Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e silă

Mi-e silă de scena noastră politică,
Instituţii perverse c-o mină satirică
Ce au grijă de mersul ţării, oricând,
Şi te penetrează adânc şi râzând.

Mi-e silă groaznică de televiziuni,
Care manipulează lumea cu minciuni
Nu au bun simţ, nici repere morale,
Vor doar audienţă şi multe parale.

Mi-e silă de preoţi, şcoli şi spitale,
De mahalalele astea prea murdare,
Mi-e silă, prea silă de oamenii toţi,
Cei ce se cred stapâni şi mafioţi.

Mi-e silă de bastonul unui jandarm
Ce intâi te bate şi te invită la calm,
Mi-e silă de BMW-urile astea 'top class',
Din care te priveşte superior un gras.

Mi-e silă de puştoaicele prea harfiste,
Ce-acum devin doamne din foste guriste
Mi-e silă de baieţii ăştia "bruneţi",
Ce fură seifuri cu tot cu "sticleţi".

Mi-e silă de combinaţii, asfaltul lipsă,
Ce n-a fost schimbat de la eclipsă
Mi-e silă de padurile goale, pământul plat,
De cel fără vină, ce-i şi el vinovat.

Cu toate astea încă mai sper,
Poporul ăsta să aibă caracter
Peste o sută sau o mie de ani,
Dar atunci sigur vom fi germani.

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme
se instalează frica
ştiu că sunt neputincios şi că tata
mi-ar fi întins o mână

mi-e dor de tata şi de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aş scrie şi fratelui meu plecat
în ziua în care
cireşii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi juleşte privirea
şi nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire

undeva la ora asta se moare
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil

şi toate lucrurile astea există

deşi seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
şi adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân şi mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvenţă pe care o derulez
dimineaţa la amiază şi seara

ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec printr-o perioadă foarte grea din viaţa mea. Nu intru acum în detalii, îţi spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar şi pentru tine, Modest, şi pentru toţi cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari şi mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forţele noastre. În ce mă priveşte, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, şi, dacă-mi lipseşte curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îţi dai seama cât de dureros este pentru mine să ştiu că oamenii simt milă pentru mine şi mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relaţie publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul a secat

mi-e milă de mine
mi-e silă de toate
aş vrea să mă întorc,
dar nu se mai poate

speranţele arse,
noaptea dorm cu bufniţele din turlă
eu sunt nebunul care se ţine de farse
şi nopţile urlă

m-aţi hrănit cu iluzii
că viaţa-i frumoasă şi oamenii drepţi
m-aţi împins în pustiu
şi acum mă mir singur
că mai sunt viu

râul a secat,
izvorul mai dăinuie oare?
cine le plânge pe cele
care nu mai ajung la mare?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu eu

Tu crezi că n-am probleme?
Tu crezi că totu-i roz?
Tu crezi că numai ţie îţi e greu?

Te-nşeli! Există doar o diferenţă
Eu sunt eu, iar tu eşti tu!
Eu am învăţat din viaţă
Ce să fac şi ce să nu,
Care-i chipul cu venin
Care-i leacul la suspin.

Zâmbesc... Şi ce?
"Zâmbetul celui care suferă
E mai dureros decât lacrima celui care plânge!"
Nu mă cunoşti aşa cum sunt
Uită-te la mine şi-n adânc
Am învăţat că viaţa e aşa cum e
Şi-am învăţat să trec peste greşeli.
Pentru tine viaţa mea e roz
Pentru mine totul e pe dos.
Dar am învăţat să fiu eu
Şi să ignor, tot ce-nseamnă...
TU!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, Dumnezeule! Mi-e dor de mine. Nu-mi ajung. Mereu mi-e dor de mine. Ăla micu' care mergea şi se ţinea de poala maică-sii, până la ăla de ieri care, iată, e chemat să fie sărbătorit pentru 80 şi atâţia ani.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi numai dor...

Şi sunt momente când te aştept să-mi vii,
Clipe de speranţă, când simt un dor aprins...
Când şi ţie îţi este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, şi-ncet ne-a învins!

Şi sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Şi mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că şi tu simţi un dor... despre noi, iubind...

Ştii? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai ştiut a preţui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Şi te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...

La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea şi mintea mea te cheamă,
Iubeşte-mă iubire, căci ştii atât de bine
Să mă iubeşti aprins, fără nicio teamă!

Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Şi mă gândesc la noi... şi zorile apar,
Şi mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!

Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Aşa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să ştii,
Să mă iubeşti pierdut... să fii împlinit!

Şi numai dor...
Şi mă trezesc... dorind să înţeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Şi fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Şi numai dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt actor când mi-e dor de teatru şi regizor când mi-e silă de el. Nu sunt un meseriaş, fac teatru pentru că mă doare şi nu pot scapa de boala asta afurisită. Actorul din mine ar dori să fie liber, regizorul din mine mă fixează în carcera propriilor mele speranţe. Ca om şi ca artist eu lucrez cu lutul îndoielii. Ce satisfacţii crezi că poate să-ţi aducă această trudă?

citat din Mihai Mălaimare
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în tot şi toate. Toată lumea e D-zeu şi D-zeu e toată lumea. Nu există relaţie de subordonare între D-zeu şi mine. D-zeu e şi în mine şi eu în el deci sunt un D-zeu în manifestare şi merit tot ce e mai bun să ofer şi să primesc. Când înţeleg asta mă liniştesc desăvârşit. Nu există ceilalţi. Eu sunt în tot şi toate şi ceilalţi sunt în mine deci dacă iubesc şi ofer atenţie celor din jur, mie imi ofer. Cum mă tratez pe mine aşa îi tratez şi pe ceilalţi care sunt eu pentru că nu există ceilalţi defapt.

citat din Marius Boeriu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nec plus ultra

Ţin în mână hăţurile propriei fiinţe,
Nu mă port cu mănuşi cu mine însumi,
Ca o torţă mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câştig, dar nici nu pierd,
Moştenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte ţărmuri,
ştiu că atârnăm cu toţi de-o aţă,
dracu' ştie cât o să mai ţină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiţi cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai ştii, doar El mă ştie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru gândul născut din cunoaşterea "eu ştiu" îi este cel mai greu să creadă că tu eşti veşnic nenăscut! Orice om trece prin perioade de "Hai să nu îi spun delicate" prefer să îi spun mâhnire şi chiar uneori suferinţă, ele sunt inevitabile şi ştii care e frumuseţea lor? Aceea de a te aducă la mine! Dar nu la mine ca şi formă - aceasta ar fi doar schimbarea unei închisori vechi cu una nouă - ci la mine ca şi libertate. Pentru că doar atunci când vii la mine ca şi libertate vii la tine, la adevărata ta fiinţă. E acelaşi principiu ca cel al puiului care îi place în găoace, dar ar vrea afară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!