de azi la mare
La o mare care nu există
Câtă vreme mai persistă
Aderenţa la eroare

Cocoţat pe-un colţ de stâncă
Mă prefac că aştept corăbii
Şi trec prin zăngănit de săbii
Piraţii-n noaptea mea adâncă

Singur. Nimeni împrejur
Cale de-o leghe sau mai multe
Vin pescăruşii să asculte
Al catedralei ape, murmur

Şi mă bronzez. Am pielea arsă
La ţărm pierdutele iubiri
Făcând recurs la amintiri
Asupra mea se iar revarsă

Un vânt de senectute adie
Reconfortant pe deal şi luncă
Şi hăituit ca la poruncă
Mereu cu lipsuri la simbrie

Şi stau aşa înfipt pe scaun
Pun valurile să vibreze
Zvârlindu-se spre metereze
Pe care s-a urcat un claun

Mi-nchipui sarea de omăt
Pe harta vieţii cum transpare
Un punct de dincolo de zare
Din viitor spre îndărăt

Pe alţii poate îi intrigă
Improvizaţia această
Când nu fac parte din vreo castă
Dar au pretenţii la cvadrigă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O navă pe mare

o navă pe mare în pâcla spectrală
când lumea întreagă e gri

îşi ară drumul spre propriul destin
dincolo de umbrele plumburii

se-aude doar ecoul făcut de paşii
singurului om de pe covertă

care scrutează întunericul orb
căutând un ţărm o lumină incertă

nava pare-a fi ferm guvernată
iar cale de-întoarcere nu mai există

ceaţa e rece pe obrajii lui
şi griul întunecat persistă.

poezie de Barry Middleton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Şi pe-aceeaşi cale vor fugi în zare
Gânduri şi dorinţe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veşnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aş zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, feţe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul val

visam demult, odată
un vals în doi, noi doi
în seara aceea minunată
când te-am privit în ochi, o dată, pentru întâia dată
azi ţi-am adus iubito de pe mare
doar un cuvânt,
aşteptare...
se pierde în zare
de ce oare
trec timpuri, trec gânduri
prin ape tulburi se petrec
tu stai pe ţărm
aştepţi
un vânt, un val
ce poartă în larg
chemarea ta
el a venit şi a plecat
tu stai
o stâncă sfântă în vânt
aştepţi un val
sau poate pe cel drag
pe ţărm a mai rămas o lacrimă
a unui cuvânt pierdut în larg

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.
Să-mi pun fularul la gât,
Să urc muntele cu stâncă,
Să văd luna cum se culcă.

Dacă mai vreau să trăiesc încă,
Mai am încă o poruncă:
Să beau apă de sub stâncă,
Din munţi cu vale adâncă,
Să stau şi la umbră-n luncă.

Aşa, viaţa-mi va fi lungă.
Am timp să strâng bani în pungă.
Relele n-au să m-ajungă,
Greul vieţii se alungă,
Moartea să nu mă înfrângă.

Cu o gândire profundă
Omul de azi nu se-afundă.
Mintea nu îi e bolândă,
N-are nimic să ascundă,
Şi binele-n viaţă abundă.

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

am luat în braţe marea
valurile m-au aruncat în sus
de bucurie plâng şi-nmulţesc apa şi sarea
iubite, nu mă privi...
aruncă-te-n ea!

o plută vie trasă de curenţi spre larg
ploile ne taie respiraţia
ne şterg strâmbăturile triste
nu suntem zei
dar putem fi o zi

întinderea apei oglindă-i
norii se prefac în conduri
pescăruşii fac cercuri pe aceeaşi rază
în ce piesă suntem acum?

marea şi cerul decoruri
poate fi viaţa din mare un vis
sau poate
poate un înec

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca şi tine, vreau să zbor dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde şi-oraşe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.

poezie celebră de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siretul copilariei

Imensitatea gliei oprită stă sub ţărm
Tăiat de apa dură şi rece lasă semn,
Un piedestal pe care nu poate să mai urce
Şi umezeala apei spre luncă o aduce.

El poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Aruncă înspre maluri reziduuri putrezite,
Ce-au fost utile poate, dar nu mai sunt iubite.

