Avuția mea
Aș arunca cu barda-n lună
În nopțile de insomnie,
Să sângereze de nebună
Cum visuri mor în agonie.
Nu vreau tăcerea ei astrală
Și nici lumina arămie,
Nu e nici blândă, nici sacrală,
Ci sfidătoare și pustie.
Simt timpul cum rărește pasul
Și-mi pare o bizarerie
Să îi simt dragostei impasul
Un pițigoi în colivie.
Eu îmi știu simpla avuție.
Și ea, asemenea, mă știe!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.