
Râul a secat
mi-e milă de mine
mi-e silă de toate
aș vrea să mă întorc,
dar nu se mai poate
speranțele arse,
noaptea dorm cu bufnițele din turlă
eu sunt nebunul care se ține de farse
și nopțile urlă
m-ați hrănit cu iluzii
că viața-i frumoasă și oamenii drepți
m-ați împins în pustiu
și acum mă mir singur
că mai sunt viu
râul a secat,
izvorul mai dăinuie oare?
cine le plânge pe cele
care nu mai ajung la mare?
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- citate de Ion Untaru despre noapte
- poezii despre somn
- citate de Ion Untaru despre somn
- poezii despre râuri
- poezii despre plâns
- citate de Ion Untaru despre plâns
- poezii despre nebunie
- citate de Ion Untaru despre nebunie
- poezii despre frumusețe
- citate de Ion Untaru despre frumusețe
- poezii despre bufnițe
Citate similare

Mi-e milă
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre stejari
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre prostie
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre iepuri
- poezii despre iarnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Părinților mei
Vă mulțumesc că m-ați născut,
Că m-ați iubit, că m-ați crescut,
Că-n viață voi m-ați îndrumat
Și că frumos m-ați educat!
poezie de George Budoi din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre mulțumire sau poezii despre creștere

Maria Sinești: Uneori nu ma mai înțeleg nici eu. Sunt clipe în viața mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheață un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viața mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două ființe: una josnică, mărginită și lașă... Of! Mi-e scârbă de tot și totuși există în mine o ființă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!
replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate de Camil Petrescu despre viață, citate despre plâns, citate despre picioare, citate de Camil Petrescu despre picioare, citate despre lașitate, citate despre gheață, citate despre existență, citate de Camil Petrescu despre existență sau citate despre Maria
Iluzii
De ce exista iluzii
Si de ce sunt oameni care cu iluzii se intretin?
De ce unii nu vor sa inteleaga
Ca viata construita pe iluzii e doar un chin
De ce mi-e frica ca e posibil sa ma aflu
Printre acei ce cu iluzii se hranesc
De ce sunt unele momente
Ce nu mai reusesc sa le depasesc?
Oare de ce mi-e greu sa-ti spun cat te... iubesc..
*
Am incercat de multe ori s-alung ce simt..
Insa iluziile imi reapar
Imi este frica... nu vreau sa mint
M-am saturat de gustul cel amar...
Oare de ce exista iluzii?
Si de ce sunt oameni care cu iluzii se hranesc..
De mai vad o singura iluzie
Voi simti ca innebunesc...
*
Iluzia... creeaza dependenta
Iluzia.. e doar un chin de care nu mai scapi
E ca si cum ai fi intr-o cutie
In care.. oricât ai vrea... nu mai incapi
De ce mi-e frica oare de iluzii?
De ce mi-e teama sa-ti vorbesc?
Iluzia... egal cu suferinta si durerea
Ceva ce nu mai pot sa stapânesc...
Asa ca... alearga tu, iubire!
Si fugi, si de iluzii sper sa scapi!
Alearga, fugi si te salveaza..
Gaseste un suflet in care sa incapi
Unde sa primesti iubire si nu iluzii amenintate
Gaseste un suflet fara sentimente furate..........
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vorbire, poezii despre suflet, poezii despre posibilitate, poezii despre minciună, poezii despre existență sau poezii despre durere
Mi-e silă
Mi-e silă de scena noastră politică,
Instituții perverse c-o mină satirică
Ce au grijă de mersul țării, oricând,
Și te penetrează adânc și râzând.
Mi-e silă groaznică de televiziuni,
Care manipulează lumea cu minciuni
Nu au bun simț, nici repere morale,
Vor doar audiență și multe parale.
Mi-e silă de preoți, școli și spitale,
De mahalalele astea prea murdare,
Mi-e silă, prea silă de oamenii toți,
Cei ce se cred stapâni și mafioți.
Mi-e silă de bastonul unui jandarm
Ce intâi te bate și te invită la calm,
Mi-e silă de BMW-urile astea 'top class',
Din care te privește superior un gras.
Mi-e silă de puștoaicele prea harfiste,
Ce-acum devin doamne din foste guriste
Mi-e silă de baieții ăștia "bruneți",
Ce fură seifuri cu tot cu "sticleți".
Mi-e silă de combinații, asfaltul lipsă,
Ce n-a fost schimbat de la eclipsă
Mi-e silă de padurile goale, pământul plat,
De cel fără vină, ce-i și el vinovat.
Cu toate astea încă mai sper,
Poporul ăsta să aibă caracter
Peste o sută sau o mie de ani,
Dar atunci sigur vom fi germani.
poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre țări, poezii despre școală, poezii despre televiziune, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre politică, poezii despre nevinovăție sau poezii despre moralitate

Nu
Nu pătrundeți în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreți voi să fiți...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-ați înșelat, m-ați mințit, m-ați rănit!
Nu știți să iubiți!
Vedeți viermi cum, credincioși, aleargă pe trupul meu?
Și se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-și trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Același Dumnezeu ne știe durerea...
Și foamea... și lacrima...
Așa cum știe că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion și-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele
Un titlu absent.
Nu mă judecați pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... își plânge menirea
... și doare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre viermi, poezii despre sânge, poezii despre stele sau poezii despre pescuit
M-ați mințit, m-ați sfidat, m-ați înșelat, vă mulțumesc că de Dumnezeu m-ați apropiat și de rău m-am depărtat.
Valeria Mahok (17 aprilie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre mulțumire sau citate despre Dumnezeu

