Emil Brumaru

Prezentare

Trăiam în bulion, trăiam în fructe,
În dulci latrine cu hârtii murdare,
În untdelemn duceam naive lupte,
Sticlele mele aveau dop de soare.

Iubeam păieanjeni fără ca să-mi pese,
Și lângă ziduri mirosul de var;
Pe tăvi dormeam alături de mari fese
De piersice roz-albe ce transpar.

Iar perna mea, ca laptele de moale,
Puf de cocor ce zboară-n ea avea.
Piperele cu rangurile sale
Vechi pretendent-au fost la nara mea.

Și pentru-a-mi fi stăpână și regină
Peste imperiul vast de lene calmă
În fața mea creștea ciuperca fină
Cu reverențe și cu spori în palmă.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opere III. Cersetorul de cafea" de Emil Brumaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -57.75- 43.99 lei.

Citate similare

În istoria lumii au existat numeroase imperii, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, care s-au prăbușit și au dispărut mai devreme sau mai târziu: Imperiul Ahemenid, Imperiul Akkadian, Imperiul Armean, Imperiul Asirian, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Avarilor, Imperiul Aztec, Imperiul Babilonian, Imperiul Neo-Babilonian, Imperiul Belgian, Imperiul Brazilian, Imperiul Britanic, Imperiul Bulgar, Imperiul Chinez (Qin, Han, Jin; Sui, Tang, Song, Yuan; Ming, Quing), Imperiul Danez, Imperiul Elamit, Imperiul Francez, Imperiul German, Imperiul Hindus, Imperiul Hun, Imperiul Incaș, Imperiul Italian, Imperiul Japonez, Imperiul Khmer, Imperiul Latin de Constantinopol, Imperiul Lydian, Imperiul Macedonean, Imperiul Maurya, Imperiul Maya, Imperiul Median, Imperiul Mexican, Imperiul Mongol, Imperiul Mogul, Imperiul Olandez, Imperiul Otoman, Imperiul Part, Imperiul Persan, Imperiul Portughez, Imperiul Roman, Imperiul Roman de Apus (de Vest), Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin, Sfântul Imperiu Roman, Imperiul Rus, Imperiul Sasanid, Imperiul Seleucid, Imperiul Spaniol, Imperiul Suedez, Imperiul Sumerian, Imperiul Timurid, Imperiul Urartru, Imperiul Vijayanagara ș. a. Și totuși, cel mai vechi și cel mai mare imperiu, cu cei mai mulți supuși, care nu are granițe, singurul care va dăinui veșnic, este Imperiul Prostiei.

în Dicționarul prostiei (29 mai 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Luminița Ignea

Trecutele vieți

trăiam cândva așa frumos,
îmi purtam sufletul pe dos,
bine-ndesat între bretele,
cu căptușeala la vedere.

trăiam cândva așa curat,
îmi țineam visele sub pat,
într-o valiză prăfuită
și viața îmi era tihnită.

trăiam cândva după bonton,
pe un altaz de roz bombon,
cu gândurile-ncopciate,
n-aveam iluzii, nici păcate.

trăiam cândva într-un sicriu;
apoi am început să scriu
și viața se așterne-n mine
ca mușchiul verde pe ruine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Și trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colț de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aș vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îți zâmbesc
să îmi zâmbești
să ne zâmbim

am fost odată nor și m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost ușor să duc în spate
și tunete
și fulgere
și dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiță
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
și trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Dulap

Dulap obscur, în tine arde-un înger
Îmbobocit pe râșniți de cafea
Visând piper rotund și zahăr cubic,
Fără să-ți știe taina nimenea.

Ouă adânci cu-amiezi sub coaja fină
Tu-ascunzi tăcut, miresme ce le ierți,
Dulci farfurii cu sufletul ca roza
De parfumat lângă mari pești inerți.

Dar la amurg cotloanele de umbră
Pline-s de spaima furilor gândaci!
Unde e cheia tandră și subțire
Spre-a rupe neputința-n care zaci?

