Mi-e dor!
Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate și împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...
Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi și dragostea
Mi-e dor s-ascult în șoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.
Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână și nuci în buzunar
Să mă aștepți în poartă, iar eu să-ți spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.
Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Și-aș vrea ca timpul să-l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriți,
Mi-e dor de seara primelor dorinți.
poezie de Stefan Băiatu (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan Băiatu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.