Cinci vârfuri
oglinda îmi spune
că totul e fals.
fericirea-i pocalul
dintr-un ritm fără dans.
statică formă îmi sunt.
mă plec în fața naturii,
în plin de Prier.
pe asfalt, din mocirlă,
se ridică o stea.
întunericul sperie.
cinci vârfuri ating gândul.
versul se strânge în mine.
e mic. e un fetus.
crește.
se naște
sau renaște în filă?
am uitat ce sunt.
pocnet sau milă?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cât o sanda, umbra
straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște
straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind
cât o sanda, umbra
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mă îndoi în mine
ca o carte de povești pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus
ele mă adună
și mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt
mă pliază timpul
într-o singură filă
până reușesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi
mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Prietenul nerușinat, cerul fără milă
Caznă multă, dușmanul puternic fără milă.
Piere umbra speranței în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt și fără milă.
Străin de locul acesta dorit se înalță
Grija iubirii venind repede fără milă.
Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Și sprâncenele sunt arcuite fără milă.
Rațiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca dușmanul fără milă.
Taina dorinței e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.
Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deșertat e un gol fără milă.
În lacrimi roșii Fuzulî își acoperă fața
Și cerul se ridică deasupra fără milă.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Botezându-mă în cireș, Doamne,
mi-ai dăruit esența culorilor
puritate și fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveți să respir
albastrul Inimii Tale
când roșul împletește trăirile
secundelor pământești,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viață de dăruiri, irosiri și iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii
poezie de Anne Marie Bejliu (26 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-ntreb și tac în mine
mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viața
din încruntări se naște
zâmbește la final
și mai întreb izvorul
cuvintelor ce naște
pământul printre stele
și cruci furtuni
și ploi
mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru crește
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieți
rămânem ca o navă
ce și-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai ușoare-n doi
sau în singurătatea
neasumată-n piatră
și de ce umbra tace
și naște întrebări
când un răspuns se-așterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu pași greoi/ușori
mă-ntreb și tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulțind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze
stejarul îmi răspunde
c-un scârțâit anume
iar nucul își foșnește
palmele prin gânduri
în amintiri lumina
îmbrățișează chipuri
fotografii pe masă
și-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea
păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo sunt
unde umbra timpului
își așterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori
mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croiește cărări adânci
redescopăr pădurea
într-un gând
versul îmi taie respirația
atunci mă regăsesc
și las potecile fricii
să-și piardă pământul
sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereți de șah ieșind
am simțit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei
acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânăm metaforele
Scufundați într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conștiința
Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăsește
altul în mișcarea cuvântului din urmă
în care se rătăcește
Scufundați într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
așa cum săgeata
naște o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Om sau Stea
Strălucirea-i temporară,
E ca ploaia într-o vară,
Tumultoasă, răpăială
A naturii zbenguială.
Poți fi Om sau poți fi Stea,
Poți alege ce vei vrea,
Infinit vei fi oricum,
Ce alegi e doar alt drum.
Suntem veșnici, totul este,
Pare vis, pare poveste,
Însă lumea fără vise
Ar fi hău, ar fi abise.
Totul pleacă dintr-un punct,
Dintr-un gând, dintr-un cuvânt,
Se transformă-n energie,
Noi alegem ce-o să fie.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci
absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adâncește tăcerea.
un pas, doi,
spre ieșirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesnește speranța în strălucirea-i fadă.
aud somnul minții răscolind rațiunea.
crește pulsul în gheața furiilor nestinse.
lava așteptărilor topește statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte și-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu ești.
poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă
gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedanie tăcută
după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.
tac prea mult cred.
ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mișcarea între uși și ferestre,
până la saturație...
aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.
un câine se așează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.
nu am uitat hârtiile și pixul.
refuz să mai pierd "piesele de șah".
din ele crește poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.
scriu...
închei spovedania.
câinele se trezește.
se întinde leneș, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.
poezie și câine somnoros.
râd.
am scris...
poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa naște geana luminii
În urma durerii,
Clipa naște geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naște
sensul purificat
al dorinței de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naște poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în pași de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare și sunet
împletesc și lasă liberă să alunece,
spirala nesfârșitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creației
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iartă-mă, îngere!
mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt
zbor încrucișat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în fața încercărilor vieții
repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă mulțumesc cu știința de a accepta
Să mă mulțumesc cu știința de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mișcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriașă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
și pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturație
acțiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea își face apariția rapid
și fug în culise sub pașii actorilor
cortină în fața altei cortine care
și ea stă în fața altei cortine
și nu știu cum se face că în visul vieții
toate se ridică deodată
și cad mereu
pe rând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Expansiune
Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neștiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porți de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naște... s-anunțe vid de golu-i stors.
Vor trece talerul vibrând secundele, în rețea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimțire...
Și un univers va naște iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.
E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârșit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul are două tăișuri, tată?
m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări și oceane plimbă gândurile prin foc
în proțap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer
mă rotesc
odată cu tropăitul tuturor fețelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o
unde ești, tata?
pe unde umbli îmbrăcat în albul rugăciunilor
în verdele verbelor necunoscute
povestea a început într-un nouă
și cine știe când se va termina
am obosit, tată să mai fiu
rezist pe maidanele umbrelor care
horesc întruna readucându-mi-te
în jocul acesta periculos
totul are două tăișuri, tată?
simt că mai există unul
dincolo de toate încercările de toate căderile
la final tăișul devine la loc sabie
din rană crește și se albește treptat
scăldat în privirea copilei
cu ochii din cărbunele existenței
m-ai uitat, tată, m-ai uitat
și uite că revii de fiecare dată
de Crăciun
atunci când bucuria împodobirii bradului
în plămada pâinii crește
ca un cozonac împletit în toate șnururile alb roșii
ale mărțișoarelor umbre
ca un dar în vârful pomului,
tata
luminează așteptările
redevenim copii, tată! redevenim...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răul din adâncuri
Bărbatul copil mă privește calm
simt în ochii lui gheața
mă iubește și vrea să protejeze
el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică și poate va cădea."
repetă la nesfârșit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica
greșesc
acum câteva minute am înțeles
el știe ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
și da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniștea se așterne
bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubește
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un timp al nimănui
Din celulele secundei
luminează
un timp al nimănui
oricând poți întinde brațul stâng
să cuprinzi bătaia lunii prin halou cu cerul
soarele nu iartă nu bate
arde luminează înviază sau ucide fără milă
toate celulele secundei răsăritului
din noi
mai rămâne ceva ilizibil care
pentru noi
este foarte important să cuprindem
în propria bătaie cu secunda
acel ritm pe care
nimeni din rădăcini
nu l-a apucat
l-a trăit cu patimă și durere
cu patimă și bucurie
cu lacrimă în plâns sau în hohotul clovnului
sinele atât de ascuns printre noi
în noi
un sine unitar pe care
încercăm să-l definim
definindu-ne
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
uit să țes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi țes aripi
cu firul de argint
și acul de
cuarț incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plec între nu și da
răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colțul cuvântului
aștern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcnește dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul și teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniștea.
tot o iluzie.
poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!