Pe culmi şi pietrele vorbesc

Hălăduind pe căi de munte
pe zei îi căutăm cu dor.
Zâna de vrei să te sărute
bea apa rece de izvor.

În cetina ce lin foşneşte
e Deceneu ce ne mângâie.
Zamolxe astfel ne vorbeşte.
Să-L ascultăm, că ne învie.

Pe culmi şi pietrele vorbesc.
Opreşte-te şi le ascultă!
În inimi lujeri ne rodesc.
În grai străbun iubire-i multă.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la Zamolxe

Vorbiţi-le bărbăţilor de fălnicia brazilor.
Spuneţi-le femeilor de frumuseţea florilor.
Şoptiţi-le copiilor de bucuria zânelor.

Aprinde-ţi rugul sacru, acolo-i Dumnezeu!
în vremuri de demult grăit-a Deceneu.
Zamolxe ne mântuie, El e al nostru zeu.

Şi jalea va-nceta, e-o nouă dimineaţă.
Un preot deceneu ne-o da acum povaţă.
Ne-om vindeca privind a lui Zamolxe faţă.

Căci timpul e cu noi şi ştim ce ne aduce.
Când Dumnezeu din cer privire-o să arunce
vom pune sus pe temple a Lui Zamolxe cruce.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu

Stăpâne, mă gândesc la Tine
şi la Deceneu, înţeleptul meu.

Doamne, Zamolxe bătrâne
Zeu Dumnezeu, Salvatorul meu.

Doamne, de-acum bine ştiu
Focul lui Zamolxe, este focul viu.

În Numele Domnului, şi al Zeului
şi al duhului, şi al rugului.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat de preot zamolxian

- Părinte, îţi suntem copii,
ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?

- Atunci când ni s-o uşura,
crucea ce-o ţinem pe grumaz,
şi agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.

Că Dumnezeu nu e-n durere
şi-n spaimele ce intră-n noi.
El e-n lumină şi-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi ceea ce vrei să găseşti

Căutăm un prieten
Căutăm persoana potrivită
Căutăm pe cineva care să ne înţeleagă
Căutăm un iubit sau căutăm o iubită.

Căutăm un drum perfect
Căutăm o oază de linişte
Căutăm să ajungem undeva de unde să nu mai vrem să plecăm
sau căutăm cea mai frumoasă privelişte.

Căutăm sensuri, căutăm răspunsuri
Căutăm răsărituri şi în acelaşi timp căutăm apusuri.

Căutăm, căutăm, căutăm şi nu găsim
pentru că noi înşine
ceea ce vrem să găsim
trebuie să fim.

poezie de Mihai Gavrilescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele vieţii tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)

Ramuri verzi aşa să-ţi pună.
(zâna îi aşează o coroniţă pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ţi dorească
viaţa ta să înverzească.
S-o trăieşti într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Şi mereu să străjuieşti
tot ce-n viaţa ta iubeşti.
Pe căldura cea mai mare
să-ţi fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzeşti
toată viaţa să iubeşti.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când eşti la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ţi vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuieşte,
sunt zâna ce te iubeşte.
Mereu să ai fraga gurii,
ţi-o dau eu, Zâna Pădurii.
(zâna sărută pe obraz persoana pe care a binecuvântat-o)

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri.

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte, Doamne...

Vorbeşte, Doamne, căci sînt rob
şi robul Tău ascultă.
Mai toarnă-mi iar ulei în ciob,
mai dă-mi din grîul Tău un bob
şi dragoste mai multă!
Vorbeşte, Doamne, căci în piept
mi-e inima firavă.
Nebun mă face-orice-nţelept.
Dar eu cu mai mult dor Te-aştept
în vremea de zăbavă...

Vorbeşte, Doamne, căci sînt gol
şi-mi bate-n suflet vîntul.
Căci mii de corbi îmi dau ocol,
de cînd pe-al inimii pristol
Ţi-ai aşezat Cuvîntul.

