Ah, stelele
Toate isi lasa umbra in lume:
o frunza, iubitul, un flutur, un nume,
si toate gusta lumina pamantului,
pana si urmele vantului.
Numai stelele, stelele n-au caldaram,
nu lasa umbra pe nici un taram
Ah, stelele, stelele!...
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Stele
ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu așteptam nici un răspuns
stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc și mor în fiecare noapte
stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile
stelele sunt vestitorii împlinirii dorințelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii
stelele sunt tovarășii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopți de-a rândul în singurătate
încă nu știu ce sunt stelele, dar știu că toți oamenii frumoși
ne privesc din adâncul nopților și ne veghează
poate, cândva, voi fi și eu o stea...
poate
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- Și stelele? Nu-ți amintești ce străluceau stelele, chiar deasupra colibei? Cine știe, poate încă sunt acolo. Stelele au o viață lungă.
- Nu am nici o idee. Este puțin spatiu pentru stele aici. E doar ceață și fum peste lume.
finalul de la Aventurile păpușii de turtă dulce de Camelia Oprița (2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra soarelui
Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.
poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad pe ape
Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe fața ta,
Stelele, stelele.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Stelele nu cad pe jos
Să fie strânse într-o poală.
Nu sunt nici ciobul cel sticlos
Ce fuge de la sticla plină/goală.
Nu sunt frământul prea lutos
Să strice robustețea la o oală.
Stelele nu cad pe jos
Să fie strânse într-o poală.
Sunt spicul plin în lanul cel mănos
Pe zariștea senină și ovală.
Sunt diamant pe cerul preanoros
Și sunt lumina cea astrală -
Stelele nu cad pe jos...
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Până s-or umple stelele de prunci
Zurliu și carnic și tocit în coate
Și alungat din rai pentru te miri
Ce mere cheltuite pe iubiri,
Mai trag și eu de soartă, cât se poate.
Dar nu mă fac nici lefegiu la zbiri,
Nici colportor de jocuri deșuchiate
Plătind tribut poetic pentru toate
Fecioarele fragile și subțiri.
La umbra lor găsindu-și adăpostul,
De fiecare dată când dă-n brânci
Plăpându-mi suflet nedesprins cu postul
Și condamnat la preaplăcute munci,
Mă simt în stare să tot fac pe prostul,
Până s-or umple stelele de prunci.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate stelele cari, ca Ursa sau Carul Mare, se află între Polară și orizont, nu răsar, nu apun și pentru aceasta se numesc circumpolare. Toate stelele care răsar și apun și bine-înțeles, o parte din stele, cele dinspre polul sud, nu răsar pentru noi și deci nici nu apun; nu le vedem niciodată.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele mici, reci, numite pitice roșii, își petrec câteva sute de miliarde de ani în starea de echilibru. Stelele asemănătoare Soarelui, au o viață relativ lungă, putând rezista 10 miliarde de ani. Cele mai puțin longevive sunt stelele foarte masive. Acestea trăiesc numai câteva milioane sau zeci de milioane de ani.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristarh bănuia că stelele sunt sori distanți. A așezat Soarele "printre" stelele fixe. Lipsa unei paralaxe stelare detectabile pe măsură ce Pământul se deplasează sugera faptul că stelele sunt mult mai îndepărtate decât Soarele.
Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
SĂ NUMERI TOATE STELELE CE STRĂLUCESC PE O NOCTURNĂ BOLTĂ
Să numeri toate stelele ce strălucesc pe o nocturnă boltă
Ori boabele de grâu ce cad din spice-n lanuri după o recoltă,
E trudă de Sisif îndelungată fără o finalitate,
Dar e un mod prin care a Omului răbdare se dezvoltă.
rubaiat de Ioan Friciu (2021), traducere de Cengher Gorea
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate stelele au o perioadă stabilă de viață, perioadă ce poate ține mai mult sau mai puțin, în funcție de cât de masivă este ea. Se spune că odată începută transformarea hidrogenului în heliu, steaua a intrat în secvența principală. Stelele se găsesc în diferite mărimi și culori.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești creator
În cântări de bucurie
Izbucnesc naintea Ta
Stelele de dimineață,
Cerul în splendoarea sa.
