* * *

La umbra ta, m-aplec, pădure,
Cu osteneala zilelor cu brumă;
M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,
La geamul vieţii, ciorile, îmi scurmă.
Nu mai sunt copiliţa alintată,
Nici ramu-nmiresmat de Primăvară;
Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată
A unui drum ce duce către seară.
Pe fruntea rece, mi se-aşează Toamna,
Cu norii coborâţi peste pământ;
Mă doare-nsingurarea şi regretul,
Mă doare orice vorbă, orice gând.
Aud cum vântu-mi şuieră din spate;
E ceas târziu, o noapte de catran.
Întind cu teamă, mâna printre ierburi,
Biet cuc stingher, căutând un cuib... şi-un ram.

poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată ploaia ?...

Ai văzut vreodată ploaia?
Ştiu, iubito... îmi spui «nu»
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.

Murim străini pe zi ce trece,
Şi timpul este amorţit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârşit.

Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine, martie 2014 (14 septembrie 2012)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată ploaia?...

Ai văzut vreodată ploaia?...
Ştiu, iubito, îmi spui «nu»,
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.

Murim străini pe zi ce trece,
Şi timpul este amorţit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârşit.

Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Adolescentina
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o candelă de nisip

în fiecare seară cobor pe un drum
ce nu duce nicăieri
la marginea lui îmi întind umbra
sub care mă aşez
grijuliu
o durere de moarte se prinde cu mine
sunt primitor şi nu ripostez

nu caut cuvinte nici semne şi nici răzbunare

în oraşul din mine sunt doar ziduri
un ceasornic şi o noapte
fără sfârşit

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvăşeşte norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Şi gândul se rodeşte prin cuvânt,
Ca focul care-şi murmură tăciunii
Prin vatra care-şi trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...

În fiecare om există-un ceas
De lume spaţiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăieşte-un ton
Pe-o strună cu fiori şi labirinturi,
Un mit ce-şi duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...

În fiecare viu trăieşte-un mort,
Căci morţii lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Şi frunzele pădurii cenuşii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.

Şi suntem toţi, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare şi plecare...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu Dumnezeu

Pornesc, la pas, cu vântul de o mână,
Prin toamna parfumată, arămie;
Pe urma unei frunze ce îngână
Solfegiul trist, şi simt miros de brumă
Şi-un anotimp ce astăzi va să vie.

Pornesc la drum îngândurat, de parcă-
Îi sfârşitul lumii; lupta e pierdută!
Dar, văd pe mare,-'n-minunata barcă,
Pe Cel ce totul poate să întoarcă.
Din braţul Lui am scutul şi-o redută!

Pornesc la drum cu barca şi Luntraşul
Pe mări adânci şi-ades învolburate;
Pe mantia de - albastru văd locaşul
În care-mi voi zidi pe veci sălaşul
Cu binecuvântări nemăsurate.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din De mână cu El (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei frunze brumate

Brumă rece, sclipitoare
Ai venit peste grădină
Şi cu otrăvita-ţi mână
Mi-ai ucis o mândră floare.

În piept inima mă doare
Că- i aud plânsul în surdină,
Brumă rece, sclipitoare
Ce-ai venit peste grădină.

Te vei speria de soare
Şi vei fugi ca o nebună,
Dar ce folos, dacă o floare
Moare neputând s-o spună,

Brumă rece, sclipitoare!

rondel de Ioan Friciu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolţi într-o zi, pentru voi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Îţi simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri şi-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu ştiu câta oară!

Soarele mă încălzeşte, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipeşte făcând geamul să tresară,
Şi-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcuşul de vioară!

Ieri a înflorit şi prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulţi, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mişcarea îi e mută şi în vânt florile zboară...

Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spaţiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ţi este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce eşti tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum des, cum doare

mă doare să îţi spun, fireşte
o, mâinilor, din care chin sau trudă,
ca un năprasnic lup la pândă,
să mă ucizi sub ochi, sub dungă.
prin vrerea mea, mă las deoparte,
ca orice cruce prinsă-n garduri,
sunt, doar, un muribund cu drag de lună
şi un apus ce mi se zbate, rar, în tâmplă.
când umărul stingher s-a aplecat,
coroană peste trup întinsă,
am înţeles, şi-am plâns încet,
în gând, ca un bărbat.
azi, nu privire înaltă!
azi, nu pământ din tină!
azi, larg aud în zări vioare
şi...
viu, acelaşi cântec,
cum des,
cum doare.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice zi incepe prost

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte…

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte…

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine…

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

S-au pornit mii să întrebe şi miliarde să răspundă,
Străbătând nemărginirea fără sorţii de izbândă.
Căutând o viaţă-ntreagă cheia porţii către soartă,
Ei fereacă pe vecie trista omenirii poartă.

Poate cerul fără seamăn într-o zi de primăvară,
Şi-a deschis apele vieţii într-un ceas tainic de seară.
Iară ploaia care astăzi leagă cerul şi pămîntul,
A rodit mugurul vieţii veşnic treierat de vânturi.

Iară zbuciumul ce arde sufletele măcinate,
Este calea ce ne-ndreaptă către taine adevărate.
În zadar cercăm noi oameni să rotim pământu-n mână,
Când se duce veacul nostru şi ne-ntoarcem în ţărână.

poezie de Alexandra Chirvasitu (19 iunie 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile crucii

mi's ochii lacrimă dospită
sunt strigăt în ceaţă
la miez târziu de noapte
păşind peste abisuri de suflet
sunt lacrima ploii pe ţărmul uscat
sunt fluture în noapte
căutând poarta
în lumina albastrului cer
sunt sursur tainic în lume
între cer şi pământ
spărgând clepsidra tăcerii
sunt şoaptă nerostită
aruncată peste petale de vânt
dar viaţa e vie, învie
mă întorc iar acasă din cenuşa străbună
păşind de la moarte pe cruce
dau lumii
o cupă de ceară şi un freamăt de cer
la porţi, îngeri
purtând cuvânt de lumină
pe crucea de zări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!