Ca s-auzim cum pentru-ntâia oară
Cuțitele vorbesc de mărul acru
Și scos suav din căni miezul de apă
Să-ți tremure pe rafturi, dulap sacru.

poezie de din Dulapul îndrăgostit (1980)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Emil Brumaru

Cântec naiv

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Și în sufrageriile adânci
Să faci pe preșuri tumbe dulci cu mine?

M-aș milogi-n dulapuri vechi să-ți pui
Rochia moale și, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion și mentă glacială.

Iar către-amurg, făr-a mai ține minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!

poezie de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Dimitrie Anghel

Metamorfoză

Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă:
Eram și eu un crin ca dânșii, și-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.

Visând, trăiam cu ei acuma, și-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta șagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine și caldă inima și bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc și eu pământul.

Când făr' de veste-o mână pală, mișcându-și umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forțe necunoscute și fatale,
S-a-ntins vrăjmașă să mă frângă, — ș-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniștea odăii tale.

Muream din nou, dar când trudită făcându-ți brațele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu fața calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat ușor subt lună
În căutarea altei forme desăvârșite și eterne.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Dimitrie Anghel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -4.82- 3.99 lei.
Eugen Ilișiu

Stare de spirit

Am mătreață în sprâncene,
Și mi-e lene... da, ce lene!
Și să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... și nu pot...

Nu mă scarpin când mă mâncă,
Stau cu capu' într-o brâncă,
Nu pot sta nici în picioare,
Mi-e o lene de mă doare...

Ochii-abia îi țin în gene,
Lene mi-e să-mi fie lene,
Și să-nhaț un chilipir,
Lene mi-e și să respire...

Am mătreață în sprâncene,
Și mi-e lene... da, ce lene!
Și să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... rău de tot...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Scridon

Vinovăție

În zâmbetul din ochii tăi
Își face de cap neîncetat primăvara
Muzici răsună peste mări și văi
Chitara sună cel mai frumos, seara.

Parfumul tău e-n tot și toate
Pe pielea ta fină, prin părul tău moale
Simt cum lângă tine orice se poate
Și toate gândurile mele-ți dau târcoale.

Mă pierd cu pasiune în așteptări divine
Simt bucurii naive cum mă încolțesc
De fericirea ce ți se cuvine
Vreau cu iubire să mă-nvinovățesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

(Trăiam în tihnă rea)

Trăiam în tihna rea și de alean
- 'nălbit și alb mi-e sufletul și greu -
și dacă cineva era ocean
și-a fost - aceea sigur am fost eu.

O, temătorul meu înotător,
singur ai fi cedat - dacă eu, val -
gingaș și dezgustat și trecător
nu te-aș fi ridicat la mal.

Din tine dar ce-am săvârșit?
Cum de-am uitat în cazna-mi grea,
că pește-albastru-ai devenit,
crescut cu drag în apa mea!?

Și cum reiau în urma-mi, greu
și mările se plâng în cor:
O, tu, copile drag și-al meu,
o, iartă-mă, sărman odor!

poezie de , traducere de Petru Jaleș
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Gabriel Garcia Marquez

Uneori, în fața unei acuarele cu Veneția, nostalgia transforma în arome dulci de flori înmiresmate mirosul de mâl de fructe de mare putrezite pe canale.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de (1967)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chronicle of a Death Foretold" de Gabriel Garcia Marquez este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.00- 24.99 lei.
Viorel Muha

Zarul vieții

spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine

de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut

viața mă lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc că ești cu mine

poezie de (august 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare banală, ton ponderat

Distribuie

Rouă de iris

soarele bătea în verde
la umbră creștea un izvor
la stânga curgeau gândurile tale
limpezi
ca o ciocârlie
te împleteai lasciv în spirale
la orizont
palmele tale se făceau pâlnie
de dor
îmi strecurai dimineața
proaspătă
în rouă de iris

lumea încă nu își arăta fața
prin desiș

trăiam în zodia copacilor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existențe,
Mari și mici în universe
Pline de vise și dorințe
În multe alte multiverse!

