Lucrătorii viei

de ce dăm noi importanţă
omului după ţinută?
fiecare om strănută
când ajunge în instanţă

orişicare se dă mare
şi-şi adaugă la puncte
numai calităţi defuncte
mai ales când nu le are;

de ce ne umflăm în pene
când vorbim cu cei mai mici
că tot nu ne cred şi nici
nu le semănăm la gene?!

pantalonul tău cu dungă
nu mai este o virtute
dacă iei drept servitute
doar ce-ţi zornăie în pungă;

uită-te cum crapă coaja
pomului ce nu dă roade
iar invidia te roade
până când adoarme straja

şi-ai să vezi cum bate vântul
prin livada ta pustie
dacă e să nu mai fie
sprijinit deloc avântul

zestrea ta, averea vie
grijă cui o laşi în urmă
că noi nu suntem o turmă
ci doar lucrători în vie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omului invidios

Atunci când invidia te roade
Dacă vezi ceva de admirat,
Gândeşte-te că eşti ca mărul
De vierme cariat.

poezie de Cornelia Păun Heinzel din revista "Confluenţe literare" din Australia (21 august 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem doar actorii

noi suntem doar actorii
dând viaţă la păpuşi
dar nu ştim că pândeşte
un monstru după uşi

noi suntem două taberi
care-am făcut un pact
dar nu ştim că decorul
e doar un artefact

şi când răpuşi de vlagă
în sine ne-am surpat
ne prinde somnul dulce
pe fiecare pat

de-aceea mă întorc
să-ţi fac subit un semn
când sufletul adoarme
în trupul meu de lemn

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui moment de pace

Ce scumpă-i frumuseţea - ca florile de colţ
când dimineaţa scursă se-anină la obroc
atât de multă pace stă-acuma pe sub bolţi,
deşi nu simţi tămâia, nici sfântul busuioc
o să îţi fure ochii doar pomii pământeşti
şi-ai sta să uiţi zăpada ce nu voia să plece
sub gene cade plânsul, de bine te sfieşti,
un menestrel cu pene e în livada rece...
Te temi că o să zboare, dar speri să mai rămână
şi stai şi-ai vrea să-l mângâi cu spusa ta măruntă
pătrunde vântul molcom prin rufele de lână
pe-afară bate raza, c-un vânt de flori în nuntă,
de parc-ai sta în raiuri, sub ele frumuseţea,
mai trece o secundă-n acel fior de pace
adie vântul molcom, tresare în tandreţea
că ţi-ai lăsa şi moartea prin păr să ţi se joace.
Şi dacă ceru-acela acum să nu mă ţie,
mă voi sui la Tine, în viţe, graiuri, Doamne
căci Tu eşti viaţa lumii şi apa ei cea vie
cu ochii plini de lacrămi şi cu un fel de toamne,
pe sub frunzişu-acesta nu bate umbra încă...
doar sufletul mă ţine acuma-n apărare
cum soarele de-amiază nu arde casa-stâncă
să tacă-acum în ziuă şi glasul meu cu sare

... mă zbat că o să zboare, că n-o să mai rămână.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăla mic

Ăla mic, nu te da mare
Că se sperie tramvaiul
Şi-ai să vezi tu halimaiul
La ieşirea din parcare!
Că sunt bune sau sunt rele
Slovele, ştie doar timpul
Dacă nimeresc olimpul
Că vin ploi ca să le spele:
Ori coclesc, ori strălucesc
Fiecare după un firesc.
Dacă nu-ţi aduci obol
Jertfa ta la o statuie
Te-nvârteşti, îi dai ocol
Şi-apoi pleci, laşi locul gol
Şi-ai scăpat fără cu-cuie;
Nu-ţi mai scărpina buricul
Că devii şi mai ridicul!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia creşte în sufletul omului ca viermele în măr, pe care-l roade pe dinăuntru până când nu mai rămâne nimic.

aforism de George Budoi din Invidia şi invidioşii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (26 iunie 2003)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iov 7:4-21

Iar partea mea sunt nopţi de suferinţă
Şi când mă culc mă-ntreb: când voi fi treaz?
Şi se frământă-ntreaga mea fiinţă
Şi n-am o clipă, una de răgaz.
Îmi crapă pielea toată, se desface
Şi trupul tot e-o coaja de pământ
Dar când adorm crezând că va fi pace
De visuri şi vedenii mă-nspăimânt.

O, lasă-mă, sunt numai o suflare...
Ce este omul ca să-l cercetezi,
Să-l iei în seamă fără încetare,
Când termina-vei, oare să mă vezi?

Şi de-am greşit, ce pot să-Ţi fac eu Ţie,
Dacă şi ţintă la săgeţi m-ai pus,
Tu nu vezi c-am ajuns o moarte vie,
Că nu mai am nici un cuvânt de spus?

