Totul are două tăişuri, tată?

m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări şi oceane plimbă gândurile prin foc

în proţap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer

mă rotesc

odată cu tropăitul tuturor feţelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o

unde eşti, tata?
pe unde umbli îmbrăcat în albul rugăciunilor
în verdele verbelor necunoscute

povestea a început într-un nouă
şi cine ştie când se va termina
am obosit, tată să mai fiu
rezist pe maidanele umbrelor care
horesc întruna readucându-mi-te
în jocul acesta periculos

totul are două tăişuri, tată?

simt că mai există unul
dincolo de toate încercările de toate căderile
la final tăişul devine la loc sabie
din rană creşte şi se albeşte treptat
scăldat în privirea copilei
cu ochii din cărbunele existenţei

m-ai uitat, tată, m-ai uitat
şi uite că revii de fiecare dată
de Crăciun
atunci când bucuria împodobirii bradului
în plămada pâinii creşte
ca un cozonac împletit în toate şnururile alb roşii
ale mărţişoarelor umbre

ca un dar în vârful pomului,
tata
luminează aşteptările

redevenim copii, tată! redevenim...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, tată

Tată, îţi vorbesc într-o zi de toamnă târzie când e ziua ta,
când avionul tău de-abia a decolat de pe o pistă cu brumă,
când nu mai sunt flori de vânzare la supermarket
şi când mama de mult ţi-a făcut semn uitat cu mâna prin mine,
eu, zdreanţa ta, din lichidul amniotic pervers şi ridicol.

Tu mi-ai spus să merg după tine, dar nu punându-mi pantofii
ci să încep întâi să ştiu cum să fiu liber.
Prima lecţie a fost despre mândrie când tu tată, mi-ai zis ca pe-o pildă
să nu cumpăr case pe unde urgia vulcanului Kīlauea va izbucni curând,
ci să fiu plecat.
Dar te-ai ascuns şi mi-ai spus să rămân să mai învăţ despre mânie,
cum să vorbesc cu ea, cum să încerc s-o înduplec, cum să negociez cu ea
s-o trimit la discuţiile cu comisiile de birocraţi,
cu oamenii grăbiţi, superficiali şi nervoşi ai unui consiliu al păcii.

Tată, tu acum eşti dincolo de graniţă dar eu sunt înăuntru.
Tu ai vrut să te retragi într-un paradox şi să mă faci să veghez,
mi-ai trimis mesajul printr-un fax chiar la stelele chiaune de lumina zilei
şi mi-ai zis să te caut.
De-odată-n iarnă, din toate conductele de gaze întinse să încălzească ţara,
din ghipsul ce înveleşte clădiririle, când oamenii se ascund în blocuri,
asemena viermilor în cotorul de piersică,
tu mi-ai trimis porunca să fiu şoimul tău.
Şi-am zburat şi-asta am fost...

Tată, tu m-ai pus să te desenez
dar nu cu mâinile ci cu gândurile şi cuvintele mele.
Tu scoţi acum o cană de vin şi te-nveseleşti la masă
dar m-ai trims să-mi frec părul şi paşii de toate ţărmurile,
cu oameni de toate naţiile, de pe toate continentele,
ca să ştiu ce e dorul şi să-l am în mine fără să pot vorbi despre el.
M-ai trimis să-mi izbesc gândurile şi speranţele mele toate
de zidurile bisericilor, templelor, s-ating icoane vechi, statui şi talismane,
să simt ce este mântuirea, să-mi fac lăcaşul meu, să învăţ să le păzesc
şi să-mi fie frică să nu le risipesc în vorbe şi în vise proaste.
Căci eu le simt ca pe-un smartphone lipsă şi doar le simt că ar putea fi bune
şi poate e mai bine aşa să le ştiu, dar să rămân orb,
să fiu nesigur că le am şi să-mi fie mereu teamă că le pot pierde pentru totdeauna.

Tată, tu eşti un amfiteatru roman în Pompei înaintea vulcanului ce va erupe.
Eu am rămas gladiatorul luptând în arenă iar tu doar râzi brutal
când eu mă odihnesc după prietenii pierduţi şi rănile tot mai multe
şi încă îmi câştig războaiele astea, de fiecare dată.
Dar până când oare, tată?

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată!

Tată! Udă-mi aripile
Până-n izvorul de cais,
Tată! Iartă iluziile
Din trupul norilor de vis.

Tată! Cântă-mi prin neşoapte
Din ceru-ţi galben gutuie
Vise îngereşti în noapte,
Luminile să mă mângâie.

