Flash

Privirea ta, flacară verde unduind,
arunca flash-uri peste pustiu,
mai mult nu vreau
şi nici nu se cuvine să ştiu.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă

Sunt singură. E linişte în jur.
Ceasul respiră, apoi tace, cu timpul vrea să se împace.
O carte nici bună, nici rea se odihneşte şi ea.
Sufletul meu închină un imn oboselii senine.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină în asfinţit

Lângă mine singurătatea se înalţă ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd şi numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai ştiu rătăcirile
când în asfinţit e aurie chemarea...
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată aşteptarea...

poezie clasică de Margareta Sterian din Poeme (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norul

Te privesc norule şi ştiu că sunt sora ta;
te-nfiripi, te destrami, arzi, te întuneci,
te-avânţi, te risipeşti şi iar te aduni din
zdrenţele tale;
dezlegată sunt ca urzeala ta călătoare -
de ce nu plutesc tot atât de sus?
Te zbaţi, nu te joci – se vede de-aici;
cauţi şi tu ceva, ca şi mine;
niciodată goana nu va înceta...
Rareori, ca mioarele ne odihnim în zile senine.

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lut

Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut
să nu fiu singură pe pământ.

Om de lut cu ochi de cobalt,
în apele lor adânci mă scald.

Om de lut cu gura de floare,
o vorbă m-alină şi alta mă doare.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fereastră pasărea a zburat

Pe fereastră pasărea a zburat,
coloratele-i pene au pavoazat pervazul;
numai moţul negru îl mai purta întreg pe cap.
Striga: "Vreau să mă zdrobesc, să scap!
De ce e aici atât de cald? De ce nu e frig?
De ce nu stau grăunţele risipite pe jos?
De ce trebuie din blid să le ridic?
De ce numai tu să mă iubeşti?
De ce numai pe tine sa te iubesc eu?
De ce să nu m-aplaude lumea-ntreagă când mă despoi
Şi mă tăvălesc, dacă vreau, şi-n noroi?"
"O, nu te lăuda atât", i-am spus, "nu te mai lăuda,
nu te crede nicio părticică din inima mea."

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de întoarcere

Pajişti de floarea-soarelui
ivite la-nceputul verii,
surate în strai auriu,
de când alergăm împreună?
O bornă şi încă una...
Florile au adormit cu capul în piept.
Acum ce mai vine?
Eu, ce aştept?

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,
Căzută în amorţeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuţi de antrepriză,
Unde viaţa-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.

Plâng de asta şi de aia,
Mocăneşte precum ploaia,
Plâng de sus şi plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.

Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont pustiu

Masca mea coboară lent
Tot zâmbind pe internet
Si apare zdrenţuită
Palidă si obosită.

Nu vreau să o pun la loc,
Nu am farduri, nici noroc
Dar m-adun in gând, incerc
Ca să pot ieşi din cerc.
Doar tangentă vreau să fiu
Unui orizont pustiu.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avuţia mea

Aş arunca cu barda-n lună
În nopţile de insomnie,
Să sângereze de nebună
Cum visuri mor în agonie.

Nu vreau tăcerea ei astrală
Şi nici lumina arămie,
Nu e nici blândă, nici sacrală,
Ci sfidătoare şi pustie.

Simt timpul cum răreşte pasul
Şi-mi pare o bizarerie
Să îi simt dragostei impasul
– Un piţigoi în colivie.

Eu îmi ştiu simpla avuţie.
Şi ea, asemenea, mă ştie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest timp, nici nu ştiu ce vreau şi poate nici nu vreau ceea ce ştiu, ci vreau ceea ce nu ştiu.

citat din Marsilio Ficino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Poate-am fost cândva o floare,
Răsărită în ţărm pustiu
Poate-am fost rază de soare,
Într-un veac ce nu-l mai ştiu.
Poate-am fost un strop de rouă
Pe un fir de iarbă verde
Răsărit sub lună nouă
Cugetele să-mi dezmierde
Har divin să se coboare
Peste flori şi peste raze,
Din smaralde şi topaze.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Cuget nemuritor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio iluzie...

Nicio iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit...
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea...
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor...

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi beau ultima umbră

Îmi beau ultima umbră, cum toate s-au dus
două drumuri, doi spini, două nopţi, trei tăceri
două zile de azi peste ziua de ieri
şi o roată scrâşnind la apus.

Râd cu hohot. Sunt liber! Ce viscol, ce ger
e-n paharele noastre, ce îngeri şi cai
ropotesc peste coastele mele şi vai!
ninge năprasnic de ieri...

Nu mai vreau să te ştiu, e târziu şi oricum
îmi e bine aşa, e înalt şi pustiu
Îmi e-n golul de tine prea mult şi prea viu
Îmi e-n golul de tine precum...
Poate mâine, sau nu, poate azi voi uita
să te vreau, să te scriu, să nimic, să rânjesc
într-un lup ostenit să-nţeleg că trăiesc
Ce prostii mai gândesc! Hai, mai bea!

Îmi beau umbra din zile. Şi totuşi tot nu
plec lăsând la fereşti cinci icoane de fum
sap în perini fântâni şi sub pleoape te-adun
mâna mea blestemată eşti tu.

Haide, luaţi în galop acest aer rotit
Caii mei de tristeţi, lupii mei de argint
Beau cămăşile lui şi tot vreau să mă mint
o duminică-n şei ne-a-mpietrit.

Să fumăm piei de şerpi şi să ningem nămeţi
de pustiu şi de mirt şi de vinuri în van
Eu în viscol să ard ca un lemn de pian
Iar tu, ziuă de ieri, să m-aştepţi...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare şi dorinţă

Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viaţă să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceaţă,
Vreau să-mi construiesc o nouă viaţă.

Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.

Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze faţa, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.

Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toţi oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Şi-n viaţa mea să fie veşnic primăvară!

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret psihic

nu sunt perfectă nici nu eclipsez
cu Soarele meu Luna nopţii blândă
îmi beau cafeaua şi mă confesez
imaginii clare zâmbind în oglindă.

nu sunt perfectă nici nu are rost
să mă compar cu sfinţii din biserici
dar lumini destramă timpul anost
şi sfidează iadul cu demoni numerici.

nu sunt perfectă nici nu vreau să fiu
vreau să păstrez păcatul din iubire
mă plac aşa cum sunt suflet candriu
ştiu că n-am să-mi ies nicicând din fire.

nu rănesc cuvântul urlând în pustiu
liniştea mea murmură pe zefire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu totul despre tine, ştiu mai mult decât mi se cuvine. Şi tainele devin tot mai mari.

Traian Vasilcău în Atentat la Veşnicie (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau nici toamnă, nici tristeţe,
Nici lacrima să-ngrop pe-o foaie,
Vreau soarele din miezul zilei,
Vreau auriul după ploaie.

Nu vreau nici amintiri plecate,
Nici drumuri neîntoarse-n zori,
Vreau cerul ce mă albăstreşte,
Vreau stelele ce-mi dau fiori.

Nu vreau să vii când toamna doare...
În vara ta n-am existat,
Înşelătoare zi de vară
Apusul azi l-a întristat.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port pustiu prin noapte pasul

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?
Vreau numai linişte şi libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflînd mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin şi clar
Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,
Deasupra frunţii mele un stejar.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!