Îmi port pustiu prin noapte pasul
Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriș lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Și stau de vorbă stelele-ntre ele.
Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceață azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aștept ceva? Păreri de rău să fie?
Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Și de la viață ce-aș mai aștepta?
Vreau numai liniște și libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!
Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci și totuși pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Și să se-nalțe răsuflînd mereu.
Și zi și noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin și clar
Și să foșnească-ntr-una, veșnic verde,
Deasupra frunții mele un stejar.
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre stejari
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre libertate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.