Tată! Zideşte-mi durerea
În carnea plângerii mele,
Tată! Arată-mi cărarea
Să urc cu tine spre stele...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de tată

Mi-e dor de tine, tată.
Mi-e dor de sfatul tău,
care-l primeam odată,
atunci când făceam rău.

Mi-e dor de tine, tată.
Şi de dojana ta.
De mintea luminată
ce mi-o făceai mata.

Mi-e dor de-înjurătura
pe care o primeam,
atunci când stricam şura
şi fânu-l tăvăleam.

Eşti tată prea departe.
La tine nu ajung,
că timpul ne desparte
şi drumul e prea lung.

Dar îţi promit eu, tată,
că sigur vin la tine,
când viaţa mi se gată
şi totul va fi bine.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcus Aurelius Eşti pregătit să te dedici Romei?
Commodus: Da, tată.
Marcus Aurelius: Nu vei fi împărat.
Commodus: Care bătrân mai înţelept îmi va lua locul?
Marcus Aurelius: Maximus mă va succeda, el va deţine puterea până când Senatul va fi pregătit să conducă din nou. Roma va redeveni republică.
Commodus: Maximus?
Marcus Aurelius: Da. Eşti dezamăgit de decizia pe care am luat-o?
Commodus: Mi-ai scris odată, amintind cele patru virtuţi: înţelepciunea, dreptatea, tăria de caracter şi cumpătarea. Când le-am citit, am ştiut că nu posed niciuna. Dar am alte calităţi, tată. Ambiţie. Şi aceasta poate fi considerată virtute când ne face să excelăm. Ingeniozitate, curaj, poate nu pe câmpul de luptă, dar... există multe forme de curaj. Devotament faţă de familie şi faţă de tine. Dar niciuna dintre acestea nu s-au regăsit în lista ta. Se pare că de atunci nu m-ai vrut ca fiu.
Marcus Aurelius: Commodus! Exagerezi.
Commodus: M-am supus zeilor... ca să găsesc calea prin care să îţi fac pe plac, să fii mândru de mine. O vorbă bună, o îmbrăţişare... în care să mă strângi, mi-ar fi luminat sufletul pentru o mie de ani. Ce urăşti aşa de mult la mine?
Marcus Aurelius: Taci, Commodus.
Commodus: Tot ce mi-am dorit a fost să mă ridic la înălţimea aşteptărilor tale, Caesar! Tată.
Marcus Aurelius (îngenunchează): Commodus. Greşelile tale ca fiu sunt reflecţia greşelilor mele ca tată. Vino! (Îl îmbrăţişează pe Commodus.)
Commodus (îl îmbrăţişează pe Marcus şi plânge): Tată. Aş fi măcelărit întreaga lume dacă m-ai fi iubit! (Commodus începe să îl axfisieze pe Marcus în timp ce se îmbrăţişează. Marcus se zbate.)

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mai putem expira

tu, cel care cânţi iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ţi mai bate inima şi unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
şi te aştept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
şi totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în şorţul meu alb
şi jocul păsării şi ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
când tu uiţi să priveşti cuvintele
eu uit să nu le privesc
şi atunci
deasupra tuturor verbelor folosite
pentru a ne defini
aşternem tăcuţi câte un fascicul de lumină
aparent iubitoare
atât mai putem expira
inspiratul pare a fi interzis de legile
moral umane
râd râzi apoi mă înjuri birjăreşte
ca un profesor al tuturor timpurilor
cifrelor numerelor graficelor
geometriilor zburătoare
Amin iubirii omeneşti
curăţare vindecare apoi speranţa unei
miruiri nicicând amânate
Amin!

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tata

(poezie închinată tatălui meu
Costache Tiron)

Nu plânge, tată, lacrima-ţi mă doare,
Mai bine-n veselie îţi scaldă al tău dor,
Aşa şi pentru mine va fi mult mai uşor
Şi zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge, tată, sufletul mi-ai rupt,
Tristeţea ta prin mine o să treacă
Şi lacrima-ţi o simt cum mă încearcă
Şi din durere zilnic mă înfrupt.

Nu plânge tată, doar mângâie-mă-n gând,
Durerea despărţirii striveşte-o între gene,
Norocul mi-l trezeşte şi nu urzi blesteme
Pentru înstrăinarea care m-a scos din rând.

