Epitaf la moartea unui dac

Şi-atuncea când o fi să mor,
să mă-ngropaţi lâng-un plopşor.
Doar în pământ, fără coşciug.
Deasupra mea s-aprindeţi rug.

Să îmi aduceţi ciobănaş,
să-mi cânte dintr-un fluieraş.
Şi sufletu-mi va fi uşor,
pe voi să vă privesc cu dor,

cum înapoi iar mă chemaţi,
când la Zamolxe vă-nchinaţi.
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.

epitaf de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la Zamolxe

Vorbiţi-le bărbăţilor de fălnicia brazilor.
Spuneţi-le femeilor de frumuseţea florilor.
Şoptiţi-le copiilor de bucuria zânelor.

Aprinde-ţi rugul sacru, acolo-i Dumnezeu!
în vremuri de demult grăit-a Deceneu.
Zamolxe ne mântuie, El e al nostru zeu.

Şi jalea va-nceta, e-o nouă dimineaţă.
Un preot deceneu ne-o da acum povaţă.
Ne-om vindeca privind a lui Zamolxe faţă.

Căci timpul e cu noi şi ştim ce ne aduce.
Când Dumnezeu din cer privire-o să arunce
vom pune sus pe temple a Lui Zamolxe cruce.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluieraş de soc...

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Ca să am noroc,
Să stea Luna în loc,
Cu a ei mirare,
Când doineşti sub soare,
Dis de dimineaţă,
Cu roua pe faţă,
Sub stejari bătrăni
Lacrimi şi suspini,
Printre flori de câmp,
Amintiri în timp...
Adunate în doine,
Codrii să răsune
Inima să-mi salte
De dor fără frâne.

Doină cântec de jale şi dor,
Flacăra românilor
Pe plaiuri străbune,
Ca la noi la nimeni.

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Căci dorul e greu,
Dar cântat mereu.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri.

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu

Stăpâne, mă gândesc la Tine
şi la Deceneu, înţeleptul meu.

Doamne, Zamolxe bătrâne
Zeu Dumnezeu, Salvatorul meu.

Doamne, de-acum bine ştiu
Focul lui Zamolxe, este focul viu.

În Numele Domnului, şi al Zeului
şi al duhului, şi al rugului.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit şi pluteam în Lumină
Nu simţeam că în jur norii negri se-adună
Şi voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ţi place
Dacă vrei să trăieşti în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face şi apoi le desface
Şi te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că aşa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Şi-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Şi îl simt neîncetat, de mi-e greu sau uşor
Este dorul de casă şi de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi şopteşte plăcut
Că deşi pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

poezie de Octavian Cocoş (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vii când sunt mort

Să nu vii când sunt mort
Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat
Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te scriu în versul de iubire...

Iubirea ta mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi, Doamne, viaţa printre ele
Şi lasă-mi doar o parte pe pământ.

Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
Şi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.

Şi n-am să uit, şi n-am să las vreodată
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.

Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu să fie mânăstire
În Edenul în care ne-am iubit...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritor...

Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător şi dătător de comori
Dau din mâini ca nişte mori
Tată, când ai să te cobori. Îţi sunt dator

Să te ascult până am să mor
Nu voi să mor şi să mă cobor
În focul arzător
Vreau să păşesc pe al tău covor

Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu eşti marele Judecător
Rănile mă dor...

De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător şi descoperitor
Pe scena vieţii ca decor
Un regizor şi făuritor

Al vieţii mele eu sunt un actor
Un factor decisiv şi exclusiv
Este iubirea de cele se îmi dau motiv
Să devin aşa cum tu mi ai zis, când pe pământ m ai trimis

Se prea poate să mai fi omis
De Tine când rele am comis
Sper şi privesc spre cer
Sincer, doar un lucru cer

Eu sunt iubitor... şi de multe iertător
Unor situaţii eu le adaug umor
Să depăşesc greul îmi e uşor
Căci sunt zâmbitor, îmi sunt dator

Ştiu să fiu mulţumitor
Ştiu prea bine să fiu şi luptător
Când către mine vine situaţii ce nu mi convine
Nu mă pot abţine, şi atunci mă umplu de vine

Văd şi simt foarte bine
Culori şi sunete sublime
Mă înconjor de simţiri divine
De oameni cu care îmi convine

Pe duşmani îi ocolesc
Cum pot eu mai omenesc
Ei în mine lovesc
Dar nu obosesc, când la Tine mă gândesc

Mă hrănesc cu cele ce îmi trebuiesc
Muncesc şi ocrotesc pe cei mai slabi că mine
Nu visez la diamante din mine
Şi tot ce am in mine le ofer cu omenie

Nu sunt sărac... de nu am material
Cii pe plan sentimental sunt din neam de om
Când plecăm cu noi nimic nu luăm
Trupul este muritor

Ce amar e să vezi toate la ceas târziu
Ce pustiu e trupul fără suflet
Iubesc al meu suflet
Sufletul... este... cel... NEMURITOR...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea spre neuitări

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere şi o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Şi amintirea vechii odisei
A paşilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind uşor
Prin liniştea adâncului de dor
Şi ai rămas pe-un loc ce-n veşnicii
A fost al tău şi te-aştepta să vii.

Acolo-mi eşti,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijeşti,
Să-mi fii, să-ţi fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îţi rămână
Acelaşi ce a fost şi, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Şi-n neuitări din viaţa viitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lanul de secară ...

De-o fi să mor de dor, în plină vară,
Să mă-ngropaţi în lanul de secară;
Să mă priveghe florile de maci
Şi umbra răzleţiţilor copaci.
Macii sunt sărutări ce le-am sorbit
Din roua dimineţi-n asfinţit.
Fragile flori şi-atât de efemere,
Mi-au dăruit iubire şi durere,
S-au scuturat la prima adiere.
Iar umbra, sub copacii ce m-ascund,
E lunga noapte-n care mă cufund.
O umbră, câţiva maci la căpătâi,
Mă vor jelii a moarte cei dintâi.
Acum, când suferinţa mi se curmă,
Tot ei mă vor bocii şi cei din urmă.
Cu stropi de ploaie, lacrimă de rouă,
Vor plânge moartea-mi tristă amândouă.
De mă-ngropaţi în lanul de secară,
Aduceţi flori ce-odat' mă desfătară.
Flori de nu-mă-uita la căpătâi,
Să-mi amintesc de dragostea dintâi,
Iar în sicriul meu şi sub altiţă,
Să puneţi albe flori de romaniţă,
Ca să le rup, petală cu petală,
Să scap pe veci de cruda îndoială,
Că m-a iubit sau poate mă iubeşte;
S-o risipesc ca prinsă-n fălci de cleşte.
Iar de veţi trece pe la cimitir
Aduceţi roşu fir de trandafir,
Catifelat, stropit cu bob de rouă,
În care sufletele amândouă
Se întâlnesc în lanul de secară,
În cimitirul meu din plină vară.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!