De ce nu-mi ierţi fărădelegea, oare?
Doar ştii că în pământ voi aţipi
Şi-n lumea unde-s toate trecătoare
Când mă vei căuta, nu voi mai fi...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia şi sufletul omului

Pizma este pentru om
Ca un vierme pentru pom:
Roade, muşcă, sfredeleşte,
Până când îl prăpădeşte.

epigramă de George Budoi din Epigrame (18 iunie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule parlamentar

moto: Cenzurează toţi guvernul
Cu demisia şi strigă
Dând în geam cu mămăligă
Până când îi doare sternul
---------

Eşti ales, ţii un discurs
Poţi să latri şi la lună
Şi-ai să vezi cum pe parcurs
Intri-ncet în lumea bună

Pedagogii, demagogii
Jubilează biruinţa
Cum nu pridideau nici dogii
Să-şi arate elocinţa

Disoluţia nu are
Priză la reacţii blitz
Doar pretenţii fiecare,
Pentru-o cameră la Ritz

Să-i auzi în parlament
Parlagiii cum se-njură
Cu aplombul aferent
Şi salariul pe măsură

Asta-i când suntem egalii
Şi cu estul şi, cu vestul:
Nu-s devină papagalii
Că se-ngreunează lestul!

Biata roată se înfundă
Şi ni se răstoarnă carul:
O fi gloaba de bolundă
Sau numai Păun, acarul?!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare satisfacţie o ai când culegi roade din livada îngrijită de tine, când te poţi hrăni cu legume din grădina pe care ai udat-o şi săpat-o cu sudoare.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici trufia, nici prostia

Pentru timpul, care trece,
Pentru lipsa mea de roade
Neputinţa veşnic roade
Căpăţânile zevzece

Nimenea nu-nfruntă timpul
Nici trufia, nici prostia
Oamenii de paie ni i-a
Arătat netrebnici ghimpul

Nu e cum ar fi să fie
După merit sau răsplată
Dacă ei prind să se bată
Pentru supa mea din farfurie

Lucru, mă supun şi tac
Ca un Robinson Crusoe
Numai ce mi se dă voie,
Ca să am un loc pe bac

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă invidia te roade nu te aştepta la roade.

aforism de George Cornici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De invidie

ar fi în stare să-şi mănânce
pumnii până la coate
până la umeri
săraţi cu dexteritatea unui bucătar
nu poate îndura
îşi roade unghiile
le molfăie
trosnesc în fălcile lui
de câine cuprins de furie
este în pragul unei apoplexii
invidia îl roade adânc
e prea obositor pentru sufletul
omului lovit de destinul unui pierzător
aruncat în braţele lui locke
cel preocupat de epistemologie
a simţit invidia cunoaşterii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balcic

aici e o mare şi este un calm.
plouă numai torenţial.
soarele abia dacă iese. din când în când şi doar
în şlapi aburinzi chinezeşti -
iubita mea, asta eşti: o
mare de tristeţe la mare, la
mare depărtare! voi veni:
în curând
se fac o mie de ani de
când apele se despart iar popoarele
aleg să rămână unite, iubito
în faţa destinului nostru
(hai nu mai fă ochii mici, tonitza nu ar putea
picta o astfel de creatură...)
care este uitarea -
când peste poate, când
vorbind în scris cu rămarul armand
numaidecât
peste (n)umăr. de
mici crochiuri cu tătăroaice
prin perdele de apă
frenetică

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lunii

Lună ce mă rătăceşti
şi mă zbaţi în raze reci,
ce mă-ntrebi şi mă suceşti
doar în vechile poveşti.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzeşti, să ştii,
doar mă perpeleşti prin spini.

Vii şi pleci când îţi e zi
şi mă laşi mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o laşi lună ochilor.

Lună, draga mea din nopţi
tu ce totul luminezi,
tu eşti cea ce mă mai poţi
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculţi
să mă străluceşti c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăştia dacă vor să zboare

moto: Acestea fiind zise, închei
Convorbirea de nouă minute
Mă duc la cantină şi nu te,
Mai sun până mâine la trei
-------

Nu mai vreau să-mi pun papucii
Că mi i-a udat Bosforul
Şi-au săvină mamelucii
Cu şerbet şi cu Li, Chioru'

Bate vântul peste case
Şi prin tigve când sunt goale
Iar în urma mea, rămase,
Multe, multe, sparte oale

Dacă-l vezi şi el se duce
Nu-i acelaşi când se-ntoarce
Că se-opreşte şi seduce,
Cele mai frumoase parce

Nu sufla în lumânare
Când ai licurici în cap:
Ăştia dacă vor să zboare,
Taie dunga la ciorap.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă în firea pomului ca să dea roade oricui, chiar dacă, datorită roadelor, poate fi lovit şi rupt, ca drept răsplată.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Pom (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă în agoră

iar o groază de minute
până când să vină somnul
tăinuit în vreun dom, nu-l
mai confund cu vreo virtute

ne-a furat criza din timp
a intrat molima-n bani
s-a umplut lumea de fani,
stresul face victime în olimp!

ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă
şi cantine populare,
fericit cine mai are
sufertaşul lui cu ciorbă!

un pahar de vin imploră
fiecare la o cină
însă cine e de vină
că e secetă-n agoră?

o fi ea viaţa frumoasă
după ce i-ai dat cu fard;
capra când este râioasă,
saltă coada peste gard!

vai de bietele minute
până când s-adorm din nou
dacă doar un biet stilou
ne-a lăsat pe faţă cute!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!