Nu plânge tată, că şi aşa mi-e greu
Printre străini, cu doruri ce am strâns
Şi nimeni n-o să ştie cât sufletul mi-a plâns
Neînţeles de nimeni, nici chiar de Dumnezeu.

....................................................

Între ce am şi Domnul ce ne are,
Eşti duhul ce-mi aduce alinare.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Când bătea în poartă Negustorul
plânsul mă strângea de beregată:
"Tată, Tată, vinde-mă pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tată,

să nu-i dai să-i spânzure Călăul,
să le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura...
....

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Ţie mă închin

TATĂ ŢIE MĂ ÎNCHIN

Tată drag din Cerul Sfânt
Mă închin o Doamne Ţie
C-ai creat acest pământ
Prin Isus din veşnicie

Îţi aduc acum onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru a Ta planificare
Prin care şi eu trăiesc

Pentru planul Tău măreţ
De creaţie-a vieţii
Şi atât de îndrăzneţ
Chiar din floarea dimineţii

Când nimic nu exista
Tată Doamne-n Univers
Din ce pot ochii vedea
Şi din cerul Tău ales

Totul Tu ai proiectat
Legi planete — mii de stele
Şi un chip Doamne le-ai dat
Să ne minunăm de ele

Nu-nţeleg şi nu pricep
Cum o Doamne-ai plămădit
Al legilor tainic cerc
Când nu exista nimic

Totul — Tu ai inovat
Chiar şi legile ce ţin
Universu-n lung şi-n lat
Toate Doamne— de la Tine vin

Tu la toate le-ai dat chip
Pe când nici nu existau
Şi când nu era nimic
În Planu-Ţi — faţă aveau

Şi la sfat cu Fiul Tău
Prin El totul ai creat
Planul Tău de Dumnezeu
Prin El viaţ-a căpătat

Tată Tu eşti Arhitectul
Din Proiectul infinit
În care ne-ai pus de-a dreptul
Cu Hristos când ne-ai zidit

Îţi aducem mulţumiri
Pentru al Tău proiect Divin
Şi atâtea-nfăptuiri
Ce din Fiinţa Ta azi vin

Ne-nchinăm o Tată Ţie
Prin Hristos al nostru Mire
Şi-ţi dăm slavă-n veşnicie
Pentru-a Ta nemărginire

Nu pricepem şi nu ştim
Cum o Tată Doamne eşti
Cum e Chipu Tău Divin
Pe noi chiar de ne iubeşti

Doar Cuvântu-Ţi ce ne spune
Şi de Tine ne vorbeşte
Îţi cinstim dar al Tău Nume
Şi inima-mi te slăveşte

Noi o Doamne-ţi mulţumim
Pentru tot ce ai creat
Căci ne vrei ai Tăi să fim
Fii în veci glorificat

Mulţumim pentru-ndurarea
În care Tu ne-ai inclus
Ca s-avem în veci salvarea
Chiar prin Fiul Tău Isus

Cinste slavă şi mărire
Îţi aduc de pe pământ
Îmbrăcat încă în fire
Te cinstesc o Tată Sfânt

Şi mă-nchin o Tată Ţie
Pentru toate ce-ai creat
Pentru Legea Vieţii vie
Universului ce-ai dat

Tu eşti punctul de pornire
Veşnicule Creator
Îmbrăcat doar în iubire
Ce vrei viaţă tuturor

Căci a Tale Doamne-s toate
Ce există-n Univers
Ne-ai făcut de viaţă parte
Pentru Tine ne-ai ales

Fii slăvit în veşnicie
Eu îţi dărui azi onoare
Prin putrerea dată mie
Îţi cinstesc Numele-Ţi mare

Fii în veci glorificat
Şi de oameni şi de îngeri
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Jos în Valea atâtor plângeri

Laudă şi cinste dar
Tată scump şi Dumnezeu
Pentru minunatu-Ţi har
Dăruit prin Fiul Tău
24 iulie 2019 balcon Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva unui tată

V-am privit ca pe-o icoană
Dragii mei copii, dar voi,
M-aţi lăsat cu ochii-n lacrimi,
Suferinţă şi nevoi...

V-am crescut ca pe o floare...
Sunt un tată fericit!
Acum sufletul mă doare
Fiindcă voi m-aţi părăsit.

Ca un fulg de păpădie,
Crescând mari v-aţi înălţat
Şi-aţi uitat de tatăl vostru...
Unde, unde aţi plecat?!

Eu v-am pus la rădăcină
Rug de neam şi de cuvânt,
Păsări albe de lumină,
Dragostea şi Duhul Sfânt.

