Tăcerea ca un semn
trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un lințoliu de argint
acoperă fețe la oameni de gheață
odată cu frunzele
atinse de tristețea din secera lunii
aprinși fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriți de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi
tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea copilăriei
Nu ademeniți noaptea cu păduri adormite,
ori râuri cu peștișori de aur
când mamele își culcă copiii cu povești
și-n ochii lor somnul e sub gene,
ca un freamăt care te acoperă cu frunze
de-ți înfășoară liniștea după trup
și sufletul cade ascuns
în simfonia dragostei.
Noaptea asta mi-e o mamă iubitoare
îmbrăcată-n straie pe care razele lunii
o fac mai frumoasă decât o zână
și nu pot să adorm decât privind-o
ca un bărbat uitat
în copilărie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea cât metafizica iubirii
Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.
Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băț întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.
Îți cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.
În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar așteptare îngropată-n tăcere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu solzi de argint
în partea nevăzută a lunii
cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde
rămâne neștirbită pe mai departe
dorința de a desluși nevăzutul
trec sufletul prin cuvânt
și dau gândului îndemn de căutare
îm sălbăticia nemărginirii
luminoasele pante ale munților
cu solzi de argint
îmi încarcă imaginația
cu ispite la pândă
în nopți cu poezie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se naște este ursit
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze care acoperă somnul așteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,
dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.
Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne doar zborul
Noaptea-și omoară întunericul
cu o lamă de cuțit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.
Inima închide nesomnul ceasului
în așternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de așteptare
să-și sape lumina prin minereu.
Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternității,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piațetele orașelor
durerea trecătorilor.
Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
ori mutarea în noi inșine
urcuș pe alte trepte de cuvânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele ard lemnul cosmic
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze ce acoperă somnul așteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.
Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băieții timizi
Băieții timizi aleargă de ei înșiși
să nu fie văzuți roșind
de fetele cărora le admiră
în secret
mersul spre cealaltă dimensiune a ființei.
În sufletul lor dimineața încep
să zboare fluturii,
care se așază pe umărul
unei domnișoare însetate de ploi
cu mister de gheață.
Atât de zgribuliți devin fluturii, încât
băieții timizi nu mai pot să rostească
"mi-e frig", ci "mi-e dor"
dacă îi întreabă cineva
de ce se ascund
de săruturi furate.
Și atunci devin și mai stângaci
și se lovesc de toate întrebările
lumii
și de toate răspunsurile
pe care nu le vor da niciodată,
pentru că fluturii lor nu se transformă
în viermi,
ci într-o mătase care noaptea ia stele din cer
și acoperă fetele singure, ce dorm
ținând în mână fără să știe
inima unui băiat timid.
poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o umbră de lumină
Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi și noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.
Tu ești femeia vinovată de dragoste
care omori ceața cu ochii pătrunzători
și te ascunzi în lumina din lanurile nopții.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ți se deschid
și pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzlețe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aștept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasul rău
O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea
pe marile bulevarde ale morții unde nu se respectă nimic
în niciun caz viteza.
Cine să le tempereze imboldul?
O piedică pusă între noi care să rupă instincul,
un semn al bogăției câștigate
zvon de moarte pus în gura celui ce crede
că lui nu i se întâmplă dezastrul.
Cel fără teamă în temă se va trezi,
e vremea când întâmplările se țin lanț și se leagă
de evenimente nepotrivite.
Luminile orașului apropie fictiv depărtarea
în timp ce drumul se tot lungește,
cel nerăbdător își înșală speranța și se grăbește
oboseala încercuindu-l.
Noaptea bătută-n cuie s-așază la porțile iadului
o întâlnire riscantă cu întunericul,
o teamă jupuită de fantome,
o mișcare ciudată și inima cât un purice
bate de-ți sare din piept.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul atingerii
Tu ai fost umbra risipei de veșminte
lăsate să cadă pe fața lunii
de la fereastra timpului
pe marginea întunericului
mirat de atâta iubire.
Noaptea părea o ființă disimulată
uitată afară de pază,
liniștea avea ochi rotitori
ca două stele ce schimbă priviri
de dragul atingerii.
Tot ce n-apuc să-ți spun
adoarme-n cuvinte
într-un vis.
De acolo te priveghez
cu răsuflarea tăiată
cum cobori lângă mine
înlăturând aerul mut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea fără lună plină
Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ți topească dragostea,
focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai ațâță paiele din căpițele de fân.
Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,
păstrează pe umeri capul
și aduce liniște în câmpul descoperit,
o sădește să răsară-n primăvară.
Nicio umbră nu mă oprește
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,
de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E sumbră noaptea
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tristă noaptea
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi ajunge la tine
Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
și întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
și am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când și-a dat în petec
și m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
și nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că și Dumnezeu aștepta
să se întâmple o minune,
un glas totuși îmi striga
voi ajunge la tine
și cu ochii închiși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doar scriem
plângeam fără lacrimi
sub cerul verii
mă obosisem cautând
câteva cuvinte
în care să-mi încapă inima
toropit de zăpușeală
era prea multă arșiță
amândoi ne deshidratam
era o miză și singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile
la masă sub vița de vie
visez cum plouă
și desenez o umbrelă
care mă apără de soare
timpul alunecă pe pietre
vocea ta sparge tăcerea
asfințitul este un pretext
să ne iubim mai devreme
păsăruici gureșe se hârjonesc
în praful cărării
grădina-i obosită
ca o femeie cu șapte copii
oricum
e importantă lupta între oameni
și propriile lor deprinderi
noi doar scriem
doi invalizi ne taie mâinile
ale tale sunt fierbinți și alungă tăcerea
chemări apar în inima strânsă
la atâtea invalidări de destin
sub sânii tăi se-ntinde podișul
la mijloc izvorul minunilor secat
și mai în jos abruptă valea
în care coboară berbecii lunii
să caute turmele de stele
strâng în beznă înfricoșat
pamântul sub tălpi
și mă privesc înghițind aerul
ca un pește aruncat pe mal
noaptea la pescuit pe râu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!