Lumină în asfințit
Lângă mine singurătatea se înalță ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd și numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai știu rătăcirile
când în asfințit e aurie chemarea...
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată așteptarea...
poezie clasică de Margareta Sterian din Poeme (1983)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.