Aripa acum mi-e frântă
Mi-a rămas doar Dumnezeu
Şi încrederea că mâine
Veţi veghea la patul meu.

Sunt biserica prin care,
Clopote slujiţi, în faptă...
Pruncii mei din depărtare,
Nu uitaţi c-aveţi un tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e timpul? Privirea unei mame, glasul unui tată. Amintirea copilăriei care-ţi strânge inima. O muzică îndepărtată, auzită într-o noapte caldă de vară, o fotografie îngălbenită de vreme, un sat uitat... Copilul pe care nu l-ai văzut încă, chipurile pe care nu le vei mai vedea niciodată...

Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Voi pune eternitatea în plicul de la poartă,
Si glas de pescăruşi voi aduna-n borcane,
Voi scrie despre tine şi pentru tine, tată,
Şi-ţi voi găsi blândeţea, mereu printre creioane.

Voi pune la dor cheie, să nu îl simt vreodată,
Suspinul unor îngeri îl voi picta căprui,
Ca să-mi rămâi aici, mereu cu mine tată,
Să trecem peste toate când toate-s amărui!

Voi strânge marea-n braţe, voi fi eu marea toată,
Când cerul va sorbi atatea mii de lacrimi,
Tu nu te-ngrijora, voi fi cu tine tată,
Eu am să-ţi luminez, voi face far din patimi!

Mă voi picta lila, mereu să îţi fiu adorată,
Cu tâmplele grena şi soarele în plete,
Căci mă iubeşti albastru, cum iti sunt ochii, tată,
Cum te iubesc si eu, în mov, lila, în zâmbete!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veşnica-Ţi salvare

Viaţă Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu eşti Tată mai "nainte
Chiar de orişice-nceput
Şi-ale vieţii vii cuvinte
Ni le-ai dat ca şi un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Şi Tată al tuturor
Tu eşti al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învăţătorul

Îţi aduc pe veci onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru veşnica-Ţi lucrare
Prin care şi eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era mai greu

Tu m-ai lăsat plângând...
credeam că ai plecat,
dar, Doamne,
cât de frumos m-ai aşezat
în lumea Ta!
Cât de frumos aveai grijă
de visele mele!
cât de aproape mi-erai!
Acum că ai răspuns
durerii mele,
te văd zâmbind
precum un Tată
care-mi ştie drumul.
Acum Te văd,
Te simt,
crezând în Tine,
mi-ai răspuns,
când Tu, Doamne,
l-ai adus în viaţa mea,
m-am bucurat ca un copil,
dar tot, Tu, Doamne,
l-ai luat ca să-mi redai
bucuria de a trăi.
Azi, nu mă mai simt singură,
uitată,
rănită,
minţită,
nepotrivită...
căci Tu mi-ai răspuns
zâmbind
şi m-ai ridicat
deasupra durerii.
M-ai vindecat
şi-Ţi mulţumesc
că nu m-ai părăsit!

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi şi te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată şi onoare
Acum ţi-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ

Ţi-aduc glorie şi cinste
Şi Numele ţi-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aş vrea o Tată să-ţi slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veşnicie
Şi să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ţi fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn şi Mire-n infinit
Prin El viaţa mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ţie eu îţi cânt
O Tată iată a Ta Fiinţă
Şi te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credinţă

Şi dă-mi o Tată biruinţă
În luptele prin care trec
Întăreşte-mi dar a mea fiinţă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ţie Tată mă închin
Şi iată îţi aduc onoare
Prin credinţă acum vin
M-arunc la sfinţele-ţi picioare

Căci Tu-mi eşti Doamne Dumnezeu
Şi-mi eşti stăpân în veşnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îţi fie

Ţi-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine şi pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua tatălui

Tată,
altă vară vine,
îmbătrânind dorul de tine.
copil eram când m-ai lăsat
şi singură am învăţat

ce lung e drumul, ce spinos,
până te-aduci ţărnii prinos,
câtă durere poate-ncape
un suflet tăinuit sub pleoape,

că împăcaţi cu viaţa nu-s
acei c-un tată pus prea sus,
ci scormonesc cu ochii zarea,
tot căutându-şi alinarea.

chiar dacă mi-ai rămas mister,
n-am încetat să te mai sper,
te caut încă şi aştept
cuvântul tău cel înţelept.

şi trece vremea mea, tiptil,
eu încă plâng ca un copil,
tu, tată drag, nu mă uita
fă-mi loc în veşnicia ta.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!