Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar doua existente,
Mari si mici in universe
Pline de vise si dorinte
In multe alte multiverse!

Suntem fiinte sau poate corpuri ceresti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povesti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate traiam precum doua stele
Sau doar precum o simpla taina,
Poate eram doar praful iesit din ele,
Sau traiam doar precum doua firicele de lumina.

Sau poate traiam precum doi zei sau printi,
Intr-o lume plina de sfinti si regi.
Atat de frumos era totul, aveam doar aur si arginti,
Sau poate nu ne lipsea nimic si n-aveai cum sa negi!

Insa acum un lucru e clar traim precum doua fiinte,
In trupuri omenesti atat de neintelese;
Ne iubim cu inima si a doua constiinte
Si a doua suflete carora unul de celalalt sa le pese!

Acum veninul tau curge prin ale mele vene
Si cat suflet tu ai pus
In mii dar si vieti eterne
In muscatura de pe gatul meu, nu e de spus!

O asa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar si fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distantei noastre in nestire
Si fericirea resimtita la fiecare revedere,
Ofera o speranta atat de mare, totodata nebunie!

Resimt sarutul tau pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte si miere!
O noua viata noi am scris cu intamplari bune dar si rele,
Insa priveste-ne pe noi acum traind impreuna vieti eterne!

Ma saruti si ma musti iar,
Ma innebunesti tacut,
Veninul tau curge, il simt precum un aprins jar
Imi arde in vine, ma simt pierdut...

Iar ma musti de buze acum, te strang in brate,
Iti simt pielea ta cea fina,
Mangai trupul tau divin intre ale mele brate!
Te pot privii a mea regina!

Esti acum muza mea adevarata,
Portretul increidibil al veitii mele
Si totodata, iubita mea, imi esti totul dar si arta
Aerul pur si veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul in comparatie cu atingerile si saruturile tale din ale noastre nenumarate si nesfarsite impreuna vieti eterne!

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ca două pofte

suntem amândoi doar amândoi într-un colţ al încăperii
ca nişte unghiuri ascuţite îmbrăcate
sumar unul cu celălalt şi atât
suntem ca nişte mere coapte de sfârşitul verii

ca două pofte ca două gusturi aproape identice
ca o singură foame suntem
ca o muşcătura pe gât ca un strigăt
ca o dâră de sânge ca nişte unghii nestăpânite excentrice

ca o formulă matematică suntem ca o piramidă
ca o forţă gravitaţională ca o implozie
ca o lege a fizicii ca un emcepătrat
ca o descoperire ştiinţifică suntem ca o rocă subită

suntem ca Atlantida dinainte de a fi dispărut
ca un mit ca un foc irezistibil
ca o fatalitate plăcută suntem
ca frumoasa din pădurea adormită înainte şi după sărut

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite în doi

aşa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi desluşeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină

noaptea te evocam

acum nu mai înţeleg existenţa
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare

de cele mai multe ori
sinistră

acum îmi eşti prea mult
într-o viaţă din ce în ce mai puţină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci

am devenit
nişte accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicităţii
două păpuşi de porţelan ieftin
pe raftul aceluiaşi destin
într-un talcioc grotesc
de cartier

două entităţi
cu pretenţii neverosimile
de pereche

suntem două identităţi de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
şi mai ales
până când?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Je t'aime

nimic nu mai e ce a fost
sau a fost

nici dragostea

o bucată de pâine atât de proaspătă
şi mirosul ei cald

e destul
ori poate cam prea puţin
sau nimic
spune
este totuna să aprind un chibrit
?

ceea ce simt
picturi într-o expoziţie

sunt valurile plutind pe buzele tale
sau o chestie

te înţeleg
te simt
suntem acum
ca şi cum
doar noi... şi numai
noi doi

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putem şti ceea ce suntem, putem doar Fi ceea ce veşnic suntem. Tu nu eşti cognoscibilă pentru că nu ai fost născută vreodată! Doar îmbrăţişează vorbele mele şi te vei regăsi ca veşnică iubire şi neţărmurită Libertate! E atât de simplu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care merită cautat în această viaţă este Fericirea. dar adevărata fericire nu este exterioară ci ea este interioară. Adevărata Fericire înseamnă să ştim cine şi ce suntem noi? Altfel doar trăim viaţa minţii şi nu viaţa infinită care suntem noi. Fericirea este deja fundamentul întregii noastre existenţe doar că noi o acoperim de Gânduri. Trezirea nu există pentru că tu eşti deja trezit. Tu eşti raza de soare care întreabă dacă nu ştie cineva ce este soarele, lumina şi căldura şi cum se poate ajunge la el? Tu eşti Acela nimic nu te poate despărţi dacă nu crezi în gândurile de despărţire şi spiritualitate ale minţii tale!

Atmaji Maharaj în Fericirea şi trezirea, partea 1
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai ştiu,
În minte e o ceaţă sumbră,
Dar tot al tău aş vrea să fiu.

E oare din obişnuinţă?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, fiinţă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veşnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai paşii către noi,
Te-ai depărtat, eşti precum luna,
Eu te-aş aduce înapoi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!