Suntem ființe sau poate corpuri cerești,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povești,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieșit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinți,
Într-o lume plină de sfinți și regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur și arginți,
Sau poate nu ne lipsea nimic și n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două ființe,
În trupuri omenești atât de neînțelese;
Ne iubim cu inima și a două conștiințe
Și a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Și cât suflet tu ai pus
În mii dar și vieți eterne
În mușcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O așa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar și fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanței noastre în neștire
Și fericirea resimțită la fiecare revedere,
Oferă o speranța atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte și miere!
O nouă viață noi am scris cu întâmplări bune dar și rele,
Însă privește-ne pe noi acum trăind împreună vieți eterne!

Mă săruți și mă muști iar,
Mă înnebunești tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muști de buze acum, te strâng în brațe,
Îți simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele brațe!
Te pot privii a mea regina!

Ești acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Și totodată, iubita mea, îmi ești totul dar și artă
Aerul pur și veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparație cu viețile noastre trăite împreună eterne


Vieți, veacuri, veșnicii și eternități împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume și în galaxie sau univers chiar și pe Lună! Te iubesc!

poezie de din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-TeodorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel somnolent

Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic
Și simțirea-mi este calmă,
Totul mie-mi pare șic.

Chiar de-mi zice-ți vreo sudalmă,
Nici așa nu mă ridic...
Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic.

Capul mi-e-nfășat în șalmă,
Că așa dormeam de mic,
Ca să nu aud nimic
Că era afară valmă.

Ochii mi-au cazut în palmă.

rondel de (2017)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubitul meu este departe peste-oceane

Iubitul meu este departe peste-oceane,
Iubitul meu este departe peste șapte mări,
Iubitul meu este departe peste oceane,
Oh, aduceți-mi iubitul de dincolo de zări...

Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.

Azi-noapte cum dormeam pe perna mea,
În patul mai larg decât fără de nave-un port,
Azi-noapte cum dormeam pe perna mea
Am visat că iubitul meu e mort.

Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.


NB. Pentru auditie, Mitch Miller:

www. youtube. com/watch? v=Io9MPyXE2K0

cântec, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vouă, de 8 martie

Azi, în pragul bătrâneții,
Lira mea a obosit
Ca și focul tineretii
Când iubeam ca un smintit.

Ofeream comori întinse
Curcubeele și zarea
Si-n speranțe necuprinse
Mi-arătam încrâncenarea.
Ne hrăneam cu dulci himere
De atâtea ori și dăți
Și în clipe efemere
Noi trăiam eternității.

Făceam genele zăbrele
Ascuțindu-ne privirea
Și prin lacrime de stele
Noi vedeam nemărginirea.

Înșiram, plângând, mărgele,
Pe un fir de borangic
Și de câte ori castele
Ridicate din nimic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Cântec de pirat

Pirații de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Pirații de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deși nu erau toți de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Pirații de apă sălcie
Aveau trei butoaie cu rom.
Pirații de apă sălcie
Ziceau: "O să bem până vom
Vorbi un ciudat idiom".
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Pirații de apă sălcie
Aveau cel mai strașnic tutun.
Pirații de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Pirații de apă sălcie
Aveau și-o femeie cu ei.
Pirații de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Doina Bonescu

Risipă de timp

Ample discuții sterile...
O noapte întreagă mi-au luat,
Nicicând nu ai fost lângă mine,
Când vifor aveam de-nfruntat.

Eram dezbrăcată de toamnă,
În unghi de vedere stingher...
Cu inima-n palmă și calmă,
Tu... anotimpul cu ger.

Să mergem așa mai departe,
Risipă-i de timp, n-are rost.
Nicicând n-ai crezut în dreptate,
Nicicând, alături n-ai fost...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa grăit-a Zara...

Am părăsit ținutul și lacul cel tăcut,
Urcat-am sus, la munte pe drumul nebătut,
Trăiam din poezie și din seninul blue,
Trecut-au ani și secoli, trăiam ori, poate, nu.

Din poezie pură nici Dumnezeu n-ar fi
Mai mult decât o rimă la factorialul psi,
Poetul este vultur și șarpe totodat",
El este ANDROGINUL, femeie și bărbat.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook