Rămâneri

Mai este un ciob din umbra uitată,
pierdut în târziuri -
pe malul tăcutelor treceri...,
pictată e seara dorinţei,
eterică şi neîntrupată,
pe cerul cu stele de chihlimbar...

Mai este un ciob din umbra uitată,
regăsit în privirea duioasă...
Din şoaptele înalte gravate-n lumini,
stelele tainicei speranţe se revarsă
peste râurile veşnice ale gingăşiei...

Rămânerile tezaur se-aşează pe pleoape...

poezie de Cristina Maria Şandru (2012)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

păstaie în ciob de sticlă

citeam pe o frunză
desenul venelor mele – mă-nspăimânt
de atunci la fiece toamnă

nu există o lume anume
a durerii, stigmatul îl plimbăm
triumfalist: iată – îmi şopti din ciob oglinda
«cât de frumos sufăr»

Hohotul de râs nu-i erezie
doar trupul meu nisipos – râd de
umbra mea, azi nu a îmbătrânit niciun pic
ţopăie, o ia-nainte, haihui… uu – ooo – eeee

aş plânge – aşa de poftă – fără motiv temeinic
mai fac
o tumbă, un «dus-întors» pe sârmă, iarăşi…
…………………………..

vai
vaaii…
umbra
unde mi-am risipit umbra… eeee – ooo – uu
citeam pe-o frunză, vârtejul din ochi
ochi
dezghiocându-se prelins

o mărgică rostogolindu-se
Un Pământ
dintr-o nervură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Amurgul coboară peste şoaptele strivite,
tăcerea înfrânge şi ultimul vis,
doar nopţile umbresc sfârşirile
din gândul prea dulce învins...

poezie de Cristina Maria Şandru (10 august 2012)
Adăugat de Cristina Maria Şandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las-o să fie uitată

Las-o să fie uitată, aşa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând şi dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternităţii;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.

Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor paşi
Într-o zăpadă şi ea uitată, de demult.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciob pierdut

de s-ar sparge vreo privire,
ce-am pierdut când imi erai,
as culege dintre cioburi pulbere de gand ramas
sa te intregesc in mine, intr-o lacrima iernand
cand cararile de munte
se ascund sub tropot bland

sa raman in ochi de ciuta
sa nu stii cand ochi-ti beau
strabatand pe langa vreme, viscolind pana spre cer
si sa ma transform in neaua
sa lipesc soapte cu ger.

poate umplu fara stire
vreun izvor cu ce-am uitat
poate intrebari ce umbla oglindind prin vechi trecut
sa tasneasca dintre pietre
te-as lasa ranindu-mi pleoapa
cu-al privirii ciob pierdut.

sa te-astern pe muchia zarii
sa ma cauti prin ninsori
sa te incropesc din iarna, flori de gheata sa ramai
printre palpairi de stele
sa-mi straluci cu privirea cea dintai.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogul cu eternitatea poate fi declaşat de un minuscul ciob de ceramică. Ori de un guguloi de chihlimbar.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă violetă

Refrene din cântări de altădată
revin din nou în parcul regăsit,
decorul toamnei pare adormit
lângă o margine de timp uitată.

Fanfara se aude mai aproape,
m-aşez pe bancă şi ascult tăcut
un vals care ajunge din trecut
pe lacrima ivită între pleoape.

Privesc în zare dalba-ţi siluetă
plutind inert pe umbra unui vis,
venit cu valsul care-a fost rescris
pe-o pagină de toamnă violetă.

Se lasă liniştea în parc deodată,
soldaţii gărzii urcă pe crenel,
rămasă-afară noaptea sub drapel
o amintire plânge-ngenunchiată.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

umbra uitată
la tulpina teiului -
prea grăbit timpul

haiku de Mariana Cornoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mijloc de martie -
doar în oglinda ploii
umbra uitată

haiku de Alice Ostafi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, stelele

Toate isi lasa umbra in lume:
o frunza, iubitul, un flutur, un nume,
si toate gusta lumina pamantului,
pana si urmele vantului.

