Să mă mulțumesc cu știința de a accepta
Să mă mulțumesc cu știința de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mișcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriașă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
și pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturație
acțiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea își face apariția rapid
și fug în culise sub pașii actorilor
cortină în fața altei cortine care
și ea stă în fața altei cortine
și nu știu cum se face că în visul vieții
toate se ridică deodată
și cad mereu
pe rând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.