Mai dă-mi din pîinea Ta un drob
şi flacără mai multă.
Chiar dacă-s fiu şi nu-s un ciob,
dar eu din dragoste sînt rob
şi robul Tău ascultă...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ând ai un necaz, opreşte-te! Opreşte-te, ascultă şi încearcă să găseşti rezolvarea în tine. Pentru că ea e acolo. În tine există ceva care ţi-e foarte aproape şi te încurajează. Ascultă de acel ceva.

citat din Tiziano Terzani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare (către Spiritul Lui Zamolxe pentru clădirea vetrei Zânei Florilor)

Născut din adânci fiori
şi-nvăluit în petale de flori,
purificat în suflet
şi adorat în cuget,
eu îţi trimit
pe aripi de vânt
un singur gând...
Căci Zeii mi-au spus
că într-un loc sfânt,
din piatră de râu
şi din lemn frânt,
altar să clădeşti
şi-n el să preamăreşti
zeii Pământului,
legendele muntelui,
daci şi romani
şi mii de străbuni.
Primeşte aşadar
mireasma în dar,
parfumu-mbietor
de crud cimbrişor,
miros de iasomie
şi de iubire vie,
atingeri delicate
de frunze fermecate!
Şi toate la un loc,
să îţi transmită-n cor
că eu, Zâna Florilor,
îţi dau iubirea mea
şi toată binecuvântarea!

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

S 1: Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.
Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 2: De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 3: La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 4: Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 5: Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.
Refren 2: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare din Pe calea lui Zamolxe - Renaşterea neamului românesc (octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna (poveste valahă)

Trăia în pădure o zână,
Scăldându-se-adese în ape,
A dat de mreje cu peşte,
Şi zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,
Dar Marcu cel tânăr şi iute
În braţe-apucat-a pe zână
Şi dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă
Şi-n mâinile lui şerpuieşte,
Se uită în ochii lui Marcu
Şi râde şi tainic zâmbeşte...

În farmec s-a scurs toată ziua;
Dar iată că-n noaptea adâncă
Pierit-a zburdalnica zână...
Se pierde sărmanul de tângă.

Şi zile şi nopţi rătăceşte
Prin codri, pe-a Dunării maluri,
Şi geme-ntrebând: "Unde-i zâna?"
"Nu ştim", râd viclenele valuri.

"Mincună! strigatu-le-a Marcu,
Cu voi ea acuma petrece!"
Şi-ndată s-a dat nebunatic
Cu capul în Dunărea rece.

Se scaldă în Dunăre zâna,
Aşa cum a fost mai-nainte;
Nu-i Marcu... Şi doară în cântec
Ne-aducem de Marcu aminte.

Iar voi pe pământ vă petreceţi
Ca râmele oarbe-n pământ,
Şi nime poveşti nu vă-ncheagă,
Urmaşii cântări nu vă cânt.

poezie clasică de Maxim Gorki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tratament

În salonul de terapie
Este multă gălăgie,
Mulţi bolnavi cu lombare
Se plâng că-i doare
Şi în continuare vor
Câte ceva de ajutor.
Asistenta le vorbeşte
De parafină, că-i lipseşte.
Plec şi eu supărat
Şi... îi spun răspicat.
Ce vrei, scumpă duduie,
Doctoriţa, să ne tămâie?
Popa să se roage pe vecie
Şi tot nu ne mai învie!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoare mireană

frumoasă este viaţa cu prieteni valoroşi
casa dintre sălcii răsună şi vibrează
creşte armonia printre oameni voioşi
trandafiri şi crizanteme inimi fascinează.

este multă linişte printre pruni şi gutui
o frumuseţe pură ce mă-ndeamnă la visare
se-aude clopotul în centrul satului
cheamă enoriaşii la marea sărbătoare.

e sfântul Dumitru sărbătorit cu fast
izvor de credinţă şi de înălţare
a îmblânzit timpul să nu fie nefast
a dezlegat blesteme în vinerea mare.

veghea din iubirea orizontului vast
o simte sufletul în cereasca formare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf la moartea unui dac

Şi-atuncea când o fi să mor,
să mă-ngropaţi lâng-un plopşor.
Doar în pământ, fără coşciug.
Deasupra mea s-aprindeţi rug.

Să îmi aduceţi ciobănaş,
să-mi cânte dintr-un fluieraş.
Şi sufletu-mi va fi uşor,
pe voi să vă privesc cu dor,

cum înapoi iar mă chemaţi,
când la Zamolxe vă-nchinaţi.
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.

epitaf de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!