Numai stelele, stelele n-au caldaram,
nu lasa umbra pe nici un taram
Ah, stelele, stelele!...

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări deşarte

Cărările iluziei au prea multe răscruci!...
Visele se prefac în scrumul tăcerilor pecetluite,
surâsul speranţelor piere în arderile realităţii
când în umbra frumuseţii stă orizontul de gheaţă...

Căutări inspirate de dorinţe!
Sunteţi doar risipire a sclipirilor de viaţă,
deşertăciune înţeleasă prea târziu...

poezie de Cristina Maria Şandru
Adăugat de Cristina Maria Şandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele aprinse-n veioza uitată pe masă

Toamna biciuie frunzele din crengile cu degetele
Împletite. Iarna face magi din cioate în pădure.

Un ochi de ceaţă descoperă eşarfele împletite de timp,
Cerul le pune atent peste coamele vântului dure.

Pe ultimul trandafir înflorit buburuzele vor să moară,
Tu le expediezi în sicriul poeziilor dulci de acasă.

Eu le primesc prin poştaşul cu trompeta uscată
La adierea stelelor aprinse-n veioza uitată pe masă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanta de nea

Surâsul alb se pierde printre fulgi de nea,
Calc fraged umbra viselor pierdute,
Mă urc pe nori şi cânt iubirea mea,
Dar ce păcat că stelele sunt mute.

Respir greoi parfumul înălţat spre vise,
Şi dor nebun se lasă din înalturi,
Se tulbură natura şi gândurile duse
De noapte peste zile, de stele în pustiuri.

Sclipiri de obşte se aruncă crude
Pe patul fericirii, pe patul meu de moarte,
Şi se rotesc cu grabă, în fulguinde unde,
Şi se topesc timid la capăt de speranţe.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las mugurii să moară

Nu vreau parfumuri mângâietoare
peste doritele metamorfoze,
aştept doar limpezimile albastre
s-alunge umbra cu-n buchet de roze.

Fereastra deschisă nu mă sperie,
nenorocirile vin numai prin uşă,
iar inima uitată nu mai renaşte
şi cu linişte mai mângâi o păpuşă.

Grădinile-s pentru copaci uscaţi,
ce confundă stelele cu licuriciul,
nu le pasă de mugurii în floare,
vor numai să le iasă artificiul.

Au răsăritul pierdut în datorii,
durerile lumii îi fac să zâmbească,
din serile de regrete mai aduc o zi
şi gândurile nu vor să le privească.
.....................................................
Din câte mi-au lăsat cândva părinţii
memoria nu vrea să le amâne,
dar las toate vorbele-n uitare
şi numai,, deşteaptă-te" rămâne.

poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2009)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde ciob de oală spartă - Lucian Perţa

Zicala asta o aprob
Şi-am fost al cărţii tale gâde,
Că, dacă te-aş citi şi-aş râde...
Să nu mă faci pe mine ciob!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciob de iubire

treci pe lângă mine,
şi abia mă cunoşti,
iubito. şi nici par
fumul nu ţi-l mai simt,
de iasomie.
eşti un vis, aproape,
pe care cu greu mi-l amintesc.
un ciob de iubire
şi o linie curbă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La umbra ta, m-aplec, pădure,
Cu osteneala zilelor cu brumă;
M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,
La geamul vieţii, ciorile, îmi scurmă.
Nu mai sunt copiliţa alintată,
Nici ramu-nmiresmat de Primăvară;
Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată
A unui drum ce duce către seară.
Pe fruntea rece, mi se-aşează Toamna,
Cu norii coborâţi peste pământ;
Mă doare-nsingurarea şi regretul,
Mă doare orice vorbă, orice gând.
Aud cum vântu-mi şuieră din spate;
E ceas târziu, o noapte de catran.
Întind cu teamă, mâna printre ierburi,
Biet cuc stingher, căutând un cuib... şi-un ram.

poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!