Păsările argintii
valurile pare-mi-se
cercul de speranțe curmă
după care vin în urmă
goale, nopțile de vise
și mă uit, nimic în jur
decât numai file arse
neputința unei farse
și o teamă de sperjur
cine ești, de unde vii
furtul lumii de iluzii
vremea când părăsesc duzii
păsările argintii
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare
M-ați iubit, m-ați învățat, m-ați prevenit și pentru un viitor binecuvântat m-ați pregătit.
Valeria Mahok (20 iulie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre viitor sau citate despre iubire
M-ați iubit, m-ați urât, m-ați criticat, vă mulțumesc că m-ați inspirat.
Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Surf pe o placă stricată prinsă de val
acum că m-ați cunoscut în neliniștea mea,
vreau să-mi spuneți cine sunt.
eu o să dansez pe balustrada imperiilor,
fraierilor care n-ați văzut pacea.
cută cu rid, balansul mă înviorează
așa cum a fost poporul meu.
Da! poporul meu a dispărut în mine
ca un ou de pe un pui. Dansez,
ritmuri rupte din vinil,
melodii sinistre despre apocalipsă.
acum că m-ați cunoscut, liniștiți-vă,
e doar o altă realitate virtuală.
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre realitate, poezii despre pace, poezii despre muzică, poezii despre dans sau poezii despre Apocalipsă
Și dacă nu m-ați învățat să dorm
am crezut de cuviință
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voștri, orbilor
care m-ați ținut strâns de mână
până când am învățat să înțeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
și n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
și femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
și dacă nu m-ați învățat să dorm
v-am ținut grijile în brațe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
și-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât ușorul
ce-ți ridică sufletul spre cer
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre ochi, poezii despre gânduri, poezii despre femei sau poezii despre degete

Declin opalin
Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine ești...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea ferești.
Prin tine, o urmă-i lăsată
De pașii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.
Și luna mi-e soră de sânge,
Și vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.
Și pactul cu noaptea l-aș face,
Să știu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Și rodul din noi va plesni.
Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine și-n noi
Și noaptea mi-e soră de seară,
Și vântul mi-e frate de ploi.
Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre seară, poezii despre ploaie sau poezii despre plajă
Lacrimi sărate
Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil
Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...
Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?
Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...
Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici
Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...
Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult
De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul pentru noi! vine.
Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...
Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...
Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...
Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...
poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tristețe sau poezii despre mâini
Mi-e dor!
Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate și împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...
Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi și dragostea
Mi-e dor s-ascult în șoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.
Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână și nuci în buzunar
Să mă aștepți în poartă, iar eu să-ți spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.
Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Și-aș vrea ca timpul să-l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriți,
Mi-e dor de seara primelor dorinți.
poezie de Stefan Băiatu (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan Băiatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre jocuri, poezii despre infinit, poezii despre flori sau poezii despre filatelie

Acasă
Fântânile de-a casă au secat
Casele mâncate de timp și cari cad
Pustiul strigă pe străzile din sat
Pentru că eu
Mi-am luat sacul în spate și-am plecat!
Mi-e dor de tine, țara mea
Mi-e dor de ulița pe care mă jucam
Copii mei nu știu, unde m-am născut
Iar eu acum ca să mă întorc
sunt prea bătrân!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2020)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre patrie, poezii despre bătrânețe sau poezii despre acasă
Dorul meu sunt eu
Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și mă opresc în loc, am lacrimi în privit.
M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.
Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit mă simt un mare prost!
Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?
Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că mă iubește.
Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.
Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, și mult să te iubesc.
Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?
Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.
Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.
M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, să fie sărutată.
Și te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Ființă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.
poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre dorințe, poezii despre dor, poezii despre văi sau poezii despre trecut

Cine sunt
Cine sunt?
Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerșește la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.
Cine sunt?
Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?
Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orișicare,
Care se naște și moare.
Cine sunt eu oare?
poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre crucificare, poezii despre cruce, poezii despre creștinism, poezii despre cerșetorie, poezii despre bucurie sau poezii despre Soare
M-ați vândut aseară pe ascuns
În lumea aceasta plină de minciuni,
Nu v-a păsat o clipă, prieteni buni,
Loialitatea mea n-a fost de-ajuns
Și m-ați vândut aseară pe ascuns.
Ajunși cu orice preț în ierarhie,
Ați pus la cale-o cruntă mârșăvie
Și în întunericul de nepătruns,
Voi m-ați vândut aseară pe ascuns.
Am luptat alături, n-am privit cu ură,
N-am fost arogant, ori fără măsură,
V-am fost aproape, însă ca răspuns,
M-ați vândut aseară pe ascuns.
Continui să lupt, asta mi-e deviza,
Deja-i dimineață, îmi priește briza,
O secundă-am fost în inimă străpuns,
Când m-ați vândut aseară pe ascuns.
poezie de Alex Dospian (aprilie 2014)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre prietenie, poezii despre dimineață sau poezii despre briză
Clar de lună
mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut
mi-e dor de nopțile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răgușită
atunci încercam să-ți mărturisesc...
cu vocea răgușită ți-am spus că TE IUBESC...
sub stelele ce strălucesc ușor
mă așez acum de unul singur...
îți simt parfumul puternic plutitor,
ce amețește ale mele gânduri
dar văd ceva ce mă orbește
sunt ochișorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea liniște sunt... EI...
poezie de Marius Ionuț Păscălin
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre început, poezii despre voce sau poezii despre lumină