Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri.

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu

Stăpâne, mă gândesc la Tine
şi la Deceneu, înţeleptul meu.

Doamne, Zamolxe bătrâne
Zeu Dumnezeu, Salvatorul meu.

Doamne, de-acum bine ştiu
Focul lui Zamolxe, este focul viu.

În Numele Domnului, şi al Zeului
şi al duhului, şi al rugului.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la Zamolxe

Vorbiţi-le bărbăţilor de fălnicia brazilor.
Spuneţi-le femeilor de frumuseţea florilor.
Şoptiţi-le copiilor de bucuria zânelor.

Aprinde-ţi rugul sacru, acolo-i Dumnezeu!
în vremuri de demult grăit-a Deceneu.
Zamolxe ne mântuie, El e al nostru zeu.

Şi jalea va-nceta, e-o nouă dimineaţă.
Un preot deceneu ne-o da acum povaţă.
Ne-om vindeca privind a lui Zamolxe faţă.

Căci timpul e cu noi şi ştim ce ne aduce.
Când Dumnezeu din cer privire-o să arunce
vom pune sus pe temple a Lui Zamolxe cruce.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara zeilor

Din focul ce-aţi aprins pe creste,
ne-am întrupat. Venim la vetre,
bărbaţi frumoşi ieşiţi din pietre,
din flori de colţ, femei şi fete.

Lumină-n ochi focul ne-aduce,
durerea inimii s-o duce,
să o lăsăm să se usuce,
privind la stele, nu la cruce.

În ţara zeilor ni-i locul,
aici vom arde-ntruna focul,
i-a venit inimii sorocul,
iar să cunoască zâmbetul.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

S 1: Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.
Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 2: De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 3: La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 4: Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 5: Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.
Refren 2: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare din Pe calea lui Zamolxe - Renaşterea neamului românesc (octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberaţi mental, românii s-au bulucit la Mânăstirea Prislop, nu la Şcoala de la Păltiniş.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2010)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falşii prometei

Mit suprapopulat de prometei...
Azi, focul lor nu luminează ţara –
La focul sfânt ei îşi aprind ţigara...
Nu-s prometei, sunt doar... preamititei.

Şi, în micimea lor, atât ar vrea –
Să ţină focul numai pentru sine...
Îi încălzeşte şi le face bine
Focul luat cu mâna altuia...

Nu-i leagă nimeni, nu, de nicio stâncă...
Numai ficat de vultur, toţi, mănâncă,
Sperând s-ajungă sus, pe culmi, să zboare...

Dar, pricepuţi numai la tâlhărie,
Preamititeii nu au cum să ştie
Că zborul nu e pentru târâtoare...

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de vasili brinza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe culmi şi pietrele vorbesc

Hălăduind pe căi de munte
pe zei îi căutăm cu dor.
Zâna de vrei să te sărute
bea apa rece de izvor.

În cetina ce lin foşneşte
e Deceneu ce ne mângâie.
Zamolxe astfel ne vorbeşte.
Să-L ascultăm, că ne învie.

Pe culmi şi pietrele vorbesc.
Opreşte-te şi le ascultă!
În inimi lujeri ne rodesc.
În grai străbun iubire-i multă.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare (către Spiritul Lui Zamolxe pentru clădirea vetrei Zânei Florilor)

Născut din adânci fiori
şi-nvăluit în petale de flori,
purificat în suflet
şi adorat în cuget,
eu îţi trimit
pe aripi de vânt
un singur gând...
Căci Zeii mi-au spus
că într-un loc sfânt,
din piatră de râu
şi din lemn frânt,
altar să clădeşti
şi-n el să preamăreşti
zeii Pământului,
legendele muntelui,
daci şi romani
şi mii de străbuni.
Primeşte aşadar
mireasma în dar,
parfumu-mbietor
de crud cimbrişor,
miros de iasomie
şi de iubire vie,
atingeri delicate
de frunze fermecate!
Şi toate la un loc,
să îţi transmită-n cor
că eu, Zâna Florilor,
îţi dau iubirea mea
şi toată binecuvântarea!

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf la moartea unui dac

Şi-atuncea când o fi să mor,
să mă-ngropaţi lâng-un plopşor.
Doar în pământ, fără coşciug.
Deasupra mea s-aprindeţi rug.

Să îmi aduceţi ciobănaş,
să-mi cânte dintr-un fluieraş.
Şi sufletu-mi va fi uşor,
pe voi să vă privesc cu dor,

cum înapoi iar mă chemaţi,
când la Zamolxe vă-nchinaţi.
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.

epitaf de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maramureş

Atâtea frumuseţi mă dor,
Păduri şi munţi pe care căzu bruma
Pietrosul şi Ineul în răsărit
Şi drumul lui Bogdan peste Prislop
Izvorul Izei, albastrul ei izvor
Cerbi solitari, biserici vechi de lemn
Mult dăltuite porţi, bărbaţi solemni
Femeile din târgul de la Borşa
Atatea frumuseţi mă dor,
Că le-am văzut abia când e să mor.

poezie celebră de Geo Bogza din Statui în lună (1960)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!