La cămările zăpezii
Nimeni altul n-a pătruns
Dintre toți ce sunt în lume
Cine altul dă răspuns?
Poarta morții ai deschis-o
Doamne îți e supusă Ție
Cerurile îți scot toate
Strigăte de bucurie.
Tu cunoști drumul ce duce
La locașul de lumini
Tu pe spini și pălămidă
Le poți transforma în crini.
Împarți a luminii cale,
Vântul Ție ți-e supus
Ai legat cu legătură
Toate stelele de sus.
Poruncești lumina zilei
Ea să își arate zori
Glasul Tău Ți se înalță
Din pământ până la nori.
Picăturilor de rouă
Naștere Doamne ai dat
Tu cunoști la toate calea
Toate Doamne ai creat.
Ești trecutul și prezentul
Și la toate viitor
Ești Stăpânul de creație
Ești a toate Creator.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi vom învăța aici stelele după constelații. Din vremile cele mai îndepărtate, astronomii, pentru a se obișnui mai bine cu stelele, le-au grupat, dând fiecărei grupări câte un nume, astfel au zis: Ursa Mare, Orion, Leul, Fecioara, Gemenii etc. Cu ajutorul stelelor din fiecare grup alcătuiau ba forma unei tinere fete (Fecioara), ba trupul unui leu cu coamă, ba o ursă. Astfel, când vorbeau de o stea, spuneau de plidă: steaua din ochiul Taurului, sau stelele din brâul Orionului etc.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele și speranța
Voi oameni sensibili și plini de speranță
Viața este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeți în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Și nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine și eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Și voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spații alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și stelele
Stelele mor de singurătate, ca oamenii,
de prea multă lumină neluminată,
de prea multă umbră necălcată.
Stelele mor pe sărite, ca oamenii,
din când în când,
câte una, câte unul, mai cad.
poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul, observat de noi toți, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu strălucește în toate direcțiile.
Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele
Pe ceru-nstelat
Stelele sclipesc
Precum licurici...
Luna sta, priveste, lumineaza si gandeste,
Florile toate danseaza - asezate
In lacul de langa un parc,
Steaua cea mare,
Care egal n-are,
S-oglideste si priveste,
In mare;
Zarea adoarme,
Sufletul moare,
Si totul se-neaca in vale...
poezie de Mădălina-Elena Moldoveanu
Adăugat de Mădălina-Elena Moldoveanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele cele mai strălucitoare, cele de clasa I, nu strălucesc toate la fel, astfel că a fost nevoie să se prelungească clasele de la 1 spre zero, apoi spre -1, -2 etc. S'a ales deci o stea de mărimea 1 și cei mai mulți astronomi au ales pe Aldebaran. Astfel, după Aldebaran, în ordine descrescândă, vin stelele de mărimile 2, 3 etc. Înaintea lui Aldebaran vin stelele mai strălucitoare decât el și printre altele: Sirius, Capella, Arcturus, Vega etc. Astfel, Capella și Vega sunt de mărimea 0,2, iar Sirius de mărimea -1,4.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Leul Mic cuprinde stele și mai mici și nu are nici un obiect ceresc mai curios; și această constelație răsare și apune pentru noi. E bine să ne obișnuim de la început cu mărimile stelelor. Astfel, șase din stelele principale ale Ursei Mari sunt de mărimea 2, numai δ este de mărimea 3; tot de mărimea 3 este și α din Câinii de vânătoare. Tot de acum e bine să observăm cu băgare de seamă că nu toate stelele au aceeași culoare; unele sunt albe, altele sunt galbene, altele roșcate sau chiar roșii.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singură în sala întunecată
Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.
A fost oprită de nu știu cine
Și nu știu de ce și nu știu până când
Și în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.
Nu țipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate așa cum sunt
Și eu nu țip si nu încerc să fug
Eu intru liniștită în pământ.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!