Şiret el şerpuieşte şi îşi adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
El sapă pe sub maluri spre a-şi lua tributul,
Aduce cu el moartea, sfidând necunoscutul.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate -
Trec singur spre seară pe ape-ngheţate,
Când fâlfâie, pe lume, violetul.

Paloarea, mutismul minează-al meu piept
Pe satele ninse crai-nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare,
Şi-aştept în zăpadă... dar ce mai aştept?

Hau!... Hau!... depărtat sub stele-ngheţate...
În noaptea grozavă la cine voi bate?...
O, vis... o, libertate...
Hau!... Hau!... depărtat sub stele-ngheţate...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied rar

Palid, palid, palid,
Trec printre blesteme
În crâşmă e larmă,
Bulevardul geme,
Palid, palid, palid...

Ninge, ninge, ninge...
Îngeri cad din zare
Crivăţ dând alarmă,
Ce destrăbălare!
Ninge, ninge, ninge...

Roiuri, roiuri, roiuri...
Feţe zgribulite
Trec pe lângă mine –
Vor un ceai fierbinte,
Roiuri, roiuri, roiuri...

Murmur, murmur, murmur...
Pun de-o caterincă
Liceeni zburdalnici
Nu le zic nimică,
Murmur, murmur, murmur...

Sigur, sigur, sigur...
Mi se-nfundă drumul
Cui, mă rog, să-i pese!?
A murit nebunul,
Singur, singur, singur...

Palid, palid, palid...
Îngeri cad din zare
Uite cum mai ninge,
Ce destrăbălare!
Palid, palid, palid...

parodie de Constantin Ardeleanu, după George Bacovia
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram mai tânar

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineţii
care o bei la izvor de timp,
când rătăceşti prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.
Te aştept în gând curat
ascuns sub un val
la ţărm de mare,
să ne iubim până
la sfârşitul veacurilor.
Ca să mă recunoşti,
am prins un crin alb
în colţul inimii mele,
Pe frunte am pus chipul
tău aşa cum gândul meu
te ştie dincolo de
timpul care s-a ascuns în noi.
Nu sunt stăpânul timpului,
dar te invit să fii
roua dimineţilor mele.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul era aşezat în jurul portului în formă de semilună deschisă. Puteau fi vreo două sute de case, cuibărite la poalele muntelui ce cobora către ţărm. Pe coastă erau ogoare în terase şi drumuri nepietruite care duceau spre nord şi sud. Jos, malul era pavat cu piatră de râu, iar o rampă din piatră înainta de pe ţărm în mare. Un port bun, adăpostit, un dig de piatră, bărbaţi şi femei curăţând peşte şi făcând plase, o barcă de o formă nemaivăzută, care tocmai era construită în partea de nord. Insule, departe în mare, către este şi sud. Recifurile erau acolo, sau dincolo de orizont.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
Şi-n tot itinerariul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde-au lăsat şi ostrogoţii
Zigzaguri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii,
Pe care zeii le ascut.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
şi-n tot itinerarul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde şi-au lăsat şi ostrogoţii
Zig-zag-uri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii
Pe care zeii le ascut

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea ca o umbrelă

Băi frate, câtă minte! E de luat aminte,
Că tare-i merge bine! O ţine şi la mine
Şi, peste-o vreme, poate, mai dând un pic din coate,
Voi publica o carte. Să mor eu! Să n-am parte!

Că sunt şi legi utile ce scad treizeci de zile
Din anii de-nchisoare şi, nu că mă dau mare,
Cu-atâţia bani –purcoaie– pot umple o lădoaie
Cu cărţi -ce tura-vura!- să-mi poarte semnătura.

Şti'nţifice, măi, tată, de mare judecată,
Dar nu din aia care m-a dus la închisoare,
Că am crezut-o ţâncă, dar aia a fost stâncă
Şi n-a vrut să ia banu'. E mult de-atunci, e anu'.

Aşa că dau anunţul: "Scriu carte cu denunţul
Acelora pe care i-am uns pân' la cel mare"
Mai scriu şi de onorul de care scriitorul
Să aibă şi el parte, că-mi scrie... de departe.

Da ce aş sta în ploaie, când pot să am o claie
De cărţi, iar faimă, tată, destulă, fi'ndcă, iată
De-o vreme, cine scrie, chiar de e-n puşcărie,
E scriitor şi vinde, căci proşti sunt... cât cuprinde.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!